Pe aceeași temă
Pe 3 februarie Curtea Internationala de Justitie a adoptat hotararea relativa la delimitarea maritima in Marea Neagra. Curtea Internationala de Justitie este o institutie putin cunoscuta in Romania, in afara mediilor juridice. O ratiune este si atitudinea ostila a statelor socialiste fata de jurisdictiile internationale, tinand cont de modul in care a fost conceput principiul suveranitatii "absolute" sau "limitate" de doctrina Brejnev. Dupa caderea comunismului, familiarizarea cu institutiile internationale nu a fost simpla, dovada confuziile frecvente care mai apar si astazi.
Curtea Internationala de Justitie nu are competenta obligatorie. Romania s-a hotarat sa se adreseze Curtii Internationale de Justitie in urma cu patru ani si jumatate, dupa ce negocierile cu Ucraina au esuat, pentru ca acest lucru era prevazut in tratatul incheiat in 1997. O prevedere a acestui tratat era aceea ca esuarea negocierilor in ceea ce priveste delimitarea platoului continental si a zonei economice exclusive, dupa intrarea in vigoarea a acordului din 2003, poate determina unul dintre state sa se adreseze Curtii Internationale de Justitie. Aceasta "clauza compromisorie" a fost baza competentei Curtii in acest caz. Din nou, notiuni care sunt putin cunoscute chiar publicului educat din Romania, pentru ca, din pacate, nu exista publicatii care sa explice in mod accesibil celor ce nu au pregatire juridica aceste notiuni, asa cum exista in alte tari. Reglementate astazi prin Conventia asupra Dreptului Marii, adoptata in 1982, conventie ratificata de un numar foarte important de state, inclusiv Romania si Ucraina, avand si un fundament in cutuma statelor, asa cum a constatat Curtea de mai multe ori, aceste zone stabilesc regimul juridic al utilizarii si exploatarii resursele maritime.
Curtea Internationala de Justitie a solutionat un numar important de diferende relative la delimitarile maritime, in special dupa a doua jumatate a anilor 80, cand increderea statelor in Curte a crescut. Acest lucru s-a intamplat desi exista astazi un tribunal asupra dreptului marii.
Nici Curtea Internationala de Justitie, ca nicio alta curte nationala sau internationala, nu este o institutie infailibila. Probabil ca aceasta afirmatie poate soca imaginarul colectiv despre curtile internationale. Multe dintre hotararile Curtii au fost extensiv criticate pentru conservatorismul lor, pentru indecizie sau refuzul de a exercita control asupra altor organe ale ONU. Jurisprudenta Curtii s-a schimbat in timp, determinata nu numai de adaptarile firesti ale unei institutii internationale, ci deseori de compozitia Curtii. La sfarsitul anilor 90 au existat reactii, care au fost considerate de o parte a doctrinei juridice "anxioase", referitoare la aparitia altor jurisdictii internationale, in special Tribunalul asupra fostei Iugoslavii, care au interpretat diferit anumite notiuni decat Curtea Internationala de Justitie. Unul dintre judecatorii Curtii de astazi, juristul german Bruno Simma, a propus Comisiei Internationale de Drept sa studieze "fragmentarea dreptului international" pornind si de la aceste decizii diferite adoptate de diferite organe juridictionale internationale. Acest studiu a fost finalizat de juristul finlandez Martti Koskeniemmi.
Decizia delimitarii in Marea Neagra este clara si, de aceea, caz extrem de rar pentru Curte, adoptata in unanimitate. Aceasta adoptare in unanimitate demonstreaza faptul ca nu au existat lucruri majore de disputat in drept si in fapt legat de acest caz. Cu siguranta, miza economica a acestui caz este foarte importanta, asa cum stim, desi este greu de evaluat astazi. Ca de obicei, cei care pledeaza in fata Curtii sunt, in afara de agentii si coagentii guvernamentali ai statului, juristi care se bucura de o reputatie internationala considerabila si au o experienta indelungata ca agenti si consilieri in fata Curtii. In cazul Romaniei, au fost James Crawford, profesor la Cambridge, Vaughan Lowe, profesor la Oxford, si Alain Pellet, profesor la Paris Nanterre. Toti trei detin multe alte titluri si atributii pe care nu le mai citez aici.
