Pe aceeași temă
Curtea Constituțională a dat o decizie halucinantă, care îl reduce pe președintele ales prin vot universal, la umilul executant al ordinelor primite de la un ministru politic numit în funcție de partidul sau coaliția care a câștigat alegerile. În cazul de față, Tudorel Toader. Decizia CCR atribuie puteri sporite ministrului, permițându-i să revoce procurorii șefi nestingherit de președinte sau Consiliul Superior al Magistraturii ( CSM),să se amestece în achetele penale și să dispună de cariera procurorilor. În același timp, sunt reduse prerogativele președintelui, instituția devenind o formă fărăr fond.
Ce poate face totuși președintele Klaus Iohannis, care s-a trezit că a fost transformat în simplu notar ce trebuie doar să semneze deciziile referitoare la justiție bagate sub nas de Dragnea-Tăriceanu cu mâna lui Toader. Și nu este vorba doar de cazul Kovesi, ci de modificări cu bătaie lungă care afectează independența întregului sistem judiciar și forma de republică semi-prezidențială votată de români prin Constituție.
Primul scenariu: tergiversarea
Klaus Iohannis va aștepta, așa cum a declarat, motivarea Curții Constituționale, care trebuie publicată în Monitorul Oficial în maximum 30 de zile. Motivarea poate introuduce nuanțe și precizări care să schimbe semnificativ sensul celor scrise în minuta CCR de miercuri. De exemplu, se poate preciza că decretul de revocare pe care ar urma să-l semeneze Iohannis nu are un caracter obligatoriu ci de recomandare.
Presupunând însă că motivarea va merge pe aceeași linie cu comunicatul, președintele Iohannis va putea continua tactica tergiversării, deoarece nu este prevăzută o limită de timp în care este obligat să semneze decretul de revocare. Florin Iordache spune că ar fi vorba de 45 de zile, dar juriștii independenți îl contrazic. Oricum, este o dezbarere care va mai dura, chestiunea putând chiar ajunge în contencios administrativ.
Avantajul acestei strategii este că se câștigă timp, care lucrează în defavoarea PSD, fiind previzibile proteste și o creștere în popularitate a președintelui, mai ales dacă în paralel iese cu declarații dure împotriva lui Dragnea&Tăriceanu.
Dezavantaj: Finalul acestui scenariu nu aduce o rezolvare decât pe termen scurt, în final existând posibilitatea ca președintele să cedeze și să semneze.
Scenariu plauzibil, care se mulează pe stilul prezidențial.
Scenariul doi: semnarea
În situația în care președintele semnează decretul în termen scurt după publicarea deciziei CCR în MO, fără a aduce argumente solide ( altele decât obligativitatea respectării Constituției) și fără a declara oficial război PSD pentru distrugerea statului de drept, atunci își va pierde o bună parte dintre susținători.
Publicul va întelege că se resemnează cu rolul decorativ impus de PSD prin CCR, mandatul său devenind inutil.
Dezavantaje: Câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019 va fi problematică, fie și din considerentul că miza alegerii unui președinte lipsit de putere va scădea semnificativ. Opoziția va fi pusă într-o situație complicată în perspectiva alegerilor parlamentare.
Avantaj: Președintele respectă Constituția, ceea ce este in profilul său.
Scenariu improbabil din cauza pierderilor de imagine.
Scenariul trei: refuzul și suspendarea
Președintele Iohannis nu semnează demiterea Laurei Codruța Kovesi, asumându-și riscul încălcării deliberate a Constituției, ceea ce este un act grav și un precedent riscant. Asta chiar dacă este evident că CCR își depășește atribuțiile, ajungând să legifereze și să adauge la Constituție, ceea ce nu este permis. Și chiar dacă este la fel de evident că CCR a ajuns unealta PSD, care îi rezolvă problemele politice.
