Decizia CCR/Blaga: parca a dat-o rabinul din Buhusi. Chelaru vrea modificari in Parlament

Dora Vulcan | 15.06.2016

Decizia CCR, care dezincrimineaza partial abuzul in serviciu prin inlocuirea sintagmei "in mod defectuos" prin "cu incalcarea legii", a fost comentata de mai multi reprezentanti ai scenei politice, unii cu dosare penale. Nimeni nu poate spune sigur daca se vor face modificari in legislatia actuala.

Pe aceeași temă

 

 

Co-presedintii PNL: 

 

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, că decizia CCR privind abuzul în serviciu pare a fi dată de „rabinul din Buhuşi”, cu trimitere la bancul in care rabinul pus sa solutioneze un litigiu le da dreptate in mod egal ambelor parti. El a spus că PNL o va respecta, deşi, personal, ca inginer, nu a înţeles mare lucru.

 

“Eu ca inginer, dacă permiteţi o glumă, cred că a dat-o rabinul din Buhuşi că n-am înţeles mare lucru, dar noi o respectăm ca întotdeauna deciziile Curţii Constituţionale”, a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga.

 

La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că decizia CCR nu poate fi comentată şi va fi pusă în acord cu textul legal.

 

"Nu am văzut minuta (şedinţei CCR-n.r.) că este parţial neconstituţional şi că ar fi constituţional dacă este interpretat într-un anumit sens. Este o decizie a Curţii care nu poate fi comentată, care va fi pusă în acord cu textul legal", a spus Alina Gorghiu.

 

 

 Elena Udrea

 

Afirmă că este treaba Parlamentului să corecteze în legislaţia penală textul abuzului în serviciu, având în vedere decizia Curţii Constituţionale de miercuri.

 

''CCR s-a pronunţat în cazul abuzului în serviciu, considerând neconstituţională sintagma "îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor". Fac următorul comentariu la cald: cei care au ţipat că se va dezincrimina abuzul în serviciu se dovedesc nişte mincinoşi care au vrut să pună presiune pe judecătorii CCR. Curtea s-a pronunţat conform competenţelor pe care le are şi raportat la aspectele care i-au fost învederate. Acum este treaba Parlamentului să corecteze în legislaţia penală textul abuzului în serviciu. Parlamentul nu poate să aştepte să fie scoase castanele din foc, aruncate chiar de către parlamentari!!!, cu mâna Curţii Constituţionale'', a scris Udrea pe Facebook.

 

Presedintele comisiei juridice a Senatului:

 

Decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu nu schimbă mare lucru, doar clarifică lucrurile, însă este foarte posibilă şi o modificare a legislaţiei, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Cătălin Boboc.

 

"Este o interpretare, dar probabil se va modifica şi legislaţia. De fapt, mare lucru nu se schimbă, este un pic mai clar. Până acum <> nu interpreta nimeni că semnează cineva cu stânga în loc să semneze cu dreapta, evident că legiuitorul asta a gândit, defectuos adică cu încălcarea unor dispoziţii", a declarat Boboc pentru MEDIAFAX.

 

Preşedintele Comisiei juridice a mai spus că "e în regulă" interpretarea CCR pentru că astfel sunt eliminate discuţiile şi contestaţiile referitoare la ambiguitatea articolului referitor la abuzul în serviciu din Codul penal.

 

"Până la urmă e în regulă interpretarea pe care o dă Curtea şi clarificarea, că despre asta vorbim, o clarificare, astfel încât să nu mai fie discuţii şi să nu mai fie voci care să spună că aceste infracţiuni până acum au fost fiecare după criterii subiective. Eu cred că lucrurile se vor clarifica acum şi nu vor mai apărea contestaţii", a spus Cătălin Boboc.

 

 

Senatorul PSD, Ioan Chelaru

 

Senatorul PSD Ioan Chelaru, membru al Comisiei juridice, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia Curţii Constituţionale este una înţeleaptă, pentru că judecătorii CCR nu au căzut în extreme, fiind de părere că decizia Curţii deschide poarta unei redefiniri urgente a abuzului în serviciu.

 

”Curtea a dat o soluţie înţeleaptă, în sensul în care nu a căzut nici într-o extremă, nici în cealaltă. Nici nu se putea pune problema, din punct de vedere juridic, a dezincriminării unei infracţiuni, cum apăruse prin presă, cum doamna procuror şef de la DNA indusese în opinia publică”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele PSD al Senatului, Ioan Chelaru.

 

El a mai spus că CCR urmăreşte o chestiune pe care ar fi trebuit să o urmărească iniţiatorul Codului Penal, respectiv ”definirea în termeni foarte clari, expliciţi, neinterpretabil, nedubioşi toate elementele infracţiunii de abuz în serviciu”.

 

”Definiţia fiind extrem de generală, cu termeni care lasă loc la interpretare - din păcate au apărut în practică, în principal a parchetelor, inclusiv a DNA, o interpretare extensivă a textului din Codul Penal, automat abuz, abuz în interpretare, abuz în punerea în practică a unor măsuri dintr-un dosar penal”, a mai spus Chelaru.

 

Senatorul PSD a mai spus că ”această decizie a Curţii deschide poarta unei redefiniri urgente a infracţiunii” şi că este de preferat ca, în termenul legal de 45 de zile, modificarea articolului referitor la abuzul în serviciu să se facă în Parlament, nu prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22