Pe aceeași temă
Instanța supremă i-a dat dreptate și a obligat Ministerul Educației să ia act de renunțarea la titlul de doctor în urma unei teze plagiate parțial, potrivit deciziei instanței.
În complet a fost și judecătoarea Alina Ghica, fost președinte al CSM, o apropiată a Liei Savonea, la rândul ei fostă șefă CSM și ex-președinte al Curții de Apel București.
Pe când Alina Ghica a fost șefa CSM, Bogdan Licu a fost consilierul ei personal. În complet au mai fost judecătoarele Adriana Florina Secreţeanu și Denisa Angelica Stănişor.
În martie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Bogdan Licu în postul de adjunct al Procurorului General, în pofida faptului că primise aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, din cauza plagiatului și a apartenenței la masonerie.
La termenul de luna trecută, jurnalista care a depistat plagiatul lui Bogdan Licu, Emilia Șercan, a recuzat-o pe judecătoarea Alina Ghica, dar solicitarea ei a fost respinsă.
În vara anului trecut, CNATDCU a suspendat analiza doctoratului lui Bogdan Licu, teză suspectă de plagiat, deși două instanțe au refuzat o cerere în acest sens a procurorului general adjunct.
Două acuzații de plagiat. Bogdan Licu a fost acuzat în 2016 de către jurnalista Emilia Șercan că a plagiat în lucrarea de doctorat, La vremea aceea, Licu era prim-adjunct al procurorului general, iar Șercan l-a acuzat că a plagiat 200 de pagini din cele peste 400 ale lucrării coordonate de fostul vicepremier Gabriel Oprea. Licu susținuse teza de doctorat la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, instituție din subordinea SRI.
În decembrie 2019, jurnalistul Sorin Semeniuc l-a acuzat pe Licu de an al doilea plagiat.
El a arătat într-o anchetă publicată de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI) că Bogdan Licu a scris un capitol întreg (”Criminogeneza corupției”), într-o carte care a apărut în 2005, copiind fragmente din opt surse pe care nu le-a citat. ”Criminogeneza corupției” a apărut în volumul ”Neliniștile Insecurității” (pag. 187-196), carte coordonată, la Editura Tritonic, de profesorul universitar Cristian Troncotă, la acea vreme angajat la Academia Națională de Informații, arată Sorin Semeniuc pe crji.org.
Bogdan Licu a declarat în 2020 la finalul interviului la CSM, că a fost membru al masoneriei până în august 2012, când și-a dat demisia.
Licu a spus că, oricum, nu a fost activ în masonerie și că a demisionat înaintea deciziei CSM din 2013, potrivit căreia magistrații pot fi masoni, dar trebuie să își declare apartenența. Întrebat de ziariști cine l-a recomandat, el a spus că a fost membru ”din 2003 – 2004 până în 2012”, dar a refuzat să spună cine l-a recomandat, adăugând că este ”o problemă personală”.
Bogdan Licu a înregistrat înfrângeri pe linie în cazul Sorinei, fata adoptată de o familie de români din SUA.
Sub presiunea publică exercitată de presa ostilă justiției, Licu – pe atunci procuror general interimar – a încercat să blocheze atât plecarea din țară a Sorinei, cât și adoptația efectivă.
Justiția a respins însă definitiv ambele tentative ale lui Licu, iar imaginea acestuia a fost afectată serios de verdictele judecătorilor