Dacian Ciolos: Ministrii au semnat declaratii de integritate pe propria raspundere

Iulian Popescu | 22.11.2015

Miniștrii din actualul Guvern au semnat declarații de integritate pe proprie răspundere, a declarat Dacian Cioloș într-un interviu acordat dumică Radio România Actualități, declarații ce conțin criterii de integritate sintetizate din cele cerute de societatea civilă.

Pe aceeași temă

 

"Această declarație de integritate pe proprie răspundere, da, a fost semnată de miniștrii, nu le-am impus-o eu, ci le-am recomandat. Sunt niște criterii de integritate care au fost sintetizate de mai multe organizații neguvernamentale din România care de mulți ani de zile lucrează pe aceste domenii. (...) De ce le-am sugerat să le semneze? Mi se pare că este important ca oamenii să-și asume aceste criterii, în măsura în care ei le îndeplinesc și, pe de altă parte, cred că este important să dăm și semnalul, încă de la vârf, de la nivelul Guvernului, că vom cere, că anumite criterii de integritate vor fi respectate de toată lumea", a spus Cioloș, la Radio România.

 

El a subliniat că transparența și integritatea sunt elementele incipiente pentru o administrație funcțională. "Sunt lucrurile pe care probabil nu o să le putem face în acest an, cel puțin în acest mandat, cel puțin este important că lucrurile trebuie să se schimbe măcar în al 12-lea ceas în interesul tuturor și al cetățenilor și al partidelor politice care vor guverna după 2017 încolo", a adăugat Cioloș.

 

Potrivit prim-ministrului, nu este suficientă schimbarea de la vârf, ci fiecare trebuie să-și facă treaba acolo unde este.

 

"Nu trebuie numai să lăsăm binele să câștige, ci să ajutăm să se întâmple. Este important ca energia voinței schimbării să se transforme din energie de protest în energie de construcție. E important și protestul. Pe de altă parte, este important să înțelegem că este un proces colectiv schimbarea asta, nu este suficient să aibă loc schimbarea la vârf, dacă nu ne schimbăm la bază. Degeaba ne plângem de un Parlament, noi l-am ales și oamenii de acolo pe bună dreptate spun: eu reprezint niște oameni în teritoriu care m-au ales, care au dat un vot pentru mine. Când o parte din societate vrea schimbare, nu este suficient, dacă nu ne mobilizăm și fiecare să-și facă treaba acolo unde este", a punctat premierul.

 

***

 

La consultările cu societatea civilă ce au avut loc la Palatul Cotroceni înainte de desemnarea premierului, mai multe organizații nonguvernamentale au prezentat un set de condiții și măsuri pe care viitorul premier urma să le respecte.

 

Criteriile d eintegritate au figurat n toate solicitările societății civile.

 

A existat și un apel cu măsuri concrete:

 

1. Desemnarea unui premier credibil şi cu voinţă pentru a introduce schimbarea de profunzime cerută de români atât în noiembrie 2014 cât şi în noiembrie 2015.

 

Demisia lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea doar pentru a fi înlocuiţi de consilieri ai lor nu este ceea ce se cere sau ceea ce dv aţi promis celor ce v-au ales. Dacă preţul pentru o schimbare reală vor fi alegerile anticipate, atunci aşa să fie.

 

Pentru Parlament și premierul nou investit

2. Revenirea la alegerea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, pentru a înlătura pericolul de oligopol al partidelor mari. Termen: 10 decembrie.

 

3. Anularea mandatelor celor 552 primari şi 4791 consilieri migratori pe OUG 55/2014.

 

CCR a declarat măsura neconstituţională, însă Parlamentul refuză de aproape un an de zile să pună situaţia în ordine, plasându-se astfel în afara legii. Termen: 1 decembrie.

4. Dizolvarea actualelor Comisii de Control SRI și SIE din Parlament și desemnarea unor parlamentari credibili, care să efectueze anchete serioase și să ofere explicații publice pentru activitățile serviciilor secrete, plus un control bugetar eficient. Termen: 1 decembrie.

 

5. Înlocuirea actualului Avocat al Poporului cu o persoană competentă, neutră politic şi aptă să-şi îndeplinească mandatul în interes public. Termen: 1 decembrie.

 

6. Aprobarea înființării Agenției Naționale de Gestionare a Bunurilor Sechestrate. Termen: 10 decembrie.

 

7. Respingerea inițiativelor existente în Parlament care vizează slăbirea mecanismelor de luptă anticorupție. Termen: 1 decembrie.

 

8. Întărirea DNA și a Parchetelor prin oferirea posibilității tehnice de a efectua interceptări, pentru a nu ma depinde de tehnica SRI.

 

9. Premierul învestit să procedeze urgent la demiterea şefilor de companii publice cu probleme legale (cazul CE Oltenia).

 

De asemenea, şefii numiți prin încălcarea legii (OUG 109/2011 privind managementul profesionist) la companii precum CFR Marfă, CNADNR, Aeroporturi București, CN Hunedoara și altele trebuie demiși și noii şefi numiţi prin respectarea deplină a criteriilor de selecţie şi profesionalism cerute de OUG 109. De la aplicarea acestei ordonanțe, modificată recent, nu trebuie să existe niciun fel de excepţii. Termen: 1 decembrie.

 

10. Premierul învestit se angajează să decăpușeze companiile de stat (care au datorii cât bugetele sănătății și educației la un loc), precum și la continuarea procesului de profesionalizare și depolitizare a managementului companiilor de stat. Termen: 10 decembrie.

 

Propunem Președinției stabilirea unei proceduri transparente de desemnare a reprezentanților societății civile la consultările convocate pentru data de 6 noiembrie sau altele viitoare, prin utilizarea de instrumente online de dezbatere.

 

CITIȚI ȘI: Iohannis, in dialog cu societatea civila: Vremurile deosebite produc rezultate deosebite

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22