CSM: Din comisia pentru desecretizarea arhivei SIPA trebuie sa faca parte si un membru CSM

E.b. | 01.06.2017

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că nu are cunoştinţă de conţinutul Hotărârii de Guvern privind arhiva SIPA, adoptată miercuri sin sustine ca fiind absolut necesar ca din această comisie să facă parte şi un reprezentant al CSM.

Pe aceeași temă

 

Consiliul solicită ca un reprezentant al său să facă parte din comisia de inventariere a arhivei prevăzută în actul normativ. 


CSM reaminteşte / parcursul proiectului iniţiat de fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună, proiect care stă la baza actualei HG, şi spune că în cazul acestuia discuţiile în Consiliu au fost amânate, iar în prezent nu a emis un punct de vedere, neexistând o solicitare în acest sens din partea MJ.

 

 

COMUNICAT  PRIVIND POZIŢIA PREŞEDINTELUI CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, JUDECĂTOR DR. MARIANA GHENA, privind adoptarea de către Guvernul României a unei hotărâri de guvern „pentru desecretizarea arhivei SIPA”

 

31 mai 2017


Consiliul Superior al Magistraturii nu are  cunoştinţă, până la acest moment, de conţinutul Hotărârii de Guvern la care se face referire în spaţiul public.

 

Consiliul Superior al Magistraturii confirmă, în legătură cu această temă, primirea de la Ministerul Justiţiei, în data de 27 iulie 2016, a unui proiect de Hotărâre de guvern privind unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie, pentru formularea de eventuale observaţii şi propuneri,aceasta fiind, dealtfel,  singura solicitare adresată Consiliului de către Ministerul Justiţiei.

 

Având  în vedere numeroasele aspecte tehnice propuse a fi reglementate prin proiect, la data de 18 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât amânarea discutării punctului de vedere al direcţiei de specialitate din cadrul Consiliului referitor la proiectul de hotărâre a Guvernului privind unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie, pentru a fi analizat concomitent cu punctele de vedere ce urmau a fi exprimate de asociaţiile magistraţilor. 


În absenţa unei solicitări din partea Ministerului Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii nu a comunicat un punct de vedere instituţional privitor la proiectul Hotărârii de guvern în forma adoptată azi, 31 mai 2017.

 

Referitor la  problematica arhivei SIPA, reamintim că, la data de 16 mai 2017, Plenul Consiliului a hotărât transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiției în legătură cu situaţia arhivei Serviciului 
 

Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) [VEZI AICI] în raport de care Consiliul nu a primit, până la acest moment, niciun răspuns.

 

În absenţa unor comunicări instituţionale de dată recentă între Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei pe această temă şi, indiferent de gradul de acurateţe a informaţiei privind comisia de inventariere prevăzută prin această hotărâre de guvern, Consiliul apreciază ca fiind absolut necesar ca din această comisie să facă parte şi un reprezentant al Consiliului Superior al Magistraturii.

  
PREŞEDINTELE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

 

 

********************************

 

 

Guvernul a adoptat Hotărârea privind desecretizarea arhivei SIPA, iar după publicarea acesteia în Monitorul Oficial va fi desecretizată toată arhiva, precum şi cele două rapoarte întocmite de către comisiile care au lucrat în arhivă în 2008 şi anexa unuia dintre ele, a anunţat ministrul Tudorel Toader.

 

"Vom vedea cu nume şi prenume cine a intrat în arhiva SIPA", a spus Toader.

 

Ministrul a menţionat că problema desecretizării arhivei SIPA "vine" din 2011, iar anul trecut, în 25 iulie, proiectul de HG pentru desecretizarea arhivei SIPA a fost pus pe site-ul Ministerului Justiţiei, astfel că dezbaterea publică şi transparenţa decizională au fost îndeplinite "cu mult peste cerinţele minimale pe care le prevăd reglementările legale".
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22