Contestatia lui Dan Voiculescu in dosarul privatizarii ICA, judecata marti in complet de divergenta. Cine este magistratul care va inclina balanta

T.d. | 05.01.2015

Pe aceeași temă

Contestatia depusa de catre Dan Voiculescu impotriva condamnarii la 10 ani de inchisoare in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) va fi judecata marti. Un complet de divergenta va decide asupra contestatiei, primii doi judecatori nereusind sa ajunga la un consens, astfel ca in complet a intrat un al treilea judecator, potrivit Adevarul.

Curtea de Apel Bucureşti decide mâine dacă Dan Voiculescu rămâne în închisoare sau scapă de pedeapsa de 10 ani primită în dosarul ICA. Magistraţii vor dezbate contestaţia în anulare formulată de omul de afaceri, în complet de divergenţă.

Acest lucru se intampla după ce magistraţii Isabelle Tocan şi Dan Lupaşcu, cei doi judecători care au analizat iniţial dosarul, nu au ajuns la o concluzie comună, Lupaşcu fiind pro-eliberare, in timp ce Tocan s-a pronuntat impotriva.

Astfel ca a fost desemnat un al treilea magistrat, Cornelia Corina Dăescu, care va înclina balanţa în favoarea sau în defavoarea lui Voiculescu. O decizie in acest sens este asteptata marti.
 

Dosare controversate

Fost procuror, Cornelia Corina Daescu are un trecut cu anumite controverse in magistratura. Daescu a fost cea care, din postura de procuror DIICOT, a ridicat semne de intrebare in dosarul “Cocaina pentru VIP-uri”, in care era cercetat Ion Ion Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac, pentru trafic de droguri.

Dăescu ar fi fost cea care practic a schimbat încadrarea juridică în cazul lui Ion Ion Ţiriac, din trafic de droguri în consum de droguri, infracţiune prevăzută cu o pedeapsă mult mai blândă. Ulterior, Ion Ion Ţiriac a fost achitat, iar Corina Dăescu a plecat de la DIICOT. Aceasta s-a transferat la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, iar în noiembrie 2013, a fost repartizată la Secţia II Penală a Curţii de Apel Bucureşti.

Un alt dosar ce a provocat controverse a fost cel cunoscut sub numele de „Armaghedon II“, instrumentat la începutul anilor 2000 tot de către Cornelia Corina Dăescu.

În 2005, inspectorii CSM au ajuns la concluzia că, în cazul procedurilor din „Armaghedon II“, procurorul a omis să dispună restituirea bunurilor, că aceasta nu a motivat „convingător“ ordonanţa prin care Mugur Ciuvică a fost scos de sub urmărire penală, precum şi faptul că anchetatorul a „ţinut dosarul în nelucrare“, iar soluţia dată nu a fost inclusa în registru.

Tot Cornelia Corina Dăescu, în 2006, în calitate de procuror, şi-a dat acordul ca sirianul Zaher Iskandarani să părăsească ţara.

Cornelia Corina Dăescu se numea atunci Cornelia Corina Gherghişan, dar şi-a schimbat numele căsătorindu-se cu comandantul unei unităţi SRI, devenind Dăescu.

După ce a ajuns judecător, Corinei Dăescu i-a fost repartizat dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre este judecat, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan (plaja şi faleza) din Constanţa, Mamaia. Prejudiciul în acest dosar a fost calculat la 114 milioane de euro.

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Radu Mazăre în acest caz pe 28 octombrie 2008. De-a lungul celor şase ani de proces, primarul Constanţei a fost judecat şi de judecătorul Stan Mustaţă (acelaşi care îl judeca şi pe DanVoiculescu), care a fost arestat anul trecut pentru acte de corupţie după ce a fost prins că vindea sentinţe.

Dosarul lui Mazăre este acum la judecătorul Corina Cornelia Dăescu şi înregistrează în continuare numeroase amânări.
 

Inca o scrisoare din inchisoare

In prima zi a anului 2015, intr-o postare pe blogul sau, fondatorul PC, Dan Voiculescu, l-a acuzat pe presedintele PC, Daniel Constantin, de lipsa de constiinta, punandu-l alaturi de procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, si de judecatoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucuresti, care a pronuntat condamnarea la 10 ani de inschisoare a omului de afaceri in acest dosar. 

"2014 a fost un an greu in care am trait: apogeul luptei mele politice cu Basescu Traian, atacurile perfide venite din partea E Udrea si M Macovei, lipsa de constiinta a lui Emilian Eva, Daniel Constantin si Camelia Bogdan", a transmis Voiculescu pe blog, din inchisoare. 

In context, Voiculescu a aratat ca s-a luptat atat cu Daniel Constatin, cat si cu fostul presedinte Basescu, fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, cu sefa PMP, Elena Udrea, precum si cu magistratii care l-au trimis dupa gratii. "Nu este deloc usor, credeti-ma, sa te lupti de unul singur, fara compromisuri, pana la capat, cu toti cei de mai sus si cu institutiile influentate de ei", a sustinut Dan Voiculescu. 

De asemenea, el i-a prezis liderului PC, Daniel Constantin, ca va fi "judecat de Dumnezeu, dar si de justitie". "Anul 2015 va fi anul in care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie. Acelasi lucru se va intampla si cu acolitii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decat ca justitia sa faca dreptate", a mai scris Dan Voiculescu, pe blogul sau.
 

Ce spune Daniel Constantin

In replica, Daniel Constantin, presedinte PC si ministru al Agriculturii, a explicat, duminica, pe blogul sau, ca a delegat competentele de reprezentare ale Ministerului Agriculturii in fata justitiei catre directorul Directiei Juridice a institutiei, lucru pe care i l-a comunicat, inca din anul 2012, si fondatorului Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Constantin admite ca a semnat documentatia transmisa de Ministerul Agriculturii catre Parchetul General, de la constituirea ministerului ca parte civila pentru recuperarea prejudiciului in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), in care Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare

CITESTE SI: Reactia lui Daniel CONSTANTIN la ACUZELE lui VOICULESCU: Trebuie sa respect legile si deciziile JUSTITIEI, chiar daca ele afecteaza un om fata de care am fost APROPIAT

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) pentru trafic de influenţă. Sentinţa a fost dată pe 8 august 2014, atunci când Curtea de Apel Bucureşti a pus capăt unui proces ce s-a întins pe mai bine de şase ani. În urma sentinţei, lui Dan Voiculescu i-a fost confiscată o mare parte din avere, inclusiv sediul postului de televiziune Antena 3.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22