Pe aceeași temă
Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, anunță, într-o postare pe Facebook, că a notificat compania Romprest că va rezilia contractul dacă în termen de 24 de ore nu va ridica gunoiul de pe străzi și nu va plăti gropile de gunoi. Primarul mai scrie că sortatorii au fost plătiți direct iar gunoiul a început să fie ridicat în sectorul 1.
Postarea primarului Clotilde Armand
”Primăria Sectorului 1 a reușit să deschidă astăzi dimineață porțile sortatorilor și să-i plătească direct (în ciuda piedicilor puse de Romprest) iar gunoiul a început să fie ridicat. În doar 3 ore de la deschidere Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi.
Scurt istoric:
Operatorul de salubritate nu și-a plătit sortatorii. Sortatorii și-au închis porțile și operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege și de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluție să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeți? Compania Romprest Service S.A. s-a împotrivit vehement. Și a urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluții. Și am găsit.
Tot astăzi, Primăria Sectorului 1 a notificat Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept”
Primăria sectorul 1 arată, în notificarea către compania de salubritate, obținută de G4Media.ro, că Romprest nu a plătit mai departe către gropile de gunoi suma de 168 de milioane de lei virată de municipalitate, deși s-ar fi angajat să o facă și avea obligația conform contractului să plătească sortatorii în calitate de intermediar.
”Având în vedere imperativul satisfacerii interesului general al cetățenilor și obligația asumată de operator de a asigura continuitatea prestării serviciului de utilitate publică, în ipoteza în care nu veți remedia încălcarea obligațiilor asumate prin contractul de delegare, după expirarea celor 24 de ore contractul de delegare va fi reziliat de drept”, se arată în notificare.
Context
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a propus, marți, într-o ședință organizată de PNL, rezilierea contractului cu compania de salubritate Romprest, cu care se află în conflict încă de la începutul anului. Armand a spus că va face propunerea de reziliere într-o viitoare ședință a Consiliului Local Sector 1.Situația s-a tensionat în ultimele săptămâni după refuzul companiei de a mai ridica gunoiul de pe străzi. Unul din motivele invocate este neîndeplinirea obligațiilor contractuale în mod repetat.
La ședința organizată de PNL, care nu susțin rezilierea contractului, ci maxim renegocierea lui, participă și reprezentanții Romprest. Primarul Clotilde Armand i-a și acuzat pe liberali în timpul dezbaterii că acționează ca avocați ai companiei.
Primăria sectorului 1 a semnat în iunie 2008 (primar Andrei Chiliman, PNL) contractul cu compania Romprest, pe o durată de 25 de ani. Contractul a fost semnat în aceeași zi în care Curtea de Apel București a anulat întreaga procedură de achiziție. Contractul a rămas totuși în vigoare deoarece nici o instituție n-a cerut anularea lui în instanță pe motiv că întreaga procedură a fost anulată.
Valoarea estimată a contractului era atunci de aproape jumătate de miliard de euro, însă tarifele s-au modificat în timp.
Potrivit unor documente obținute de Economedia.ro, Romprest a înaintat primăriei la începutul anului o estimare de buget de 240 de milioane de lei, pentru servicii de curățare a străzilor, colectare și depozitare a deșeurilor și deszăpezire.
Primarul Clotilde Armand a refuzat să mai plătească o serie de facturi pentru anul trecut, în valoare de peste 14 milioane de euro, pe motiv că tarifele practicate de companie sunt de 4-5 ori mai mari decât în alte orașe și a acuzat compania că a facturat lucrări neexecutate în realitate.
În timpul ședinței de Consiliu Local, primarul Clotilde Armand le-a prezentat consilierilor o comparație între tarifele practicate în București de Romprest pentru servicii de salubritate și cele ale operatorului local din Oradea.
”Oradea și Sectorul 1 sunt UAT (Unități Administrativ Teritoriale) similare din România ca populație, buget, suprafață și nivel de dezvoltare. Comparativ cu Oradea, costul salubrizării în Sectorul 1 este necompetitiv. Prețul unitar al salubrizării stradale pe km² în Sectorul 1 este cu 1300% în plus față de Oradea. Prețul unitar pe metru cub pentru colectarea și transportul deșeurilor de la populație în Sectorul 1 este cu 266% mai mare decât în Oradea. Ponderea salubrizării stradale în bugetul local al Sectorului 1 (inclusiv cota aferentă de la PMB) este de 9,56%, față de numai 1,13% la Oradea. Aceste diferențe indică un comportament monopolist al operatorului delegat în Sectorul 1”, se arată în documentnul prezentat de primarul Armand la întâlnirea organizată de liberali.