Pe aceeași temă
Grigorescu spune despre comunicatul lui Borcean că este ”nerușinat, conceput și semnat personal de cel care ocupă funcția de președinte al Colegiului Medicilor, cu privire la situația dramatică de la Spitalul Floreasca".
Medicul brașovean Dan Grigorescu este unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi plasticieni din România și a reușit să amenajeze, în secția pe care o conduce la Spitalul Județean din Brașov, prima unitate funcțională pentru arși înființată în țară după incendiul din Colectiv, cu un sector pentru marii arși, cu două paturi perfect izolate, fiecare în câte un salon dedicat. Dotările din acest sector au fost cumpărate din sponsorizări obținute de medic, scrie Hotnews.ro.
Postarea integrală a medicului Dan Grigorescu:
Gheorghe Borcean, demisia!
Au trecut 10 zile de la comunicatul (acum dovedit ca fiind într-adevăr) nerușinat, conceput și semnat personal de cel care ocupă funcția de președinte al Colegiului Medicilor, cu privire la situația dramatică de la Spitalul Floreasca.
Ce îndrăznea să declare Borcean la modul acuzator, implicându-i la modul imoral (adică fără să își fi dat acordul) pe toți membrii Colegiului, printre care mă număr și eu:
"... asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri (dr. Beuran-nota mea) cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate.”
Acum, după atâtea informații apărute în spațiul public care au conturat (chiar dacă imperfect) existența unei asocieri greu de imaginat de erori și acțiuni neconforme cu proceduri universal valabile, l-a mai auzit cineva pe domnul în cauză să mai zică ceva? L-a mai văzut cineva în spațiul public să lase coada jos, spășit, asemenea unui cățelandru schelălăind după ce primește un șut în bot de la cel pe care a încercat să-l muște, deși nu avea niciun motiv?
Problema lui Borcean din aceste zile nu e dacă a avut sau nu dreptate (deși cam toate argumentele îi stau împotrivă), ci că s-a ante-pronunțat în lipsa oricăror informații oficiale, bazându-se pe simpatia și încrederea personală față de un coleg acuzat de toate cele.
Păi e normal ca o instituție colegială (și, implicit, toți membrii ei!) să fie implicată într-o situație controversată, doar pentru ca președintele ei să-și sprijine oficial un prieten? Nu e!
Indiferent cât de nedrepte ar fi niște acuzații, el (Borcean) putea să îl mângâie pe creștet cât de mult dorea pe colegul simpatizat, însă doar în mediu privat. Instituțional, în schimb, Borcean trebuia să se comporte nu doar echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situație care, vrând-nevrând, ajungea să fie analizată/judecată și de către Colegiul Medicilor.
Păi cum să mai aibă și cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind față de cel acuzat, ar confirma poziția exprimată "a priori" de către șeful Colegiului?
Iată, așadar, că reacția explozivă a domnului Borcean (explicabilă fie individual doar din iubire ne/condiționată față de un coleg, fie medical în contextul unei anumite vârste vasculare), îi aduce prejudicii chiar celui căruia ar fi trebuit să-i folosească!
Care este argumentul și motivul pentru care actualul președinte al Colegiului Medicilor nu mai poate îndeplini această funcție, laolaltă cu responsabilitățile aferente? Simplu: nu doar că s-a compromis ca persoană, ci mai grav chiar, s-a compromis ca președinte, prin simplul fapt că și-a distrus prezumția de imparțialitate în orice speță actuală sau viitoare.
De aceea cred că demisia acestui președinte, pe cât de inert în raport cu restul breslei medicale de-a lungul timpului (indiferent cât de multe acuzații au "încasat" alți colegi medici membri ai Colegiului sau câte cereri de ajutor i-au fost adresate - vezi demersul colegei Livia Davidescu), pe atât de plin de solicitudine în raport doar cu cei impregnați de parfumul puterii politice sau academice, e mai mult decât necesară. E obligatorie!
Și la fel de oportună precum ar reprezenta-o excizia unui țesut necrozat pentru restul organismului, pentru a fi ferit de pericolul mortal al unei septicemii.
