Pe aceeași temă
Preşedintele numeşte procurorii sefi la propunerea ministrului Justiției, menținând forma actuală a Statutului judecătorului și procurorului.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul-șef al DNA, adjuncții acestuia, procurorii-șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestuia "sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Președintele României poate refuza motivat numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului", prevede textul pe care comisia l-a adoptat vineri.
Și în ceea ce privește revocarea procurorilor-șefi, comisia a păstrat prevederile din legea în vigoare.
Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului Justiției care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului-șef al DNA, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător, a decis comisia specială.