Comisia Europeană: progrese durabile în lupta anticorupţie, probleme în privința imunității

Silvia Simion | 27.01.2016

"În ansamblu, sistemul judiciar român a continuat să dea dovadă de profesionalism. Acțiunile întreprinse de principalele instituții judiciare și de autoritățile cu responsabilități de integritate în vederea combaterii corupției la nivel înalt au oferit în continuare rezultate impresionante", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene

Pe aceeași temă

Comisia remarcă faptul că menținerea acestei tendințe este un semn că România realizează progrese durabile în direcția îndeplinirii obiectivelor MCV dar, ca şi anul trecut sunt critici la adresa Parlamentului în ceea ce priveşte neridicarea imunităţilor la cererea DNA, în 2015.

 

Publicat de Hotnews, Raportul MCV pentru anul 2015 realizat de Comisia Europeana constata "progrese sustinute, ce par durabile", in mai multe domenii, si care tin in special de "actiunile intreprinse de principalele institutii judiciare si de integritate", dar subliniaza ca "persista un sentiment puternic ca progresele realizate trebuie consolidate si fundamentate pe baze si mai sigure, precum si multe chestiuni legislative restante si indoieli cu privire la consensul politic pe care se sprijina reforma".

 

Ca de obicei, raportul critica Parlamentul, unde deciziile cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmarire penala "sa ii trateze pe parlamentari ca pe niste cetateni obisnuiti sunt in continuare lipsite de criterii obiective", arata Hotnews.

 

"Exista masuri imbunatatite de combatere a coruptiei generale, dar nu la scara si cu vointa politica necesara pentru a remedia aceasta problema, care este recunoscuta pe scara larga drept o problema sistemica".

 

Comisia avertizeaza ca anul 2016 "va constitui un an-test in multe privinte", in care "se va putea evalua cat de profund este ancorata reforma in functie de proeminenta aspectelor legate de integritate in numirile in functii de conducere din cadrul sistemului judiciar si in verificarea candidaturilor la viitoarele alegeri".

 

Comisia Europeană cere Parlamentului ca pe viitor să motiveze deciziile de respingere a solicitărilor DNA de ridicare a imunităţii unor aleşi cu probleme în justiţie.

 

Anul trecut, Senatul l-a salvat de două ori pe senatorul Dan Şova, pentru ca a treia oară să voteze cererea DNA de ridicare a imunităţii.

 

Pe 9 iunie, deputaţii au respins solicitarea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta.

 

Pe 28 octombrie, Camera Deputaţilor a admis cererea privind reținerea Elenei Udrea, dar au respins-o pe cea privind arestarea preventivă a deputatului.

 

Pe 9 decembrie, Camera Deputaţilor a supus la vot două cereri ale DNA: a votat pentru ridicarea imunităţii liberalului Ioan Oltean, dar a respins cererea în cazul unui alt deputat liberal Cătălin Teodorescu, pe care-l mai salvaseră şi în 3 decembrie 2014.

 

Raportul va fi pozitiv, la fel ca şi precedentul, din 28 ianuarie 2015, care a consemnat progresele înregistrate de România, precizând că trebuie menţinut consensul în ceea ce priveşte reformele.

 

Anul trecut, cele mai multe critici au fost la adresa Parlamentului, care, în cea mai mare parte a anului 2014, nu a răspuns cererilor DNA de ridicare a imunităţii unor parlamentari pentru a permite iniţierea de anchete şi aplicarea măsurilor de detenţie preventivă.

 

"Această tendinţă a fost inversată în ultima parte a anului 2014, când Parlamentul a ridicat imunitatea mai multor parlamentari anchetaţi de DNA într-un dosar important de corupţie", scria în raport, experţii Comisiei apreciind că răspunsul parlamentarilor la solicitările DNA pare "arbitrar şi lipsit de criterii obiective".

 

Totodată, Legislativnul a mai fost criticat pentru normele privind situaţiile de incompatibilitate în cazul aleşilor locali, cum ar fi primarii, şi pentru nerespectarea deciziilor ANI confirmate în instanţă.

 

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost creat de CE special pentru România şi Bulgaria, ţări care au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Scopul MCV este de a verifica periodic progresele în privinţa a patru obiective de referinţă stabilite pentru a ajuta cele două state în reforma justiției și lupta anticorupție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22