În acest scenariu mai mult ca sigur că PSD va merge la suspendarea președintelui. Iohannis are șanse mari să câștige referendumul de demitere și să se întoarcă victorios la Cotroceni. Este o modalitate a-și reactiva propriul electorat si pe cel anti-PSD, de a produce pierderi masive PSD-ului, dar și de a demonstra că funcția prezidențială continuă să fie importantă, ceea ce va fi util la alegerile din 2019.
Avantaje: președintele își asigură al doilea mandat și reda miza alegerilor prezidentiale
Dezavantaj: Incalca legea fundamentală, deschizând drumul spre gesturi similare. Nu va beneficia de sprijinul cancelariilor occidentale chiar daca acestea vor intelege ratiunea gestului. Curtile Constituționale sunt, de regula, aparate chiar daca sunt viciate.
Scenariu putin plauzibil, nu se potriveste profilului lui Iohannis.
Scenariul patru: refuzul fără suspendare
Iohannis nu o revocă pe Kovesi dar nici PSD-ul nu-l suspendă din funcție. Este o formulă favorabilă presedintelui care aparent iese victorios din confruntare, dar care ar demonstra că PSD se teme de o cnnfruntare electorala. PSD ar parea un partid slab, dar ar evita riscul unei victorii a lui Iohannis concomitent cu ostilizarea unei parti importante a electoratului, ceea ce i-ar putea ridica probleme la alegerile parlamentare.
Pe de alta parte, PSD ar pute avea interesul sa-i mentina ca principali adversari pe Iohannis, Kovesi si ”statul paralel” sa continue campania de demonizare a acestora, utila si pentru a acoperi mediatic subiecte care il dezavantajeaza: economia, inflatia, pilonul II de pensii.
Scennariu plauzibil care depinde direct de interesele lui Dragnea
Scenariul cinci: demisia lui Kovesi
Laura Codruța Kovesi oricum mai are doar un an de mandat. și a fost supusă unuii linsajj mediatic fara precendent. Ar detensiona pe moment situația, însă Liviu Dragnea își va impune cu ușurință omul la condcerea DNA ca urmare a modificarii legii si a deciziei CCR potrivit careia presedintele poaate refuuza doar o singur data propnere venita de la ministrul Justitiei. Totuși, după ce a rezistat atât timp atacurilor furibunde ale Puterii, o demisie ar fi un semn de capitulare. Cariera Laurei Codruța Kovesi s-ar încheia aici.
Ar fi cea mai facilă victorie pentru PSD și ar duce rapid la dominarea completă a justiției.
Scenariu mai mult decit improbabil, Kovesi fiind o luptatoare.
Scenariul sase: alegeri prezidentiale anticipate
Presedintele Iohannis isi prezinta demisia, argumentând ca nu poate accepta nici darâmarea statului de drept, nici sa incalce Constitutia. O situatie fara iesire, scena politica trebuind resetata.
Se organizeaza alegeri prezidentiale anticipate in termenul prevazut de Constitutie.Iohannis se inscrie in cursa, gestul sau fiind unul radical și neobisnuit care îi va aduce capital electoral. PSD nu are candidat, va fi luat pe nepregatite. Este de presupus ca Iohannis cistiga fara probleme alegerile prezidentiale.
Ar putea fi un moment zero. PSD-ALDE nu vor mai avea majoritatea parlamentara din cauza migrarii masive spre alte partide. Se schimbă guvernul cu unul format din opozitie, UDMR, minoritati, eventual, Pro Romania a lui Ponta. Se schimba guvernul, se schimba la loc legile justitiei, presedintelui i se redau atribuțiile, iar CCR, ca si alta data, va da decizii contrare celor de azi.
Scenariu putin plauzibil, nu se potriveste profilului prezidential, dar nu trebuie neglijat.
Care este scenariul cel mai probabil dintre acestea? Depinde foarte mult de reacția societății, de modul în care presedintele intelege sa se raporteze la propriul mandat, la statul de drept si la interesul suveran al tarii.