Care au fost principalele probleme disputate aici? Sa incepem cu cea care a suscitat cel mai mare interes, avand in vedere istoria sa: Insula Serpilor. Curtea nu a considerat necesar sa decida nimic nou relativ la aceasta "formatiune naturala", asa cum o numeste deoseori pentru a evita sa-i clarifice statutul juridic - de stanca sau de insula. Avand in vedere ca nu exista o competenta obligatorie a Curtii (si in acest caz competenta decurgea din tratatul din 1997), ea nu s-a pronuntat decat relativ la delimitarea maritima a platoului continental si a zonei economice exclusive si a constatat ca Insula Serpilor nu trebuie luata in considerare in aceasta delimitare, avand in vedere pozitia sa geografica. Acordul partilor ramane fundamental in acest caz, Romania si Ucraina au decis in prealabil ca exista o zona de mare teritoriala (prima zona maritima de langa tarmurile unei mari) de 12 metri in jurul Insulei Serpilor. Potrivit Conventiei asupra Dreptului Marii, dar si dreptului cutumiar, aceasta este intinderea marii teritoriale. In orice ipoteza, asa cum reaminteste Curtea citand o jurisprudenta constanta in acest domeniu, formatiunile de asemenea marime nu sunt luate in considerare. Aspectele juridice erau foarte clare in ceea ce priveste decizia Curtii relativ la aceasta insula.
In ceea ce priveste delimitarea propriu-zisa a platoului continental si a zonei economice exclusive, a fost aplicata metoda clasica, cea a echidistantei sau a liniei mediane intre cele doua tarmuri. Este din nou o prevedere a Conventiei asupra Dreptului Marii. De ce nu a coincis aceasta linie perfect cu cea trasata de Romania? Curtea a luat in considerare in alt mod decat cel propus de Romania, dar si de Ucraina, tarmurile tinand cont de golfuri sau alte formatiuni. Este cunoscut ca niciodata Curtea nu delimiteaza in modul in care a fost solicitat de un stat sau de altul. Este de obicei o tactica juridica cunoscuta de a revendica cat se poate de mult si de a calcula tarmurile de unde se traseaza linia in acest mod. In alte cazuri, Curtea a derogat de la principiul echidistantei, tinand cont fie de dependenta economica a unei tari fata de resursele naturale din zona, fie de "echitate", in sensul in care Sudul o concepe astazi in dreptul international, acordand zona economica exclusiva sau un platou continental mai extins. Era clar ca, in acest caz, nu se va proceda in acest mod, pentru ca nu existau aceste circumstante si pentru ca, asa cum interpreteaza scoala realista a dreptulului, compozitia Curtii este importanta. Curtea Internationala de Justitie este condusa de Lady Rosalyn Higgins, unul dintre marii juristi ai dreptului international, cu o viziune progresista asupra dreptului international, care a fost formulata inainte de alegerea sa la Curte.
Rosalyn Higgins a fost pentru multi ani membra a Comitetului Drepturilor Omului, calitate in care a formulat unul dintre cele mai importante comentarii, care a avut o influenta importanta asupra dreptului international, cel care trateaza rezervele la tratatele asupra drepturilor omului pentru o protectie reala a individului. Aceleasi pozitii le-a mentinut si ca judecator al Curtii Internationale de Justitie, formuland opinii separate in special in cazurile relative la genocid, care demonstreaza ca suvernanitatea statului asupra individului nu mai este aceea care era conceputa in dreptul international clasic si ca protectia unui stat prin formularea de rezerve are limitele sale. Ea a fost primul si singurul judecator femeie al Curtii, ceea ce arata caracterul conservator inca al acestei institutii. Lucrurile incep sa evolueze si in acest domeniu, pentru ca au aparut multi profesori si experti internationali femei, care au sanse sa fie nominalizate in aceasta pozitie. Curtea Penala Internationala are o dispozitie expresa in acest sens - o cota de 30% de judecatori femei.
O ultima remarca, care mi se pare importanta. Cu siguranta, succesul diplomatic al Romaniei (la care au contribuit toti cei care decid in politica externa, de la presedintele statului, care decide in politica externa, si ministrii de Externe, Cristian Diaconescu, care a fost secretar de stat in perioada negocierilor cu Ucraina, Mihai-Razvan Ungureanu, Mircea Geoana, Ministerul de Externe in septembrie 2004, toti cei care au sustinut acest proiect si cei care au lucrat efectiv la el), este indiscutabil. A fost un caz clar, ratiune pentru care a fost adoptat in unanimitate, cu consecinte economice foarte importante. Probabil ca trebuie sa incepem sa ne schimbam putin mentalitatea si in acest domeniu. Sa tratam aceste lucruri cu decenta si normalitate, asa cum fac toate celelalte state. Multi dintre colegii mei din diferite institutii internationale au fost agenti guvernamentali sau coagenti. Au lucrat la aceste cazuri asa cum orice functionar guvernamental trebuie sa-si faca datoria. Este de apreciat ca si agentul nostru guvernamental, Bogdan Aurescu, a avut aceeasi pozitie, demonstrand o buna cunoastere a practicii internationale in acest domeniu. Imi amintesc ironia regizorilor nostri atunci cand se discuta premiile pe care le-au luat, spuneau ca in Romania aceste premii sunt tratate ca victoriile de la meciurile de fotbal.
