Civilii nu pot părăsi Mariupolul din cauză că rușii au încălcat armistițiul de încetare a focului

Redactia | 05.03.2022

Acordul de încetare a focului pentru coridoare umanitare nu este respectat la Mariupol de către forţele armate ruse, a anunţat viceprimarul Serghei Orlov, citat de BBC.

Pe aceeași temă

UPDATE - Rușii încalcă armistițiul: cetățenii nu pot părăsi Mariupolul din cauza bombardamentelor

„Ruşii continuă să ne bombardeze şi să folosească artileria. Este o nebunie. Nu există încetare a focului în Mariupol şi nu există încetare a focului pe tot parcursul traseului. Civilii noştri sunt gata de evacuare, dar nu pot scăpa de sub bombardamente”, a spus el.

Stirea initială

Ministerul rus al Apărării transmite că vor fi deschise coridoarele umanitare sâmbătă la ora 10:00, ora Moscovei (07:00 GMT), din orașele Mariupol și Volnovakha.

"Ruşii continuă să ne bombardeze şi să folosească artileria. Este o nebunie. Nu există încetare a focului în Mariupol şi nu există încetare a focului pe tot parcursul traseului. Civilii noştri sunt gata de evacuare, dar nu pot scăpa de sub bombardamente", a spus el.

Încetarea focului era prevăzută pentru intervalul 11.00 - 16.00, iar civilii urmau să fie evacuaţi pe coridorul Mariupol - Nikolske - Rozivka - Polohî - Orîkhîv - Zaporojie.

E vorba de încetarea focului convenită la cea de-a doua rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina.

Încetarea focului va face posibil ca populația civilă să părăsească orașele și a fost convenită cu autoritățile ucrainene, a declarat ministerul apărării, potrivit presei ruse, citate de BBC.

Informații transmise de consiliul orașului Mariupol.

  • Încetarea focului va dura între orele 09:00-16:00, ora locală (07:00-14:00 GMT), iar evacuarea civililor va începe la ora locală 11:00 (09:00 GMT)

  • Traseul coridorului este de la Mariupol la Zaporizhzhia, un oraș la vest.

  • Autobuzele vor părăsi trei locații din oraș, iar transportul privat va avea voie să circule de-a lungul traseului dat.

  • Consiliul local le cere șoferilor să folosească pe deplin tot spațiul pe care îl au în vehiculele lor. Călătoria departe de traseul convenit este strict interzisă

Anterior, primarul lui Mariupol, Vadim Boicenko, a cerut un coridor umanitar pe fondul blocadei la care a fost supus orașul și a vorbit despre o criză umanitară. Orașul nu are apă, căldură sau electricitate, rezervele de alimente sunt scăzute și sunt zeci de răniți cărora nu li se mai poate asigura îngrijire medicală.

Coridoarele umanitare pentru evacuarea populației au reprezentat una dintre condițiile puse de Ucraina în timpul celei de-a doua rundă de negocieri cu rușii.

„Prioritatea noastră este să stabilim o încetare a focului, astfel încât să putem restabili infrastructura vitală și să stabilim un coridor umanitar pentru a aduce alimente și medicamente în oraș”, spune primarul din Mariupol.

„Suntem distruși aici”, a spus el, potrivit Kyiv Independent.

 Orașul are aproximativ 450.000 de locuitori, este situat pe malul Mării Azov și constituie un punct strategic pentru ruși.

Ocuparea lui ar face posibilă realizarea unei legături între forțele ruse care provin din Crimeea anexată, care au ocupat deja porturile cheie Berdiansk și Herson, și trupele separatiste și ruse din Donbass.

Știre în curs de actualizare

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22