Cum se dă PSD în stambă în faţa Europei

Melania Cincea | 28.02.2019

Prin piedicile puse Codruței Kovesi, puterea politică de la Bucureşti trece peste graniţe antologica-i deja luptă împotriva anticorupţiei şi a statului de drept.

Pe aceeași temă

Tocmai pentru că e percepută internațional ca o piesă importantă în anticorupţia din România, guvernul și coaliția PSD-ALDE se luptă cu îndârjire să o maculeze și să-i blocheze drumul spre onoaranta funcție de procuror șef european. Iar pentru a accentua sfidarea, o face în timp ce conduce Consiliul UE.

Cu siguranţă, Europa ştia, cu mult timp înainte ca România să deţină preşedinţia rotativă a Consiliului UE, că lupta împotriva Justiţiei şi salvarea din faţa legii a politicienilor cu probleme penale echivalează cu programul de guvernare al Guvernului PSD-ALDE, sprijinit de UDMR. Aflase că motivul acestei strategii sunt problemele penale ale lui Liviu Dragnea, premier de facto al ţării. Ştia şi de OUG 13, dată „noaptea ca hoţii” de primul cabinet-marionetă al lui Liviu Dragnea, guvernul Grindeanu. Ştia şi de amplele proteste-maraton din iarna lui 2017 ce scoseseră în stradă sute de mii de oameni care apărau statul de drept şi democraţia, valori pe care s-a construit temelia UE şi pe care guvernul şi majoritatea parlamentară le călcau în picioare. Aflase şi de încrâncenarea şi obtuzitatea faţă de dialog cu care aceeaşi garnitură politică a modificat legile Justiţiei. Îi era cunoscută şi retorica anti-occidentală, anti-stat de drept a unor voci de la putere. Ştia şi de tertipurile la care au recurs pentru a o schimba din funcţia de procuror general al DNA pe Laura Codruţa Kovesi. Aflase şi se oripilase de represaliile Jandarmeriei Române îndreptate împotriva manifestanţilor paşnici ieşiţi în stradă la mitingul diasporei, în 10 august 2018, de dovezile care indicau o acţiune premeditată, de minciunile oficialilor – Guvernul a livrat minciuni inclusiv Comisiei Europene – pentru a muşamaliza violenţele, de faptul că situaţia a ajuns şi în atenţia Parchetului General şi a ONU. Mai aflase că, în numele războiului lor cu inventatul „stat paralel”, au pus pe tuşă justiţia penală şi, mai cu seamă, anticorupţia.

Ce a aflat nou Europa de când România conduce Consiliul UE? Nu numai că puterea politică de la Bucureşti sabotează candidatul României la onoranta şi extrem de importanta funcţie de procuror-şef al Parchetului European, ci că i-a deschis dosar penal – în urma unei plângeri făcute de Sebastian Ghiţă, cercetat şi dat în urmărire internaţională pentru fapte de corupţie, pe care autorităţile din România nu au reuşit să-l aducă în ţară şi pentru a cărui fugă nu a fost pus nimeni sub acuzare – chemând-o pe Laura Codruţa Kovesi la audieri şi lansând prin jurnalişti de curte zvonul reţinerii ei chiar în ziua în care urma să plece spre Bruxelles. A mai aflat Europa, în context, că urmărirea penală o face extrem de controversata Secție Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie – înfiinţată, în noiembrie 2018, de Tudorel Toader & comp. ca armă de cuminţire sau şantaj a procurorilor care mai au curajul să intre peste afacerile oamenilor puterii şi ale susţinătorilor acestora –, la a cărei conducere a fost numită Adina Florea, procurorul pe care ministrul Toader îl vrea în locul Laurei Codruţa Kovesi la DNA. Iar azi află că această secţie a stabilit să o cheme la audieri pe Laura Codruţa Kovesi exact în ziua în care în Parlamentul European vor fi decişi pașii de urmat în privința numirii șefului Parchetului European. Şi e posibil ca planul lor să meargă mai departe... Iar asta şi pentru că, probabil, dosarul Teldrum, care îl vizează pe Liviu Dragnea – instrumentat de DNA şi pe care Adina Florea ţine morţiş să-l aducă la secţia pe care o conduce – ar putea ajunge în atenţia Parchetului European. UE a mai aflat, năucită probabil, că tot febleţea lui Tudorel Toader (acest demolator al justiţiei independente), Adina Florea, anunţa că secţia pe care o conduce şi căreia ministrul Toader vrea să-i confere puteri discreţionare, i-a deschis un dosar penal şi prim-vicepreşedintelei Comisiei Europene, Frans Timmermans, comisarului european pe Justiţie Vera Jourova şi reprezentantei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, pentru modul în care a fost redactat cel mai recent Raport MCV – foarte critic cu derapajele antidemocratice ale Guvernului şi Parlamentului şi care a dus la o rezoluţie împotriva României adoptată în Parlamentul European. Ca răspuns la plângerea unei publicaţii a cărei prestație, trebuie amintit, a fost aplaudată, deloc întâmplător, de propaganda oficială a Kremlinului. Iar zilele trecute, Europa a mai aflat despre noile modificări la legile justiţiei, aduse de Guvern, la cererea ministrului Toader, prin ordonanţe de urgenţă abuzive, netransparente, emise în lipsa consultărilor cu CSM – urgenţe inexistente, invocate doar pentru a permite politicului imixitiuni brutale în actul de justiţie – modificări ce au dus la proteste ale magistraţilor şi la suspendarea activităţii de către multe Parchete şi instanţe, chiar DNA şi DIICOT. Şi a mai auzit cum voci ale PSD ameninţă magistraţii protestatari cu puşcăria, după modelul lui Erdogan.

Toate sunt decizii în consonanţă cu acţiunile Puterii din ultimii doi ani. Nimic nou, deci, dar din ce în ce mai grav. Democraţia este pusă sub asediu de nişte politicieni capabili de orice, cu riscul de a duce România spre un regim autocratic.

Melania Cincea

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22