Pe aceeași temă
Comisia Europeană a anunțat marți că este pregătită să creeze în Ungaria un centru de primire a refugiaților veniți prin Grecia, dar rămâne ca Guvernul de la Budapesta să facă o solicitare în acest sens, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Ungaria a fost invadată de un val masiv de refugiați din orientul Mijlociu și Africa sosți dinspre Grecia, numai luni peste 2.000 de imigranți traversând frontiera sârbă.
"Suntem pregătiți să creăm un 'hot spot' în Ungaria, deoarece această țară are nevoie de sprijin", a declarat Natasha Bertaud, purtătoare de cuvânt a CE pe probleme de imigrație, în cadrul unei conferințe de presă.
Un 'hot spot' este un centru de triere finanțat de UE și creat în țările de sosire a imigranților pentru a-i înregistra și identifica pe aceștia, cu scopul de "a-i distinge pe cei care s-ar putea califica pentru azil în Europa de cei care provin din imigrația economică ilegală" și de "a organiza expulzarea imigranților aflați în situație ilegală", a explicat ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve la momentul prezentării inițiativei.
Un centru de acest fel a fost creat la Catania, în Italia, iar un altul este prevăzut la Pireu, în Grecia.
"Nu am primit până acum nicio solicitare din partea Ungariei, însă echipele europene pot fi desfășurate destul de repede", a precizat purtătoarea de cuvânt a CE.
Ungaria ar trebui să se ocupe de solicitările de azil ale imigranților, deoarece trimiterea lor în Grecia, țară de intrare în Uniunea Europeană, este interzisă printr-o decizie a Curții de Justiție a UE din decembrie 2011 din cauza 'riscurilor de tratamente inumane sau degradante', a explicat Comisia Europeană., citată de Agerpres
Bugetul agențiilor europene implicate în acest proiect, Frontex și EASO (biroul de sprijin pentru azil), "a crescut, iar statele membre sunt cele care trebuie să pună la dispoziție personal", a adăugat ea. Țara de primire, Ungaria, trebuie să furnizeze clădirile pentru a instala acest centru.