Pe aceeași temă
Biroul Politic Național al PNL a votat, marți, nominalizarea lui Dan Vîlceanu pentru ministerul Finanțelor. Au fost 42 de voturi pentru și un vot împotrivă, votul președintelui PNL Ludovic Orban. Ședința a fost convocată de tabăra premierului, în timp ce din tabăra lui Orban a participat doar acesta la ședință.
„Votul a fost dat. Sunt 70% dintre președinții de filială care au fost astăzi aici. Astăzi vom înaintea propunerea și sunt convins că astăzi vom depune și jurământul. (...) Am votat o derogare pentru candidatura mea la șefia PNL, a fost vot unanim pentru această derogare”, a declarat Florin Cîțu, la finalul ședinței. „Tot astăzi am cerut votul colegilor pentru programul de investiții Anghel Saligny, a fost un vot unanim. Este un program pentru români”, a mai spus premierul.
„Îi mulțumesc premierului pentru susținere. Este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor, este o încerdere pentru care mă simt obligat. Ministerul de Finanțe este unul dintre ministerele foarte importante și nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu prim-ministrul. Am lucrat foarte bine în comisia de finanțe și îmi doresc ca să preiau cât mai repede portofoliul”, a declarat și Dan Vîlceanu.
Știrea inițială
Liderii PNL s-au reunit miercuri în ședința Biroului Politic Național pentru a nominaliza noul ministru al Finanțelor, în contextul în care pe data de 23 august expiră interimatul lui Florin Cîțu. Ședința a fost convocată de tabăra premierului, în condițiile în care președintele PNL Ludovic Orban a fost acuzat că s-a opus convocării. „Nu sunt de acord că eu am refuzat sa convoc BPN. Am cerut o discuție cu premierul pe tema candidatului”, spune Orban.
„Am primit pe SMS convocarea transmisă de Secretarul General. Nu mi-a fost adusă la cunoștință documentele în baza a ce s-a făcut convocarea. Nu sunt de acord că eu am refuzat sa convoc BPN. Am cerut o discuție cu premierul pe tema candidatului. Dorința mea era să susținem de comun acord o persoană. Oricum aș fi convocat BPN pentru că pe 23 expiră interimatul și eu respect Constituția și legea”, a declarat Ludovic Orban, înaintea ședinței Biroului Politic Național.
Inițial, informațiile din tabăra lui Ludovic Orban erau că președintele PNL nu va participa la această ședință, însă, în cele din urmă acesta a venit la ședința convocată de apropiații premierului.
Îniante de ședință, Florin Cîțu a declarat că i-a cerut lui Ludovic Orban să convoace BPN în urmă cu două zile, lucru care nu s-a întâmplat.
„I-am spus să convoace acum două zile BPN pentru că expiră interimatul. A fost convocat statutar”, a spus premierul despre ședința în care urmează să fie propus prietenul său, Dan Vîlceanu, pentru ministerul Finanțelor.
Întrebat dacă a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre nominalizarea lui Dan Vîlceanu, premierul Cîțu a răspuns: „După ce vom avea numirea lui Dan Vîlceanu vom avea și depunerea jurământului”. Acesta a fost întrebat și despre împărțirea funcțiilor de conducere în tabăra sa, iar acesta a răspuns că după Congres „vom face un BEX care să funcționeze”.
Florin Cîțu a fost întrebat de jurnaliștii prezenți la Palatul Parlamentului și despre candidatura la șefia partidului, în condițiile în care potrivit statutului este nevoie de o vechime de cinci ani.
„Nu îți trebuie o hârtie pentru derogare. Se face un vot. Am vechime. Este o interpretare a statutului. La 10 septembrie 2016 a fost depusă adeziunea, am 5 ani vechime. Vom depune candidatura și vom câstiga șefia PNL”, a declarat Cîțu.
Orban: Cîțu a pierdut din încredere ca premier
Președintele partidului susține că PNL a pierdut din încredere și din cauza scandalului în care a fost implicat Florin Cîțu în urmă cu 20 de ani, în Statele Unite, dar și din cauza atacurilor din această campanie internă.
„Cum să nu îmi exprim îngrijorarea când PNL a intrat pe trend descendent și azi am coborat sub 20% în sondajele de opinie. E un îndemn pentru toți cei care atacă președintele PNL să se potolească. (...) A pierdut din încredere ca premier și din păcate a afectat și imaginea Partidului Național Liberal. Probabil a avut vreo situație care i-a generat un dezechilibru (n.r. în momentul în care s-a urcat băut la volan în urmă cu 20 de ani). Nu cunosc aceste amănunte”, a declarat Orban.
Întrebat despre relația cu președintele României, Orban a răspuns: „Voi avea un parteneriat cu Klaus Iohannis și după ce voi câstiga șefia PNL. Nu am vazut nicio referire care să constituie un atac la Iohannis. E o nouă încercare penibilă pentru a arăta că președintele e de partea lor. Relatia cu președintele este una normală.”
Acesta a fost acuzat luni de tabăra premierului Cîțu că l-a criticat pe Klaus Iohannis.