Pe aceeași temă
Paginademedia.ro citează în exclusivitate o declaraţie a lui S.O. Vântu, patron al trustului Realitatea-Caţavencu: pierderile trustului condus de Emil Hurezeanu, fost jurnalist la Europa Liberă, se cifrează pe primele şase luni ale lui 2009 la 12.000.000 de euro. Estimările indicau, până la sfârşitul anului, o pierdere de 25.000.000 de euro, dar, prin ajustări salariale, pierderea va fi redusă la 19.000.000 de euro. Reducerile salariale vizează diminuarea cu 50% a salariilor de la 4.000 de euro în sus. În sus, până unde?, îţi vine să întrebi, făcând o evaluare rapidă a raportului calitate a emisiunilor/salarii ale realizatorilor. De altfel, tot paginademedia.ro arată că, de la 185.000 de telespectatori pe zi, în ianuarie 2003, Realitatea TV a ajuns la 93.000 de telespectatori pe zi, în iunie 2009.
Aşadar, Vântu, patron, şi Hurezeanu, director, au aruncat pe geam 12.000.000 de euro, ca jumătate din audienţă să-şi ia câmpii. Dar cum ar fi putut face altfel zeci de mii de telespectatori, când trupa de la Realitatea TV a coborât în cele mai mizerabile cantoane ale profesiunii de jurnalist?
Rămâne întrebarea – naivă: de ce vrea S.O. Vântu să piardă bani şi cum poate Emil Hurezeanu să păstorească un asemenea jurnalism?
În Evenimentul Zilei din, 6 iulie, Mircea Mihăieş îşi pune aceleaşi întrebări. El are şi câteva răspunsuri: „(...) Deşi funcţionează asemeni unei fabrici de napolitane, presa şi televiziunile au drept obiect al muncii lucruri care producătorilor de napolitane nici nu le-ar trece prin cap: să dărâme partide, să schimbe sau să compromită lideri politici, adversari ori personalităţi publice.
Combinaţia dintre interesele veroase ale oligarhilor şi amestecul violent în treburile guvernării au dus la un fenomen despre care nu are curaj să vorbească aproape nimeni. (...) Patronii de presă n-au interdicţia de a avea şi alte afaceri. În cazul trusturilor Realitatea-Caţavencu şi Antenele, se observă că ele sunt deplin aservite intereselor politice ale finanţatorilor. De unde o altă oroare: deşi funcţionează după legile pieţei, presa consumă - în cele mai multe cazuri - mai mult decât produce. Şi dac-aş fi înger, tot ar trebui să-mi pun întrebarea de ce mă plăteşte un patron cu mii şi mii de euro - aşa cum s-a aflat de curând, când Sorin Ovidiu Vântu a înjumătăţit salariile vedetelor din trust. (...) O înţeleg perfect pe doamna Corina Drăgotescu, care a părăsit indignată corabia în scufundare a lui Vântu: la câte s-a pretat de când a devenit una dintre portavocile oligarhismului, suma oferită azi i se pare un mizilic. Fireşte că pentru Drăgotescu nu are nicio importanţă că Vântu a scos din buzunar în primele şase luni ale anului douăsprezece milioane de euro pentru a acoperi pierderile trustului media. Nici nu cred că-şi făcea cineva iluzii, doar vorbim despre un mercenariat la lumina zilei. La fel s-a întâmplat când a plecat de la trustul lui Patriciu, jignită că mega-petrolistul nu-i oferă banii solicitaţi.
Întrebarea esenţială e de ce un patron de trust mediatic (să zicem, Vântu) nu închide imediat o afacere care-l costă de-l usucă. La ce alte beneficii speră el, din moment ce, chiar în cel mai optimist scenariu, pe lângă cele vreo douăzeci de milioane sigur... vânturate anul acesta, va pierde şi în 2010, după propriile estimări, încă şapte milioane. Asta, bineînţeles, dacă oamenii credinicioşi ai trustului, de la Stelian Tănase, la Turcescu, Ursu, Tatulici, Hurezeanu (despre pălmaşii plini de râvnă din categoria Prelipceanu, Laura Chiriac, Creţulescu, Oana Stanciu n-are rost să discutăm) nu vor primi oferte mai generoase. La câtă conştiinţă au, vor continua să facă pe alte frecvenţe aceleaşi jocuri.“
Tănase & Dinescu
„Zgândărit de Tănase – «Ei, la Realitatea a pătruns criza, ce zici?» –, Dinescu, care tocmai făcea analiza pieţei la caisa de iunie, a respins ferm exact realitatea indubitabilă: «N-a pătruns criza, după părerea mea!» - zice el. «Bine, da’ ţi-a tăiat salariul la jumătate!» ripostează Tănase, apoi adaugă «Şi mie...». Răspunsul vine bulversant, mai mult pentru Tănase decât pentru onoratul auditoriu, altfel neutru şi impasibil pe subiectul în discuţie: «Pentru patronul acestui post, cu care sunt prieten, pot să vin să prestez şi gratis», zice Dinescu şi, mai apoi, continuă nuanţând, dar fără să clipească: «Trebuie ajutaţi oamenii!». «Să nu coboare sub un miliard, sau ce...?!», replică Tănase, afectat salarial. Dinescu, făcându-se turc, îşi exprimă părearea că în media criza nu e chiar aşa de mare, ci se manifestă aici doar consecinţele crizei industriale, industrie care nu mai face reclamă pentru că nu mai are ce vinde.“ (Marian Sultănoiu, Gândul, 6 iulie 2009). //
