Pe aceeași temă
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a declarat luni, după demisia lui Dacian Cioloș din funcția de președinte al partidului, că obiectivul nr.1 al formațiunii este „să rămânem uniți”.
„E un moment complicat, dificil pentru partid si imi pare rau ca s-a ajuns aici atat de repede dupa alegerile de anul trecut. Am incredere in intelepciunea colegilor, e important sa ramanem uniti. Dacian Ciolos ramane in partid, a facut multe pentru politica si va aface multe in continuare. Cer intelepciune de la colegi, sa ramanem uniti si trebuie sa ne pastram suflul si energia cu care ne-au cunoscut romanii. Ciolos ne-a zis ca va depune eforturi sa tina partidul unit, asta e obiectivul nr.1”, a declarat Moșteanu, la Antena 3.
Cătălin Drulă, vicepreședintele cu cel mai mare număr de voturi, va deveni președintele interimar al USR
De notat că Dacian Cioloș rămâne membru al USR. El i-a urat succes lui Cătălin Drulă la șefia partidului. Cioloș ar fi declarat în ședința BN că „simte că se erodează”.
Proiectul lui Dacian Cioloș a fost respins cu 14 voturi la 11 în ședința Biroului Național.
Dacian Cioloș care a fost ales președinte al USR la 1 octombrie 2021, urmează să susțină o conferință de presă luni, de la ora 18.00.
Dacian Cioloș a făcut anunțul într-o a doua ședință a Biroului Național al USR, convocată luni, de la ora 15.30.
Context
Tensiunile în interiorul USR au atins cote maxime în ultimele zile, după ce președintele Dacian Cioloș a amenințat cu demisia dacă nu-i este adoptat programul.
Dacian Cioloș a anunțat joia trecută că dacă Biroul Național îi respinge la vot programul, va demisiona din funcție. Drulă a anunțat în ședința USR că nu va vota programul propus de Dacian Ciolos. El a catalogat propunerea președintelui USR drept ”lipsă de încredere în democrație”.
Dacian Cioloș a anunțat că acceptă câteva dintre amendamentele făcute de membrii Biroului Național la proiectul său, dar principalele amendamente de substanță le refuză.
Cele trei mari schimbări cerute de Dacian Cioloș și respinse de majoritatea din Biroul Național:
O comisie externă care să facă propuneri de politici și ministri pentru guvernul din umbră. Echipa Barna susține că este nestatutară
Oprirea excluderilor pe motiv de delict de opinie. Echipa din vechiul USR arată că nu există un astfel de fenomen, fiind vorba mai ales de excluderea unor membri care nu au respectat statutul
Schimbarea secretarului general al USR, apropiat de Dan Barna. Dacian Cioloș vrea înlocuirea acestuia, deși în statutul partidului se arată că acesta e numit de o majoritate de două treimi din membrii Biroului Național
Ședința Biroului Național al USR, controlat de facțiunea „team Barna” a partidului, în care va fi luat în discuție și programul prezentat de Dacian Cioloș pentru reformarea partidului a fost convocată pentru luni.
Conform statutului USR, în cazul vacantării postului de președinte, șefia formațiunii va fi preluată de vicepreședintele cu cea mai mare susținere în rândul membrilor: „Înlocuirea Preşedintelui se va face cu Vicepreşedinele care a luat cel mai mare număr de voturi la ultimul Congres, declanşându-se imediat procedura de Congres extraordinar în vederea alegerii noului Preşedinte”.
Acesta este Cătălin Drulă, care a anunțat public că este pregătit să preia conducerea partidului dacă Cioloș va demisiona. „Îmi voi face datoria”, a declarat Drulă, vineri seara, într-o emisiune la B1tv.
Înainte de ședința BN de duminică, Dacian Cioloș le-a transmis membrilor USR, pe grupurile interne de comunicare, ca joacă cu demisia pe masă:
„Începem curând o întrunire a Biroului Național care are ca scop descoperirea cuvântului „demisie” în ultima noastră ședință. Vă spun eu ce am spus joi și voi spune și mâine, ca să fie foarte clar: dacă nu există susținere în BN pentru principiile și măsurile propuse, mandatul meu de președinte nu mai are sens. Și voi continua să lupt pentru acele principii alături de voi, ca simplu membru. Susțin 100% desecretizarea tuturor ședințelor de partid și transparentizarea trebuie să fie un deziderat permanent în politica noastră internă”.