Pe aceeași temă
Omul de legătură din afacerile lui Ioan Niculae, patronul InterAgro, şi ale conservatorului Dan Voiculescu, este Dan Victor Alesandru, fostul secretar de stat în Ministerul Economiei în primul guvern Tăriceanu, actualul director al grupului de firme InterAgro, cercetat, alături de Niculae şi alţi 39 de persoane, în dosarul "Romgaz" de subminare a economiei naţionale.
Legătura cu Alro, Matsitski şi Niculae
Conform datelor EVZ, Alesandru a fost impus în cabinetul Tăriceanu de vicepreşedintele Senatului Dan Voiculescu. După opt luni de zile, acesta a fost destituit din funcţie pentru că a semnat un memorandum prin care combinatul controlat de rusul Vitali Matsitski primea curent electric mai ieftin, produs la Cernavodă.
Ulterior, firma de familie a lui Alesandru, Distrirom SRL Popeşti Leordeni, a primit, din partea Alro, 30% din acţiunile Conef Gaz, una dintre cele două firme intermediare prin care Gazprom exportă peste 50 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, în România, în perioada 2010-2030.
Mai mult, Dan Alesandru l-a ajutat în toate afacerile cu zona controlată de rusul Matsitski pe Ioan Niculae, primind, în schimb, directoratul InterAgro.
Complicitatea lui Alesandru i-au adus lui Niculae o reducere de 40 lei a gazului obţinut de la stat.
Preţul stabilit de ANRE pentru combinate a fost de 200 $/1.000 mc, iar grupul controlat de Niculae le-a obţinut cu preţul special de160 $, în ciuda datoriilor eşalonate şi reeşalonate la stat, lipsa datoriilor fiind prin lege o condiţie esenţială de acces la gaze "cu subvenţie", informează EVZ.
Pentru a putea fi instrumentate toate aceste iţe, Niculae a fost ajutat de Alro pentru a primi gaze mai ieftine.
La schimb, Niculae a oferit ruşilor un teren pentru construcţia unei centrale electrice de 1.000 MW la Turnu Măgurele, care să le asigure independenţa în aprovizionarea cu curent electric.
Într-un interviu pentru Business Standard din toamna anului 2010, Niculae recunoştea că foloseşte şi gaze din import, nu doar pe cele din producţia internă: "Totalul importurilor noastre este de 130 milioane metri cubi pe lună, din care circa 100-105 milioane sunt pentru consumul unităţilor noastre", citează EVZ.
În acelaşi interviu, el a mai dezvăluit că InterAgro importă gaze prin Imex Oil, dar şi direct din Rusia, refuzând să numească furnizorul, dar şi faptul că gazul în surplus l-a vândut unor alţi mari consumatori, precum Uzinele Sodice Govora şi Azomureş.
În 2008, proprietarul InterAgro era deja unul dintre principalii furnizori interni de gaze, ajungând la o cotă de aproape 30%. Criza i-a afectat activitatea combinatelor, iar afacerile cu gaze au coborât sub 1% din piaţă.
Scandalul Alesandru-Sereş
În 2005, cu trei zile înainte de a prelua funcţia de secretar de stat, Alesandru a primit de la ministerul condus de Codruţ Sereş, impus şi acesta de conservatorul Dan Voiculescu, un contract de lucrări de la Romgaz în valoare de aproape zece miliarde lei.
Conform sursei citate, contractul i-a revenit printr-o licitaţie controversată firmei Vital Gaz SRL, o companie de distribuţie şi service din sectorul de gaze naturale unde Alesandru era director şi acţionar minoritar, alături de două firme off-shore.
Pe 27 ianuarie 2005, Alesandru s-a instalat la Ministerul Economiei, una dintre societăţile subordonate fiind chiar Romgaz, cea pentru care Vital Gaz avea să efectueze lucrările contractate.
În mai 2006, Sereş acuza intermediarii folosiţi de Gazprom în exporturile către România şi cerea să fie analizate comisioanele, care erau de 10% din valoarea fiecărei tranzacţii.
Alesandru obţinea 30 % din aceste comisione.
