Comisia Europeană: Înființarea Secției Speciale contravine legislației europene

Laurentiu Gheorghe | 13.09.2019

În punctul de vedere trimis Curții de Justiție a UE, Comisia Europeană constată că înființarea Secției Speciale contravine Tratatului și Cartei drepturilor fundamentale a UE.

Pe aceeași temă

Punctul de vedere al Comisiei Europene, transmis Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru judecarea sesizării depuse de magistrați români referitoare la modificarea legilor justiției de către PSD-ALDE, arată că înființarea Secției Speciale contravine Articolului 19 din Tratatul Uniunii Europene şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor, relatează G4Media.ro.

Printre efectele negative ale existenței Secției Speciale, Comisia Europeană spune: efect inhibator asupra magistraţilor, aparenţa influenţelor şi presiunilor exterioare asupra instanţelor, afectarea încrederii cetăţenilor în Justiţie.

Comisia precizează că nu ar fi avut probleme cu înfiinţarea unui nou parchet specializat în România dacă ar fi existat o „justificare obiectivă şi plauzibilă” sau „motive plauzibile legate de buna administrare a justiţiei”. CE constată că puterea PSD-ALDE nu a justificat credibil nevoia unei astfel de Secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor.

În primul rând, nu există statistici sau studii care să ateste un grad mare de infracţionalitate în rândul magistraţilor, astfel încât Guvernul să fi fost nevoit să înfiinţeze un astfel de parchet specializat ca să combată criminalitatea din cadrul acestei categorii profesionale. Ba dimpotrivă, înfiinţarea SIIJ aduce, în opinia CE, „prejudicii grave de imagine magistraţilor, ceea ce va afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”.

Comisia respinge şi argumentul PSD potrivit cărora au făcut SIIJ ca să elibereze magistraţii de sub teroarea DNA. CE atrage atenţia că CSM a dat aviz negativ înfiinţării Secţiei Speciale, iar magistraţii, în adunările lor generale, au respins cadoul otrăvit al PSD care a dorit să îi elibereze, cu forţa, de sub aşa zisa teroare.

Un alt argument al Comsisiei este acela că specializarea anchetatorilor pe categorii de persoane nu aduce un plus de calitate investigaţiilor. Dacă înainte DNA era specializat în combaterea corupţiei din rândul magistraţilor, acum SIIJ trebuie să ancheteze de la infracţiuni de drept comun până la infracţiuni complexe de corupţie comise de magistraţi, în condiţiile în care Secţia Specială nu are resurse.

Ultimul argument al CE împotriva SIIJ este acela că există suspiciunea că Secţia Specială a fost făcută tocmai ca să transfere dosare sensibile de la DNA la SIIJ, „care ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”.

CE nu nominalizează, dar e limpede că se referă la încercări ale SIIJ de a lua dosare de la DNA precum cazul Tel Drum în care este investigat fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22