Pe aceeași temă
Același lucru îl susține și HotNews.ro care citează surse din Ministerul Finanțelor: „Deficitul bugetar după rectificare va fi între 4,1 - 4,3% din PIB” scrie HotNews. Proiectul de rectificare bugetară va fi discutat miercuri în Consiliul Economic și Social precum și în ședința CSAT, convocată de președintele Iohannis..
Anterior, premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul urmează să prezinte şi să adopte săptămâna aceasta rectificarea bugetară.
Premierul Ludovic Orban susține că "este extrem de dificil" de făcut rectificarea bugetară. Forma proiectului de OUG privind rectificarea ar urma să fie definitivată până la finalul zilei de marți, urmând să fie aprobată până la sfârșitul săptămânii, a declarat luni premierul. Potrivit acestuia, cel mai important obiectiv este asigurarea resurselor financiare pentru toate instituțiile publice și pentru toate autoritățile locale, pentru plata salariilor, a diferitelor drepturi sociale și a unor cheltuieli de funcționare.
Conform premierului Ludovic Orban, principalele obiective ale rectificării bugetare sunt:
Asigurarea resurselor financiare pentru funcționarea tuturor instituțiilor publice și a autorităților locale
Achitarea rambursărilor de TVA: „Să ajungem la zi cu rambursarea TVA către companii, pentru că este inadmisibil să menții în mod artificial un deficit și să lipsești companiile de dreptul lor legal”, a spus Orban, citat de HotNews.ro
Decontarea tuturor plăților care trebuie făcute de CNAS (sunt concedii medicale nedecontate de 11 luni)
Achitarea facturilor restante pentru lucrări de investiții, finanțate ori de la buget ori prin planul
Potrivit lui Orban, Guvernul mai urmărește să ajungă "cât de cât la zi cu plata situațiilor de lucrări pe toate proiectele de investiții, indiferent că este vorba de investiții la nivel guvernamental sau în cadrul Planului național de dezvoltare locală (PNDL - n.r.)".
Suplimentarea sumei la bugetul de stat către bugetul fondului de pensii.
Întrebat de unde vor fi tăiați bani, Orban a afirmat că vor fi reduse „cheltuielile nenecesare”. Orban nu a vrut să dea exemple de "cheltuieli nenecesare", spunând că încă se fac analize.
Pentru anul următor, Guvernul va avea ca ţintă încadrarea deficitului bugetar în limita de 3%, permisă în Uniunea Europeană (UE), potrivit Profit.ro, care citează Bloomberg.
Cîţu a avertizat, la mijloul lunii noiembrie, că deficitul ar putea trece de 4% anul acesta, dacă noul Guvern nu va reuşi să remedieze într-un timp extrem de scurt deficienţele majore în ce priveşte colectarea veniturilor statului.