Cu ligheanul împotriva lui Firea: Ne spălăm ca pe vremea lui Ceaușescu. Căldură, doar pe factură

Dora Vulcan | 05.12.2019

Câteva zeci de bucureșteni s-au adunat joi, în fața Primăriei Capitalei, ca să protesteze pentru că îngheață de frig în casă în lipsa căldurii și apei calde.

Pe aceeași temă

Mai multe persoane au adus ligheane în fața primăriei Bucureștiului pentru a protesta pentru că îngheață de frig în casă din cauza lipsei de căldură și de apă caldă.

”Se spune că oamenii se obişnuiesc cu răul. Ai ajuns acasă de la serviciu şi în apartament e frig. Vrei să îţi faci un duş, dar nu ai apă caldă. În ziua următoare la fel. Şi în următoarea. Cât durează până când umpli cada, gândindu-te că poate se ia şi apa rece? Dar până când îţi cumperi un calorifer electric?

Acum 30 de ani, oamenii erau obişnuiţi cu răul. În fiecare apartament exista o cadă plină cu apă, lumânări pentru când se oprea curentul, butelii de rezervă şi nelipsitul lighean multifuncţional, bun şi la spălatul rufelor şi la spălatul omului. Apoi nişte oameni curajoşi au ieşit în stradă cerându-şi drepturile şi lucrurile s-au schimbat. Dar orice progres poate fi urmat şi de regres.

La 30 de ani de la Revoluţie, de când oamenii au murit pentru libertate şi demnitate, avem un primar care ne refuză dreptul la demnitate. Avem un primar care, în pragul iernii, lasă Bucureştiul fără apă caldă şi căldură. Şi care pare mai mult preocupat de a jigni nişte oameni care construiesc un spital pentru copii decât de a rezolva problema. Apropo de spitale pentru copii, doamna Firea, ştiaţi că spitalul Marie Curie nu are nici el apă caldă în aceste zile?

A venit momentul să îi arătăm doamnei Firea că, de data asta, nu ne vom obişnui cu răul. Şi să îi dăm ligheanele noastre, poate vrea dumneaei să le folosească. Noi vrem apă caldă şi căldură.


Joi, 5 decembrie, de la ora 8:30 până la 9:30 dimineaţa ne strângem în faţa Primăriei Municipiului Bucureşti cu lighene. Vă aşteptam alături de noi să ne recăpătăm demnitatea. Şi să o obligăm pe Gabriela Firea să ne vadă şi să îşi dea seama că nu administrează un oraş din Monopoly, ci unul real, cu oameni reali, care au nevoi de bază cât se poate de reale”,
se spune pe pagina organizatorilor protestului.

sursa

„Vrem căldură nu doar pe factură!”

Înarmaţi cu ligheane de plastic, protestatarii, mai întâi tăcuţi şi zgribuliţi, mânaţi de un grup mai vocal, au început să îşi strige nemulţumirea.

Printre cei mai înverşunaţi contestatari ai Gabrielei Firea era un tânăr înalt, cu o căciulă cu urechi. „Apă caldă şi căldură, nu program ca-n dictatură!

Foto: Ion Mateș

El a declarat pentru Buletin de București că acum are apă caldă şi un pic de căldură în calorifer, dar simţul civic l-a împins să vină la protestul matinal.

A venit pentru copiii care îngheaţă în case şi pentru spitalele lăsate fără apă caldă și căldură.

Alături de el, o doamnă, care spune că stă în Drumul Taberei şi are caloriferele mai mult reci. Aşa că a venit la protest pentru “căldura sufletească”, spune ea. A adus un cap de duş, prosop şi lighean.

„Noi plătim şi apa caldă care după o jumătate de oră abia e călduţă, dar acele apometre se învârtesc precum roata de polizor”, spune ea.

Miruna are 26 de ani şi, de trei ani, stă în sectorul 3 al Capitalei. În fiecare iarnă, când dă drumul la robinetul de apă caldă, e loterie, spune ea. Caldă e mai rar. Cel mai adesea este călâie sau rece. Cum speranţe pe termen scurt nu are, spune că soluţia stă în mâna fiecăruia: toţi cei care stau în Capitală trebuie să aibă buletin de Bucureşti sau viză de flotant, pentru a putea merge la vot şi a-şi alege edilul care poate schimba situaţia în bine.

„Am venit să îi spun doamnei primar Firea că nu mai trebuie să cheltuiască banii publici, milioane de euro pe târguri de Crăciun, pe beculețe, pe vouchere și alte prostii și să investească în RADET, în transportul în comun și în infrastructură”, a declarat Delia Mihalache, prezentă la protest. „Am venit cu un lighean în care ne spălăm ca pe vremea lui Ceaușescu. (…) Avem cel mai scump târg de Crăciun. Pentru asta sunt bani și pentru foarte multă publicitate pentru primărie, la televizor”, spune Maria, o bucureșteancă venită la protest, intervievată de Mediafax.

S-a alăturat protestului şi o mămică din Militari, care spune că, de o săptămână, copilul ei stă în frig şi fără apă caldă la robinet, la grădiniţa Paradisul Piticilor.

„Suntem aici cu ligheane pentru ca sistemul de termoficare din Bucuresti are niste probleme foarte mari in momentul de fata, tevile sunt ciuruite, vechi de 50 – 60 de ani, trebuiau schimbate de acum 30 de ani si la ora actuala nu mai poate sa duca agentul termic – ori nu ajunge la noi, ori sunt calai caloriferele. Ce se va intampla la iarna cand vor fi -10 grade? Sistemul va pica, cel mai probabil”, a declarat organizatorul actiunii, Ruxandra Burcescu, citata de Agerpres.

Ea a precizat ca nu este un protest, ci un flashmob, iar ligheanul pe care l-a adus are peste 30 de ani vechime si a prins si vremurile din timpul comunismului, cand, de asemenea, erau probleme cu apa calda si caldura.

sursa foto: Pagina de Facebook a protestului

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22