CSM, împotriva introducerii în Codul penal a două noi infracțiuni care-i vizează pe magistrați

Dora Vulcan | 11.05.2018

Consiliul Superior al Magistraturii este împoriva introducerii în Codul penal a infracțiunilor de ”rea-credință” și ”gravă neglijență” sau a altor incriminări, despre care CSM avertizează că sunt de natură a aduce atingere independenței Justiției.

Pe aceeași temă

 

 

Mesaj al Consiliului Superior al Magistraturii către instanţe şi parchete

 

Pe rolul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției se află în procedură parlamentară proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

 

Propunerile cuprinse în proiectul de lege au fost analizate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul comisiei de specialitate, poziţia exprimată de Consiliu şi transmisă Parlamentului ţinând cont şi de numeroasele propuneri şi observaţii comunicate de instanţele judecătoreşti şi de parchetele de pe lângă acestea cu privire la proiectul de lege, dar şi cu privire la alte modificări legislative, rezultate din aplicarea Codului penal, în privinţa cărora s-a apreciat că ar conduce la îmbunătățirea cadrului normativ.

 

Propunerile şi observaţiile ce concretizează poziţia Consiliului Superior al Magistraturii sunt susţinute în cadrul dezbaterilor parlamentare de către reprezentanţii acestei autorităţi publice.

 

În lumina rolului său constituţional, de garant al independenţei justiției, Consiliul Superior al Magistraturii va continua demersurile instituţionale pentru un cadru normativ care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar şi realizarea unei justiţii eficiente, bazată pe proceduri predictibile.

 

În procedura parlamentară, în realizarea dreptului membrilor autorităţii legislative, pot fi formulate amendamente, care se supun analizei Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului şi în raport de care Consiliul Superior al Magistraturii îşi va exprima poziţia.

 

Referitor la preocuparea sistemului judiciar faţă de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la unele amendamente la proiectul de lege în discuție, menţionăm că, în procedura parlamentară, Consiliul nu va susţine acele amendamente care nu corespund dezideratelor de mai sus, respectiv propunerile vizând introducerea infracţiunilor de ,,Rea-credinţă” şi ,,Gravă neglijenţă” sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenţei justiţiei - avertizează CSM într-un comunicat remis presei vineri. 

 

 

Care sunt cele două noi infracțiuni (ziare.com):

 

 Art.2801 Reaua credinta. Fapta judecatorului sau procurorului care, cu intentie, incalca normele de drept material ori procesual sau nu respecta deciziile Curtii Constitutionale, a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii ori a hotararilor prealabile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a deciziilor Curtii Constitutionale, a Hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in masura in care au fost invocate de catre parti, urmarind sau acceptand vatamarea sau, dupa caz, favorizarea intereselor unor persoane fizice sau juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 8 la 15 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.

 

Art.2802 Grava neglijenta. Fapta judecatorului sau procurorului care, din culpa, nesocoteste, neindoielnic, normele de drept material ori procesual sau deciziile Curtii Constitutionale, a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in solutionarea recursurilor in interesul legii ori a hotararilor prealabile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a deciziilor Curtii Constitutionale, a Hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in masura in care au fost invocate de catre parti, iar prin aceasta se produce o vatamare sau favorizare, a intereselor unor persoane fizice sau juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.

 

Background

 

  • Protest al magistraților din Piatra Neamț față de maltratarea codurilor penale

 

 

Magistrații de la Judecătoria Piatra Neamț au decis ca începând de luni să-și întrerupă activitatea între orele 12 și 13 în semn de protest față de propunerile de modificare a Codurilor Penale.

 

 

Protestul magistratilor de la Judecatoria Piatra Neamt va dura pana pe 18 mai, zi in care va avea loc o noua sedinta a Adunarii Generale a judecătorilor "pentru a evalua necesitatea initierea unor forme de protest mai severe", transmite Ziare.com

 

Adunarea Generala a mai decis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ca acesta sa exprime un punct de vedere public privitor la initierea acestor amendamente, "fara a fi respectate procedurile de consultare a acestui organism".


Adunarea Generala a judecatorilor din cadrul Judecatoriei Piatra Neamt a luat aceasta decizie pe 9 mai, cu unanimitate de voturi.

 

Potrivit unui comunicat, magistratii "isi exprima in mod ferm dezacordul si ingrijorarea in legatura cu proiectele legislative de modificare a Codului Penal si Codului de Procedura Penala aflate in dezbatere publica, al caror continut denota o involutie in crearea unui sistem de justitie penala modern si o denaturare a scopului procesului penal si a politicii penale a statului."

 

Judecatorii de la Piatra Neamt au aratat ca in randul amendamentelor propuse se numara, intre altele, si cele care privesc introducerea a doua noi articole in Codul Penal (art.2801 si art.2802), care modifica incadrarea unor fapte din unele care ar putea atrage cel mult raspunderea disciplinara in unele din sfera ilicitului penal, respectiv reaua credinta si grava neglijenta.

 

Potrivit Adunarii Generale, aceste amendamente "induc publicului larg ideea ca magistratii judecatori si procurori constituie un fenomen infractional extrem de periculos, ale caror fapte sa fie sanctionabile cu pedeapsa inchisorii cuprinsa intre 8 si 15 ani, respectiv intre 3 si 7 ani, in conditiile in care aceste limite sunt aproape egale sau chiar mai ridicate decat cele prevazute de lege pentru infractiuni deosebit de grave cum sunt cele de omor si viol".

 

Magistratii mai arata ca in acest caz lipseste orice argumentare privind necesitatea adoptarii unor astfel de incriminari, "s-a apreciat ca ar fi necesara incriminarea unor fapte ce vizeaza in mod strict o anumita categorie socio-profesionala".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22