CNSAS: Dinu ZAMFIRESCU, membru CNSAS, a fost RECRUTAT de Securitate dar nu a COLABORAT

P.c. | 03.02.2015

Pe aceeași temă

Dinu Zamfirescu, membru al CNSAS, a fost investigat de membrii Consiliului din care face parte. Acestia au decis ca Zamfirescu a fost recrutat de Securitate pe bază de material compromițător, la data de 22.12.1961 si a primit numele de cod Victor Sterescu dar nu a colaborat cu Securitatearelateaza Romania Libera.

 

Membrii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au analizat dosarele în care a fost identificat Dinu Zamfirescu. În cele din urmă, au decis, prin vot, că „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii”.

 

Am dat o decizie aplicând cu strictețe legea. Potrivit dosarelor, Zamfirescu nu a făcut un rău vădit cuiva. Există însă un preambul al adeverinței, în care punem la dispoziția publicului mai multe informații din dosare și îl lăsăm să judece singur”, a declarat, pentru „România liberă“, Adrian Cioflâncă, membru CNSAS.

 

Potrivit adeverinței nr. 1434, actualul membru CNSAS figurează într-un dosar de fond informativ, în care Direcția de specialitate a identificat informații transmise Securității de către „domnul Zamfirescu Gabriel Toma Nicolae Constantin, o notă informativă la sfârșitul căreia ofițerul a consemnat numele conspirativ Victor Sterescu (nume conspirativ atribuit cu ocazia recrutării sale pe bază de material compromițător, la data de 22.12.1961)”.

 

Întrebat dacă a semnat vreun angajament cu Securitatea sau dacă a furnizat note informative, Zamfirescu a declarat, pentru „România liberă“, că nu a semnat, dar a fost anchetat, de multe ori, de către ofițeri ai fostului serviciu de informații.

 

Mai mult, acesta nu vede nici o problemă de etică, atunci când colegii săi au fost nevoiți să analizeze dosarele în care apare numele său.Nu văd de ce să-mi dau demisia din cauza acestor dosare. Nu am furnizat note informative Securității, dar am fost anchetat foarte des, dus în case conspirative și întrebat tot felul de lucruri. Notele respective au fost scrise de ofițerul care mă chestiona“, a declarat Dinu Zamfirescu.

 

Din notele Securității reiese că acesta ar fi relatat ofițerului tot felul de informații despre oamenii pe care îi cunoștea, cine sunt, cu ce se ocupă și dacă aveau preocupări politice.

 

CITITI SI: Dinu Zamfirescu, reprezentantul PNL in CNSAS: ANI face politie politica. De ce ne trebuie DNA, Parchetul nu e deajuns?

 

Zamfirescu avea numele de cod Sterescu

 

Într-un alt dosar, Direcția de specialitate a identificat următoarele informații transmise Securității de către domnia sa, în care ofițerul a consemnat numele conspirativ „Sterescu Victor”:Sursa a fost invitată, în ziua de sâmbătă, 17.03.1962, la C.I., a cărui onomastică a sărbătorit-o. Au fost de față: M.A., fost membru TNL în calitate de vicepreședinte și apoi de președinte al organizației colegiale; V.I., fost membru în TNL, organizația Institutul Politehnic, B.R., fiul fostului ministru liberal M.B. (...).

 

În afară de aceștia, mai erau circa 40 de persoane, cărora sursa nu le cunoaște vreo activitate politică, trecută sau prezentă, sau pe care sursa nici nu i-a cunoscut până la această ocazie. Sursa nu știe că ar fi existat, cu această ocazie, vreo discuție cu caracter politic, cu atât mai mult cu cât invitații erau destul de puțin cunoscuți unii cu alții. Sursa a aflat de la M.A. că A.K. va părăsi țara în scurt timp și va pleca în străinătate. M. s-a arătat mirat de acest fapt, deoarece nu știa că A. are rude în străinătate, care i-ar fi fi cerut ieșirea din țară”.

 

Născut în 1929 într-o familie boierească, nepot dinspre mamă al generalului David Praporgescu şi al colonelului Pavel Zamfirescu, aghiotant al regelui Carol I, dinspre tată, Dinu Zamfirescu a cunoscut de timpuriu mediile politice liberale şi ţărăniste interbelice. În vremea comunismului a fost arestat politic de cinci ori: prima dată în timpul marii manifestaţii pentru regele Mihai de la 8 noiembrie 1945, iar ultima dată, la Cluj, în 1956, acuzat de înaltă trădare, pe fondul represaliilor legate de Revoluţia din Ungaria.

 

A reuşit să iasă din ţară în 1975, după 23 de cereri refuzate. În 2003, a fost inițiatorul, fondatorul și președintele Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER). Din 2012, este membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS) din partea PNL și tot în 2012 a fost numit președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22