Pe aceeași temă
Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat definitiv pe Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor si rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, pentru conflict de interese. Desi Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii au cerut eliberarea lui Astarastoae din functiile detinute la Colegiul Medicilor si la UMF Iasi, cele doua institutii conduse de el refuza sa puna in aplicare aceasta cerere, relateaza Hotnews.
Motivele invocate de cele doua institutii sunt nepublicarea pana in prezent de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a deciziei in extenso si a motivatiei in cazul Astarastoae. Acestea ar putea duce la o interpretare diferita a legii fata de cea a Agentiei Nationale de Integritate, sustine reprezentantul UMF Iasi, intr-o adresa trimisa Ministerului Educatiei.
Atat Colegiul Medicilor cat si UMF Iasi considera ca, potrivit legislatiei in vigoare, functiile detinute de Vasile Astarastoae nu au caracter de functie publica, astfel ca nu li se poate aplica regimul conflictului de interese. Pe scurt, cele doua institutii sustin ca, in baza principiului autonomiei universitare si a Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae nu poate fi demis chiar daca ar fi condamnat definitiv pentru incompatibilitate sau conflict de interese.
Intr-un raspuns transmis Hotnews, Colegiul Medicilor din Romania considera ca Vasile Astarastoae “nu a fost condamnat, ci a pierdut procesul pe contencios administrativ prin care a contestat raportul ANI. De asemenea, prof. Astarastoae a castigat in prima instanta la Brasov procesul prin care a contestat raportul ANI cu privire la incompatibilitati”.
Agentia Nationala de Integritate a precizat pentru Hotnews ca va merge inainte cu procedura de revocare deoarece Vasile Astarastoae “nu mai poate ocupa nicio functie publica, tinand cont si de decizia Curtii Constitutionale privind interpretarea legii. In caz contrar vom aplica sanctiuni, respectiv amenda celor care nu pun in aplicare decizia ICCJ si, ulterior, vom sesiza Parchetul”.
Cu privire la posibila incalcare de catre Vasile Astarastoae a codului deontologic a Colegiului Medicilor, in care se prevede ca „medicul trebuie sa fie un model de comportament profesional si etic”, Colegiul a comunicat ca „urmeaza sa se pronunte atunci cand va avea la dispozitie toate elementele cazului”, adica hotararea judecatoreasca impreuna cu motivarea deciziei ICCJ.
Ministerul Sanatatii a precizat saptamana trecuta ca „a transmis catre Colegiul Medicilor din Romania raspunsul ANI, insotit de documentatia completa”.
Statutul Colegiului Medicilor din Romania prevede posibilitatea demiterii unui membru din conducere daca acesta a absentat nemotivat de doua ori intr-un an de la sedintele adunarii generale a Colegiului, dar nu si daca acesta a fost condamnat pentru conflict de interese.
In urma refuzului celor doua institutii de a demara procedurile de demitere a lui Vasile Astarastoae, ANI are optiunea de a amenda persoanele responsabile din cele doua institutii si de a sesiza, ulterior, Parchetul. Rezultatul ar fi deschiderea unui nou proces a carui finalizare ar putea dura cativa ani, timp in care Vasile Astarastoae isi poate pastra functiile, in ciuda deciziei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cateva din declaratiile facute de Vasile Astarastoae, din postura de presedinte al Colegiului Medicilor Romania:
- Referitor la medicii arestati pentru falsificarea retetelor: “De cel putin cinci ani asistam la o campanie bine dirijata impotriva corpului medical [...] in afara de perioada Gheorghiu Dej, cand Stalin incepuse campanie impotriva medicilor, nu am cunoscut asemenea campanie” (in mai 2014).
- Referitor la spagile din spitale: “Plicul nu este eliminat nicaieri in lume. Vreau sa va spun ca «plicul» se da si in Germania, se da si in Franta, in Japonia nu mai spun, acolo nu exista care sa vina si sa nu dea, pentru ca tine de cultura lor” (in septembrie 2014).
- Inainte de anuntata greva a medicilor prin care Vasile Astarastoae solicita “ne-negociabil” dublarea salariilor medicilor rezidenti: “Stim că vor fi pierderi si victime deoarece adversarii vor utiliza toate instrumentele si institutiile impotriva noastra. Aceasta va fi ofranda noastra pentru generatiile viitoare. Vom invinge”. Greva nu a mai avut loc, iar salariile rezidentilor au fost crescute cu o suma intre 35 – 50% (in septembrie 2013).