Pe aceeași temă
CJUE practic, în condițiile de liberă circulație a soților căsătoriți legal în străinătate, indiferent de sex, obligă România să permită șederea pe teritoriul ei acestor cupluri, dar nu este cu nimic obligată să recunoască acestora drepturi identice cu cele ale persoanelor casatorite, a declarat Răzvan Horațiu Radu, fostul agent guvernamental al României la CJUE, cel care a reprezentat statul în acest caz, la instanța de la Luxemburg.
„Hotărârea CJUE este foarte echilibrată și vine să consfințească importanța libertătii de circulație a persoanelor, valoare fundamentală a Uniunii Europene”, a declarat Horațiu Radu pentru HotNews.ro.
Fostul „avocat” al României la instanța UE a tras 3 concluzii din decizia CJUE:
„În primul rând, subliniez că hotărârea este despre libertatea de circulație, cu componenta sa, dreptul de ședere.
În al doilea rând, Curtea subliniază clar că nu poți împiedica libertatea de circulație și dreptul de ședere soțului unui cetățean al unui stat UE, indiferent de sexul său.
În al treilea rând , Curtea precizează foarte clar că aceste aspecte nu aduc atingere modalității în care un stat își reglementează instituția căsătoriei. Practic, nu obligă un stat să recunoască sau să nu recunoască căsătoriile între persoanele de același sex. Însa, în scopul exclusiv al libertății de circulatie și al dreptului de ședere, statele membre UE trebuie să recunoască casatoriile din alte state, indiferent de sexul soțului”.
De asemenea, Răzvan Horațiu Radu arată că și legislația internă a României obliga Ministerul Afacerilor Interne să permită șederea soțului american al cetățeanului român pe teritoriul României.
„Cred că hotărârea trebuie privită cu echilibru și în spiritul legislației UE pe care Curtea de la Luxemburg a interpretat-o acum, mai ales că ea nu contravine legislației naționale", a spus fostul agent guvernamental al României la CJUE.
Toată discuția a pornit de la cazul unui cuplu homosexual româno-american: Relu Adrian Coman, cetățean român, și Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, căsătoriți legal în Belgia, în anul 2010.
Susținuți de Asociația Accept, aceștia au intrat într-un litigiu, la Judecătoria Sectorului 5, cu Inspectoratul General pentru Imigrări din România și Ministerul Afacerilor Interne, după ce instituțiile guvernamentale românești nu i-au dat lui Hamilton dreptul de ședere în România pe o perioadă mai mare de trei luni, nerecunoscându-i căsătoria cu Coman.
În 18 decembrie 2015, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională a României pentru a se pronunța asupra unei excepții de neconstituționalitate potrivit căreia Codul civil al României ar încălca Constituția țării, pentru că nu stipulează cazul căsătoriilor între persoane de același sex.
Curtea Constituțională a arătat că prezenta cauză privește recunoașterea unei căsătorii legal încheiate în străinătate între un cetățean al Uniunii (Coman) și soțul său de același sex (Hamilton), resortisant al unui stat terț (SUA), în raport cu dreptul la viață de familie și cu dreptul la liberă circulație, din perspectiva interdicției discriminării pe motiv de orientare sexuală. În acest context, instanța menționată avea îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie dată mai multor noțiuni prevăzute în dispozițiile Directivei 2004/38 coroborate cu Carta drepturilor fundamentale (denumită în continuare „carta”) și cu jurisprudența recentă a Curții, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În aceste condiții, Curtea Constituțională a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție a UE o serie de întrebări preliminare.
Astfel, Curtea de la Luxemburg a hotărât marți că, „statele membre nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, resortisant al unei țări non - UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor”, deși țările UE sunt „libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală”.
În hotărârea sa, CJUE arată:
Într‑o situație în care un cetățean al Uniunii a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându‑se și locuind efectiv, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, într‑un alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține și a întemeiat sau a consolidat cu această ocazie o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț, de același sex, de care este legat printr‑o căsătorie legal încheiată în statul membru gazdă, articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex.
Articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, resortisantul unui stat terț, de același sex ca cetățeanul Uniunii, a cărui căsătorie cu acesta din urmă a fost încheiată într‑un stat membru conform dreptului acestui stat, dispune de un drept de ședere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii. Acest drept de ședere derivat nu poate fi supus unor condiții mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 din Directiva 2004/38.
