Pe aceeași temă
În urmă cu două zile, Tudorel Toader a adus argumente în favoarea plasării procurorilor aub autoritatea ministrului Justiţiei şi a dat drept exemplu Franţa.
Acolo, spunea Toader, procurorii sunt plasaţi sub controlul direct al şefilor lor ierarhici şi sub autoritatea ministrului de justiţie. El a adus ca argument o decizie recentă a Consiliului Constituţional din Franţa, care a explicat aceste prevederi privind statutul magistraţilor.
Ce spune judecătorul Cristi Danileț:
Acum trei zile Curtea Constituțională din Franța a dat o decizie cu privire la procurorii de acolo.
Cei care nu își doresc independența justiției în România - ceea ce presupune independența judecătorilor, independența procurorilor și independența avocaților - s-au grăbit să spună că CCFr a consacrat lipsa de independență a procurorilor, dat fiind faptul că ei își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Or, Constituția noastră spune la fel că procurorii acționează sub autoritatea ministrului, ca urmare argumentul francez ar trebui să stea la baza eliminării independenței procurorului din România, consacrată legal în anul 2005.
Păi, să citim știrea: Franța e criticată că nu are independența procurorului și judecătorii CCFr așteaptă reforma promisă de noul Președinte și actualul ministru al justiției. https://goo.gl/T4bxLi.
Deci nu e mașină, ci bicicletă; nu i s-a dat, ci i s-a luat.
Pour les connaisseurs: CEDO a condamnat în 2010 Franța pentru că procurorul nu este independent acolo și asta nu a fost considerat ca fiind în regulă https://goo.gl/1P9c2j
Dar „fake news” fac rating, nu?!, conchide Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook