Dăncilă: În CEx s-a decis ca articolele constituționale din codurile penale să fie adoptate prin OUG

Redactia | 10.12.2018

Premierul Dăncilă a declarat după ședința CEx a PSD că s-a decis în unanimitate ca acele articole care au fost declarate constituționale din codurile penale să fie adoptate prin ordonanță de urgență.

Pe aceeași temă

PSD forțează intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, deși acestea se află în prezent în procedurile de legiferare parlamentare. Curtea Constituțională a declarat pe 12 octombrie 64 de articole neconstituționale din cele 96 de modificări contestate aduse Codului de procedură penală. 32 dintre amendamentele sesizate au trecut de filtrul judecătorilor constituționali.

De remarcat că dezincriminarea neglijenței în serviciu a fost declarată constituțională, pe motivul că este apanajul legiuitorului să incrimineze sau dezincrimineze faptele. De asemenea, redefinirea grupului infracțional organizat a fost declarată constituțională.

Surse parlamentare citate de Digi24, spun că în ordonanța de urgență pentru modificarea codurilor penale vor fi introduse prevederi pentru ca amnistia și grațierea să devină efective. De remarcat că la ședința CEX a PSD a fost convocat și ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cărui prezență nu se justifică totuși. Mai ales că din declarațiile premierului, a liderului PSD și a lui Toader nu rezultă de unde atâta grabă și mai ales care vor fi efectele acestui act normativ. Codul de procedură respins de CCR este deja în Parlament și a trecut deja de Senat! De unde urgența pentru Liviu Dragnea?

„Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestații, dar în ce privește aplicarea acestor legi termenul a fost depășit pentru ambele coduri”, a justificat premierul Dăncilă necesitatea adoptării acestora prin emiterea unei Ordonanțe de Urgență.

„Nu pot să vă dau prea multe detalii trebuie să vedem cum ne încadrăm în normele legale” a adăugat premierul.

În ceea ce priveşte articolele declarate neconstituţionale, Viorica Dăncilă a arătat că acestea „vor veni din nou în Parlament”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22