Crin Antonescu NU mai vrea REPUBLICĂ parlamentară. Există riscul CONCENTRARII puterii în mâinile PREMIERULUI

Fara Autor | 19.01.2013

Pe aceeași temă

Co- presedintele USL, liberalul Crin Antonescu a declarat că modificarea Constituţiei în sensul trecerii la o republică parlamentară, asa cum sustinuse pina acum impreuna cu intregul PNL, creează riscul unei concentrări a puterii în mâinile primului-ministru. Intr-o emisiune la Realitatea TV, Antonescu a precizat ca "seful statului trebuie sa-si pastreze majoritatea prerogativelor pe care le are actualmente în ceea ce priveşte politica externă, instituţiile din sistemul juridic sau serviciile secrete".

Acum Crin Antonescu susţine că românii sunt obişnuiţi să aibă un şef pe care să-l identifice cu uşurinţă,
chiar dacă vor ca ei să fie cei care îl pun în funcţie, iar cadrul constituţional distribuie puterea între preşedinţie şi Guvern. În cazul instituirii unei republici parlamentare, deţinătorul puterii ar fi premierul care scapă şi de cenzura directă a electoratului.

"Tentaţia de a stabili un şef, pe care a speculat-o excesiv Traian Băsescu, trebuie rezolvată de către noi. Dacă facem o republică parlamentară, toată puterea, dar toată, se va duce la primul-ministru. Abia atunci există riscul concentrării puterii", a declarat Antonescu, la Realitatea TV, arătând că mai toate prerogativele actuale ale preşedintelui se vor adăuga celor deja le are primul-ministru.

Referindu-se la revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu a apreciat că şeful statului trebuie să-şi păstreze majoritatea prerogativelor pe care le are actualmente în ceea ce priveşte politica externă, instituţiile din sistemul juridic sau serviciile secrete.

"Preşedintele trebuie să răspundă unei singure condiţii: să nu mai fie partizan, să nu facă şi să desfacă el guverne pentru că problemele astea trebuie decise de către Parlament. Niciun preşedinte de până acum nu a respectat aceste condiţii", a spus mai Antonescu.

PNL, sustinator istoric al republicii parlamentare

Reamintim ca PNL a fost intotdeauna sustinatorul republicii parlamentare, spre deosebire de PSD care nu a fost niciodata adeptul renuntarii la alegerea directa a presedintelui.

In 2006, cind s-a pus problema revizuirii Constitutiei, guvernul Tariceanu a depus un proiect in acest sens la consultarile care au avut la palatul Cotroceni.

Aceasta pozitie pro republica prezidentiala a fost sustinuta si in contextul discutiilor recente despre modificarea Constitutiei.

Tudor Chiuariu declara acum doua saptamini ca "prin revizuirea Constitutiei trebuie sa intarim conceptul de republica parlamentara"

"Noi am spus că şi sub Constituţia actuală România este o republică parlamentară, însă ce s-a întâmplat în ultimii ani sub imperiul unor hotărâri cel puţin controversate ale Curţii Constituţionale e că ne-am îndepărtat de la forma parlamentară a republicii. Ce va trebui să facem prin revizuirea constituţională este să întarim acest concept, republica parlamentară în care rolul executiv revine executivului, care este resopnsabil în faţa parlamentului", a declarat fostul ministru al justiţiei, liberalul Tudor Chiuariu.

La rindul sau, liberalul Dan Mihalache, consilier al lui Crin Antonescu, declara că “opțiunea majorității PNL” este spre o republică de tip parlamentar, în care Parlamentul să aleagă președintele țării.

“Poate că vom avea, în urma reformei constituţionale, un preşedinte ales în mod indirect de Parlament, aşa cum se întâmplă în toate democraţiile. (…) Poate că reforma constituţională va statua un consens politic pe tema unei republici parlamentare”, a spus Dan Mihalache.

“Este opţiunea unei părţi semnificative din PNL şi s-ar putea să fie o temă pe care să dorim să o impunem în cadrul reformei constituţionale, precizează liberalul.
 

Antonescu ataca PSD: E o mare mahnire in sufletele unora ca mai exista si altii la guvernare

Declaratiile lui Antonescu pot fi puse in contextul frictiunilor legate de statutul parlamentarilor (care a generat un scandal referitor la incercarea PSD de a mari imunitatea) trimis spre consultare si prresedintelui Basescu. Antonescu nu a fost informat desprre acest lucru.

In aceeasi emisiune la Realitatea TV, Antonescu a declarat ca exista pesedisti nemultumiti ca nu sint singuri la guvernare si i-a cerut lui Victor Ponta sa fie "premierul unei mari coalitii" si nu doar al PSD.

"Am făcut parte, noi liberalii, din guvern cu ţărăniştii, cu PD (...), liberalii au fost mereu mâhniţi că alţii au mai mult. Pesediştii în general sunt mai puţin comunicativi, dar veţi vedea şi o mare mâhnire în sufletele unora din PSD că mai există şi alţii la guvernare. În măsura în care Ponta va înţelege că e premierul unui guvern de mare coaliţie, nu ca preşedinte PSD, PSD îşi va trage destul profit electoral dacă guvernarea iese bine. Temele de pe agendă guvernamentală nu sunt cum încap pe scaune PSD, PNL şi conservatorii care nu sunt lipsiţi de ambiţii şi anvergura aspiraţiilor", a declarat Crin Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22