Totuşi, Sereş a fost prezent atât la semnarea acordului dintre oficialii Gazprom cu cei ai Conef, cât şi la întâlnirea în care s-a semnat prelungirea până în 2030 a contractului Gazprom cu puiul românesc al ruso-germanilor de la Wintershall Erdgas Handelshaus, un al treilea furnizor de gaze ruseşti care intra pe piaţa românească.
Ambele contracte au fost parafate de principiu la Moscova, dar vicepreşedintele Gazprom Alexei Medvedev a venit în România pentru impunerea partenerilor români desemnaţi.
Sereş nu avea practic ce să caute la anunţarea de către Medvedev a unor acorduri private care nu implicau din punct de vedere contractual statul român, fiind încheiate între entităţi private.
"Povestea preţului ridicat plătit de România la importul de gaze naturale este infirmată astfel de parafarea unui contract care vorbeşte despre preţuri cu până la 20 de dolari mai mici decât cele plătite de Romgaz pentru importul celor peste trei miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Gazprom prin Wintershall", scriau atunci jurnaliştii de la Capital, citaţi de EVZ.
Socoteala gazelor - nevinovaţii plătitori
Importurile de gaze naturale ale României au fost în 2010 mai mari cu 16,5% faţă de 2009. Pe fondul scăderii producţiei interne de la Petrom şi Romgaz cu 2,8%, România a importat gaze indirect din Rusia prin doi intermediari consacraţi, agreaţi de Gazprom, companiile WIEE România şi Conef Gaz. Aceşti doi intermediari au livrat gaze principalilor consumatori, respectiv GDF Suez Energy România, E. ON Energie România, Romgaz Import sau ELCEN Bucureşti, notează EVZ.
WIEE a acoperit în 2010 circa 18,5% din importuri, faţă de 17,6% în 2009, iar Conef Gaz a avut o cotă de 2,13%, la fel ca în 2009. Gazele produse în România în 2010 au reprezentat 82,84% din consum, faţă de 85,28% în 2009, în timp ce importurile au acoperit 17,16% din total, comparativ cu 14,72% în 2009.
Romgaz, companie cu capital de stat, a produs în 2010 5,776 miliarde metri cubi de gaze, iar austriecii de la OMV Petrom au extras 5,16 miliarde metri cubi, cele două societăţi asigurând împreună necesarul a peste 97% din piaţă.
Potrivit ANRE, dacă producţia internă din 2010 a asigurat 97% din piaţa românească, de ce am importat aproape 21% din necesar, prin intermediari, din Rusia?
Este limpede că 18% din gazele din intern se duc "undeva", cel mai probabil se exportă la preţuri "ruseşti", cu un câştig triplu. Iar gaura în necesarul de consum făcută prin export de gaze ieftine se acoperă prin import de gaze scumpe, via intermediarii Gazprom.
Pentru a descurca aceste probleme, anchetatorii DIICOT trebuie să descopere cine şi unde se produc aceste scurgeri de 18%.
Utilizatorii casnici ard cam 20% din consumul anual de gaze şi ar putea primi doar gaz de producţie internă, la un preţ de 160 $/1.000 mc sau, cel mult, 200 $/1.000 mc. Ar fi de unde, dar nu se întâmplă aşa.
Prin reglementările ANRE, populaţia plăteşte 290 $/1.000 mc, un mix rezultat din media preţului gazelor de import şi a celor interne. Tot ANRE îi obligă pe producătorii interni Romgaz şi OMV Petrom să nu vândă gazele pe care le extrag la preţurile reale din piaţă, ci la preţuri cel mult egale cu preţul de coş, stabilit artificial.
Din discount rezultă pierderea unor bani de către Romgaz şi OMV Petrom. Paguba estimată de Banca Mondială este de 7 miliarde lei anual, adică aproape 1,7 miliarde euro. Dacă austriecii au mai fentat ANRE şi au mai exportat gaze la preţuri de piaţă, Romgaz a respectat cu sfinţenie reglementările.
Pe de altă parte, principalii furnizori de gaz la preţ reglementat, EON si GDF, care aprovizionează aproape toţi consumatorii casnici, au fost obligaţi în perioada 2009-2010 să vândă la preţ de coş, asta deşi 40% din gazul distribuit provenea din Rusia.
Din respectarea reglementării ANRE, EON şi GDF au avut numai în 2010 o pagubă de peste 100 milioane euro.
