Pe aceeași temă
Conform datelor comunicate HotNews.ro de catre Minister, sunt verificate indemnizatiile si bonusurile acordate directorilor executivi din Posta si din societatile la care Posta este actionar, prin raportare la obiectivele si criteriile de performanta, procedurile de angajare in aceste companii, precum si mai multe achizitii recente facute de Posta, printre care si contractul de de servicii financiar bancare cu Patria Bank.
Posta Romana este una dintre cele mai mari companii din Romania, cu peste 24.000 de angajati, si este socotita drept una dintre vacile de muls ale statului, avand in prezent o datorie istorica de 380 milioane lei, care este esalonata la plata. Compania este nereformata din punct de vedere tehnologic si ineficienta. Alexandru Petrescu, directorul general al Postei Romane, care a preluat conducerea acestei companii in luna iunie 2014, a diversificat zonele de activitate ale Postei, prin lansarea unui broker de asigurari si prin lansarea de servicii bancare in parteneriat cu Patria Bank, dar mai este drum lung pana ce compania se va redresa. Posta Romana a revenit pe pierderi anul trecut, dupa ce in 2014 realizase primul profit net dupa 5 ani de pierderi.
Surse din piata au precizat miercuri pentru HotNews.ro ca in Posta Romana s-ar afla in plina desfasurare controale facute de Ministerul Comunicatiilor si de catre Curtea de Conturi. La solicitarea HotNews.ro, Ministerul Comunicatiilor (MCSI) a confirmat existenta acestui control si a detaliat exact ce aspecte sunt verificate.
Raspunsul integral al Ministerului Comunicatiilor:
"Ministrul MCSI, Delia Popescu, a dispus efectuarea de catre Compartimentul de Control si Compartimentul de Audit din cadrul Ministerului Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, a unui control la Compania Nationala Posta Romana S.A. in perioada 24.08.2016 - 14.09.2016.
Compartimentul de Control precum si Compartimentul de Audit din cadrul MCSI vor verifica, din ordinul ministrului, urmatoarele aspecte:
1. verificarea procedurilor de achizitie a contractului de servicii financiar bancare cu Patria Bank;
2. verificarea studiilor de fezabilitate privind proiectele care vor fi finantate de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si a acordului de confidentialitate semnat intre Compania Nationala Posta Romana si BERD;
3. verificarea procedurii privind achizitia de POS-uri;
4. verificarea procedurii privind achizitia de masini, inclusiv analiza motivelor de anulare, in situatia in care procedura de achizitie a fost anulata;
5. verificarea procedurilor de angajare in cadrul Companiei Nationale Posta Romana S.A. si societatilor la care Compania Nationala Posta Romana S.A. este actionar, precum si a modalitatii de desemnare a membrilor Consiliului de Administratie in aceste societati;
6. Verificarea modalitatii de stabilire a indemnizatiilor membrilor C.A. la CNPR si societatile la care CNPR este actionar, respectiv ale directorilor generali ai acestor societati, prin raportare la obiectivele si criteriile de performanta;
7. verificarea indemnizatiilor si bonusurilor acordate directorilor executivi din cadrul CNPR si societatilor la care CNPR este actionar, prin raportare la indicatorii de performanta stabiliti de catre Consiliul de Administratie;
8. contractele individuale de munca.
Compartimentul de control precum si Compartimentul de Audit vor prezenta Ministrului Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala un raport, in terrmen de 5 zile de la finalizarea controlului".
HotNews.ro a adresat solicitare si catre Curtea de Conturi si vom reveni cu raspunsuri imediat ce le vom primi.
HotNews.ro a scris in premiera, in data de 8 august, despre un plan de disponibilizari negociat in prezent intre sindicalisti si conducerea Postei Romane, in contextul in care Daniel Ulita, un angajat cu 30 de ani vechime in cadrul Postei Romane a adresat o scrisoare deschisa lui Matei Bratianu, liderul Sindicatului Lucratorilor Postali si lui Alexandru Petrescu, directorul general al Postei, in care acuza nereguli pe care le-ar fi semnalat in zadar Ministerului Comunicatiilor si conducerii Postei, precum si complicitati intre sindicat si conducerea companiei in urma carora sunt concediati profesionisti si pastrati oameni cu probleme legale, numiti politic si care nu fac nimic.
In aceeasi zi, Dragos Tudorache, ministrul interimar al Comunicatiilor, a confirmat, intr-o conferinta de presa, ca intre Posta Romana si Sindicat a fost agreata o restructurare a unei parti a personalului administrativ si de conducere. Tudorache a spus ca seful Postei, Alexandru Petrescu, ar fi meritat bonusul de performanta incasat in 2015, chiar daca operatorul a incheiat anul cu o pierdere de 7,4 milioane de euro.
Cateva zile mai tarziu, pe 16 august, HotNews.ro a scris, prezentand si documente, ca 'Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania (SLPR), organizatie cu peste 20.000 de membri de sindicat dintre cei circa 26.000 de angajati din Posta Romana, a respins in data de 10 august planul de disponibilizare propus de conducerea companiei, unul dintre motive fiind ca 'nu au fost propuse pentru desfiintare posturile ocupate de persoanele angajate pe criterii politice sau de prietenie, de catre conducerile Postei din perioada 2009-2016'.
Posta Romana a revenit pe pierderi anul trecut, dupa ce in 2014 realizase primul profit net dupa 5 ani de pierderi. Mai exact, operatorul postal a raportat o cifra de afaceri de 1,07 miliarde lei (peste 242,6 milioane euro), in scadere cu 4,1% fata de 2014, si o pierdere neta de 33.014.586 lei (peste 7,4 milioane euro), fata de un profit net de 22.888.152 lei (peste 5 milioane euro) in 2014. In aceeasi perioada de referinta, numarul mediu de angajati din Posta Romana a scazut cu 426 angajati pana la 24.814 angajati.
Cu toate acestea, Alexandru Petrescu, directorul general al Postei Romane, a incasat anul trecut un bonus de performanta in valoare de 135.418 lei brut, conform datelor furnizate de operatorul postal la solicitarea HotNews.ro. Cum se explica incasarea acestui bonus in conditiile in care anul trecut Posta a revenit pe pierderi, mai exact o pierdere neta de 7,4 milioane euro? Conducerea operatorului postal sustine ca actionarii si Consiliul de Administratie stabilesc limitele remuneratiei si indicatorii de performanta, iar evaluarea rezultatelor nu se limiteaza la o cifra, respectiv profit sau pierdere. In plus, operatorul sustine ca in 2015 ar fi avut profit daca nu ar fi primit amenda de 7,4 milioane euro de la Consiliul Concurentei.