Curtea de Apel București a anulat toate sesizările de plagiat față de doctoratul lui Ciucă - G4Media

L. G. | 22.06.2022

La cererea premierului Nicolae Ciucă, Curtea de Apel București a anulat toate sesizările depuse în atenția Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Pe aceeași temă

Printr-o decizie anunțată miercuri, într-un dosar al cărui ultim termen a fost ieri, completul condus de Marius Iosif de la CAB a decis: „Admite acţiunea exercitată de reclamantul Ciucă Ionel Nicolae în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi în consecinţă: Anulează Adresa nr. 122/21.01.2022 de admitere a sesizării nr. 111/20.01.2022, Adresa nr. 137/25.01.2022 de admitere a sesizării nr. 123/21.01.2022 şi Adresa nr. 160/27.01.2022 de admitere a sesizării nr. 143/25.01.2022, toate emise de pârâta Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării”, relatează G4Media.ro

După primirea unei copii motivate a deciziei, Ministerul și Unitatea Executivă pot depune recurs.  Unitatea Executivă este organismul din Ministerul Educației unde sunt înregistrate sesizările de plagiat, din punctul de vedere al formei (nume persoană care a făcut sesizarea, date personale, existența argumentelor, valabilitatea link-urilor din formular) înainte de fi înaintate Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), singurul care poate analiza dacă suspiciunile se verifică sau nu.

În acest sistem, Unitatea Executivă joacă rol de registratură. Din cele nouă sesizări depuse pentru verificarea tezei lui Ciucă urmare a unor dezvăluiri din Pressone.ro făcute de jurnalista Emilia Șercan, Unitatea a respins șase invocând lipsa unor elemente de formă din formularul de sesizare și le-a admis pe cele trei a căror anulare a obținut-o acum Ciucă în instanță.

Nici Biroul de Presă al premierului și nici reprezentanții Unității Executive nu au trimis G4Media.ro un răspuns sau nu au comentat aspectele legate de dosarul de la Curtea de Apel București.

Judecătorul Marius Iosif, cel care a luat decizia anulării sesizărilor, a fost numit, în 2007, de către ministrul liberal de atunci al Justiției, într-o funcție în minister și, ulterior, în cea de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Fără a oferi vreun motiv, Iosif a refuzat accesul reporterului G4Media.ro la studierea acțiunii din dosarul intentat de Ciucă și nu a răspuns la întrebările legate de potențiala sa lipsă de obiectivitate în judecata speței.

Printr-o altă decizie, din data de 1 martie 2022, un alt complet de la această instanță suspendase efectele înregistrării celor trei sesizări – cu alte cuvinte, CNATDCU oricum nu mai putea analiza teza lui Ciucă, iar acesta nu era singurul motiv: Parchetul General a demarat o anchetă penală, justificată de o presupusă încălcare a drepturilor de autor, și a luat toate documentele aflate la Consiliu despre acest caz.

Acest lucru a ridicat întrebarea dacă nu există, la nivelul unor autorități publice, o tentativă de a tergiversa/anula verificarea tezei, un alt eveniment alimentând această teorie: acuzațiile Emiliei Șercan referitoare la existența unei intenții de a o compromite, în contextul scandalului tezei premierului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22