Decizie CEDO care desființează ordonanţa lui Toader privind contestaţia în anulare

Redactia | 25.01.2019

Forumul Judecătorilor a publicat o decizie a CEDO într-un caz în care era reclamată modalitatea deconstituire a completului de judecată și care arată că nu s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pe aceeași temă

„Chiar presupunând că desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători nu a fost efectuată aleatoriu, neexistând alte dovezi ale lipsei de imparțialitate a judecătorilor care alcătuiesc completul, nu rezultă încălcarea exigențelor art.6 din Convenţie din acest punct de vedere”, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit unei decizii publicate vineri de Forumul Judecătorilor.

Decizia CEDO:

"106. Reclamanta mai susţine că nu erau îndeplinite cerinţele de independenţă şi imparţialitate prevăzute la art.6 din Convenţie de Curtea Administrativă Supremă. După ce a constatat că art.6 era aplicabil procedurii în cauză, Curtea reiterează că, pentru a stabili dacă o instanţă poate fi considerată „independentă“, în sensul art.6 par.1, trebuie să fie luate în considerare, în special, modul de numire şi durata mandatului membrilor săi, existenţa unei protecţii împotriva presiunilor exterioare şi dacă există sau nu o aparenţă de independenţă (Findlay c. Regatului Unit, 25 februarie 1997, par.73, Oleksandr Volkov c. Ucrainei, nr. 21722/11, par.103). Imparţialitatea este definită prin lipsa de prejudecăţi sau de părtinire. Conform jurisprudenţei constante a Curţii, existenţa imparţialităţii, în sensul art.6 par.1 din Convenţie, se stabileşte în baza unui demers subiectiv, în cadrul căruia se acordă atenţie convingerilor personale şi comportamentului unui judecător – cu alte cuvinte, dacă judecătorul a dat dovadă de prejudecăţi personale sau părtinire într-o cauză, precum şi printr-un demers obiectiv, în cadrul căruia se verifică dacă instanţa în sine, inclusiv prin compunerea sa, între alte aspecte, prezintă suficiente garanţii pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparţialitatea sa (a se vedea, Wettstein c. Elveţiei, nr. 33958/96, par. 42, , Oleksandr Volkov c. Ucrainei, nr. 21722/11, par.104). (…) În ceea ce priveşte completul de cinci judecători, reclamanta denunţă modalitatea de desemnare a membrilor săi, dintre judecătorii Curţii Administrative Supreme, care nu ar fi fost efectuată într-o manieră transparentă şi aleatorie. Curtea reţine că reclamanta nu pune sub semnul întrebării imparţialitatea subiectivă a vreunui membru al completului În ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă, Curtea reaminteşte că potrivit jurisprudenţei sale, nu îi revine atribuţia de a examina, în principiu, validitatea motivele pentru care o cauză particulară a fost atribuită unui judecător sau unei instanţe în mod special, dar trebuie totuşi să se asigure că o astfel de atribuire este compatibilă cu cerinţele de independenţă şi imparţialitate. Este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiţiei şi trebuie să fie luaţi în considerare mai mulţi factori pentru repartizarea dosarelor de pe rolul instanţelor (Bochan c. Ucrainei, nr 7577/02, par.71, 3 mai 2007; Moiseiev c. Rusiei, nr. 62936/00, par.176, 9 octombrie 2008). În prezenta cauză, Curtea constată că părţile nu se pun de acord cu privire la întrebarea dacă judecătorul raportor al completului de cinci judecători a fost desemnat sau nu în mod aleatoriu, conform legii. Cu toate acestea, chiar presupunând că desemnarea sa în complet nu a fost efectuată aleatoriu, neexistând alte dovezi ale lipsei de imparţialitate a judecătorilor care alcătuiesc completul, nu rezultă încălcarea exigenţelor art.6 din Convenţie din acest punct de vedere. (…) Prin urmare, s-a constatat că, în speţă, nu a fost încălcat art.6 din Convenţie".

Articolul 6 din Convenţia europeană pentru drepturile omului se referă la dreptul la un proces echitabil.


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22