CSM: Orban încalcă independența justiției când cere magistraților „să judece cu mai multă atenție”

Laurentiu Gheorghe | 24.07.2020

Secția pentru judecători a CSM a decis vineri că premierul Orban a încalcat independența puterii judecătorești când i-a îndemnat pe magstrați „să judece cu mai multă atenție”.

Pe aceeași temă

Decizia secției pentru judecători a Consiliului Superior al Maistraturii a fost luată cu 6 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 3 voturi au fost anulate.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Nicoleta Ţînţ, a anunțat pe 25 iunie, în ședința Plenului, că a sesizat Inspectia Judiciară „pentru a face verificări, în temeiul art. 30 din Legea 317/2004”.

Orban a făcut declarația în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, scrie G4Media.ro.

Verificările cerute de şefa CSM vizează posibila afectare a „independenței, impartialității și reputației profesionale a judecătorilor”.

„De aseară, de când au apărut în spaţiul public afirmaţiile premierului, am solicitat transcriptul acestora şi, de dimineaţă, toate materialele care au apărut pe presă, împreună cu transcriptul, le-am transmis Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări”, a spus Ţînţ în şedinţa CSM.

În schimb, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu i-a luat apărarea lui Orban şi a spus că interpretările date afirmaţiei premierului sunt „extrapolate”.

Un alt membru CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, a zis că în acest caz membrii CSM s-au sesizat imediat, în timp ce la alte declaraţii, cum ar fi aceea în care judecătorii au fost făcuţi „şobolani”, Consiliul a intervenit şi după opt luni (comparaţia dintre magistraţi şi şobolani îi aparţine lui Liviu Dragnea – n.r.).

Declaraţia lui Ludovic Orban făcută: „Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură. Eu cred că managementul unui minister trebuie să îşi organizeze ministerul aşa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii şi aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie, pentru că în elaborarea hotărârilor de guvern de organizare şi funcţionare ale ministerelor, ale autorităţilor administraţiei centrale, conducătorii acestor instituţii au posibilitatea legală de a-şi organiza activitatea în departamente, direcţii generale, aşa cum consideră ei că este bine. Dacă în felul ăsta se suspendă hotărâri de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administraţie va fi întârziată, pentru că cine ştie când se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, mă rog a prevederilor legate de Direcţia Juridică, nu mi se pare corectă.”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22