Dăncilă insistă cu 100 lei la salariul minim. USR: Salariul parlamentarilor crește cu 900 lei

Laurentiu Gheorghe | 25.10.2019

Șefa PSD, Viorica Dăncilă, spune populist că va majora „în mod categoric” salariul minim prin HG spre binele românilor, cererea lui Ludovic Orban de a nu face acest lucru este „incalificabil” și „șocant”.

Pe aceeași temă

„Ceea ce face domnul Orban este incalificabil. A reuşit astăzi să şocheze o ţară întreagă când a somat actualul guvern să nu crească salariul minim şi a ameninţat că, dacă o vom face, va modifica Hotărârea de Guvern. Mă întreb cât oare să-i urască pe români, dacă o măsură pe care oamenii o aşteaptă reprezintă un pericol pentru domnul Orban”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, citată de News.ro

Întrebată dacă va majora prin Hotărâre de Guvern, Viorica Dăncilă a răspuns: ”Categoric da, pentru că am promis că vom lua măsuri pentru români şi aşa vom face”.

Dăncilă a mai adăugat că nu crede că vor fi parlamentari ai PSD care să voteze învestirea Guvernului Orban.

”Nu cred că vor fi parte a acestui program de guvernare care ia măsuri împotriva românilor, cred că celelalte cinci formaţiuni politice ar trebuie să se gândească bine dacă se subordonează a doua oară ordinelor date de preşedintele candidat Iohannis”, a spus Dăncilă.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, spune că Guvernul Dăncilă nu are capacitatea de a adopta o hotărâre cu un impact economic important, cum este cea de majorare a salariului minim cu 100 de lei, şi somează Executivul să nu adopte o astfel de decizie. El adaugă că, dacă va fi adoptată totuşi această hotărâre, atunci PNL o va anula.

Majorarea salariului minim, o măsură populistă

Deputatul USR Claudiu Năsoi desființează majorarea salariului minim pe economie cu 100 lei, explicând efectele, printre care parlamentarii vor câștiga 900 lei în plus la salariu.

Creșterea salariului minim din pix este o măsură disperată de a crește încasările statului susține Claudiu Năsui, deputat USR, membru în Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților, într-o postare pe Facebook. Potrivit acestuia, cu fiecare leu cu care crește salariul minim, statul câștigă 45 de bani din cauza impozitării ridicate a muncii.

Claudiu Năsoi: Disperarea statului de a încasa taxe

Pe scurt:

  • La o creștere de 100 de lei a salariului minim, statul va încasa 45 de lei în plus per angajat la salariul minim

  • Angajații pe salariul minim vor primi 55 de lei în plus, dar parlamentarii vor primi 900 de lei în plus pe lună

  • Unii angajatori pot să renunțe la o parte din forța de muncă

  • Industria textilă se mută în afara României

  • Un producător de covrigi din județul Brașov povestea, acum un an, cum a fost forțat de o creștere a salariului minim să-și reducă numărul de salariați de la 4 la 3

„De unde vin banii pe care angajatorul ar trebui să-i plătească suplimentar? Aici este întrebarea cheie. Din ce produce întreprinderea. Adică din ceea ce se numește «productivitate». Și dacă productivitatea aceea nu e la înălțime și nu poate plăti salariile, atunci se închide întreprinderea”, spune el.

Potrivit acestuia, angajatorii nu sunt obligați să plătească un salariu minim crescut.

Pot ajunge și să renunțe la forță de muncă sau să închidă. Exact asta se întâmplă în cazul industriei textile care se mută în afara României. Un producător de covrigi din județul Brașov îmi povestea, acum un an, cum a fost forțat de o creștere a salariului minim să-și reducă numărul de salariați de la 4 la 3. Îmi făcea calcul și nici cu 3 nu stătea prea bine, dar sub 3 nu putea funcționa întreprinderea și trebuia să închidă. Alte firme vor încerca să se automatizeze și astfel să nu mai aibă nevoie de la fel de mulți angajați. Cert este că statul nu face niciun favor angajaților, doar își crește propriile încasări.

„În România, nu avem o problemă națională de șomaj deoarece avem o populație mare care a părăsit țara și muncește în alte părți. Cu toate acestea, avem zone cu șomaj ridicat în Oltenia și în Moldova. Județe precum Teleorman sau Vaslui sunt fruntașe la șomaj. Locuitorii acestor județe nu reușeau nici acum să se integreze în piața muncii pe nivelul actual al salariului minim, darămite după creșterea acestuia”, explică Năsui.

Mai e un efect nevăzut al creșterii salariului minim în România: creștere salariilor unor bugetari.

“Conform legii salarizării din 2017, toate salariile la stat (structuri centrale, nu locale) se plătesc în funcție de salariul minim. De x ori salariului minim (de la 1 până la 12). De fiecare dată când crește salariul minim, cresc și salariile bugetarilor. Ce-i drept, puține categorii au ajuns la nivelul din grilă. Dar știți pentru cine totuși crește? Pentru parlamentari. Parlamentarii au automat, prin legea salarizării, de 9 ori salariul minim pe economie”, precizează Năsui.

La o creștere de 100 de lei a salariului minim, statul va încasa 45 de lei în plus per angajat la salariul minim, angajații pe salariul minim vor primi 55 de lei în plus, dar parlamentarii vor primi 900 de lei în plus pe lună.

“Diferența între parlamentari și angajați este că parlamentarii sunt plătiți din bugetul de stat, deci sunt quasi siguri că vor fi plătiți. Angajații pe salariu minim se pot trezi că nu vor mai avea loc de muncă”, spune el.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22