Care în cazul Colegiului Medicilor ar ucide însăși moralitatea care îi dă definiția modului de a exista!
Demisia, deci, Gheorghe Borcean!
În caz contrar, vă interzic să mă mai reprezentați!
Șeful Colegiului Medicilor, îngrijorat de reputația lui Beuran: Îi rog pe foștii pacienți să-l apere
În plin scandal declanșat de cazul pacientei arse pe masa de operație, preocuparea șefului Colegiului Medicilor este să apere reputația doctorului Beuran al cărui nume a fost pus în discuție în context.
Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, structura la care pacienții ar trebui să găsească înțelegere și care poate dispune sancțiuni împotriva medicilor care greșesc față de pacienți sau care își încalcă jurământul profesional, este foarte îngrijorat, în plin scandal declanșat de procedura chirurgicală greșită care a dus la incendierea unei paciente pe masa de operație, de reputația doctorului Mircea Beuran.
Gheorghe Borcean spune, într-un comunicat remis presei duminică seară, difuzat sub motto-ul “O nedreptate făcută unuia este un afront adus tuturor” (Voltaire), că medicul Mircea Beuran este un chirurg de elită și îi roagă pe prietenii și pe foștii lui pacienți să îl apere, deoarece - spune el - numele său nu merită a fi știrbit înainte de finalizarea anchetei.
„Asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate”, se arată în comunicatul de presă semnat de președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean.
Acesta spune că Mircea Beuran vine dintr-o şcoală de un prestigiu inegalabil în chirurgia de urgenţă din România.
„Noi medicii, chirurgii, poate foştii pacienţi, dar în niciun caz politicienii noştri, ştim cine au fost aceşti mari doctori, ştim ce înseamnă, pentru chirurgia de urgenţă, şcoala medicală de la Floreasca. Ţurai, Papahagi, Soare, Bucur, Vintilă, Borş, Constantinescu, Doboşiu, Dop, Blidaru, Tiron, Popovici-Zeno, Şuteu şi mulţi alţii au făcut parte din aceeaşi şcoală, al cărei continuator este astăzi Mircea Beuran. Înainte de a fi membru PSD sau universitar, Mircea Beuran este un chirurg de elită”, mai spune șeful Colegiului Medicilor.
Despre pacienta care a ars la Floreasca, Borcean spune că este cu patologie malignă, tratată şi recidivată, refuzată în alte servicii, operată cu aproximativ 10-12 zile înainte de incident, dezvoltă o complicaţie catastrofică, post-operatorie precoce hemoragică. Borcean nu face absolut nicio referire la momentul în care aceasta a fost incendiată printr-o manevră chirurgicală greșită.
„Lucrurile se petrec în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi în afara programului, aşa cum survin urgenţele. Titularul pacientei era dr Mircea Beuran. Faţă de urgenţa hemoragică, ameninţătoare de viaţă, echipa aflată la acel moment lângă pacientă îşi anunţă şeful care indică reintervenţia chirugicală imediată, cu scopul salvării vieţii pacientei. Doar cei care nu au participat la astfel de evenimente nu ştiu ce înseamnă o hemoragie exteriorizată pe tubul de dren de peste 1000 de ml, asociată cu hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin hematemeză şi melenă a pacientei operate cu puţină vreme înainte pentru o neoplazie depăşită chirurgical”, mai arată sursa citată.
Mai departe, în această situaţie, echipa chirurgicală, în absenţa lui Mircea Beuran, demarează procedurile, transferă pacienta la sala de operaţie, instalează dispozitivul operator, aseptizează câmpul cu soluţie alcoolică şi începe intervenţia chirurgicală, cunoscând că profesorul urma să sosească de acasă, din clipă în clipă.
Modul, circumstanţele, împrejurările, cauzele pentru care s-a produs incidentul tehnic al combustiei vor fi cercetate amănunţit, atrage atenția Borcean.
„Mircea Beuran a ajuns în sala de operaţie, după ce evenimentul prejudiciabil a avut loc. Acolo găseşte o echipă traumatizată psihic de acest eveniment şi face exact ce trebuia să facă un şef în adevăratul sens al cuvântului, adică preia răspunderea asupra tuturor întâmplărilor legate de acel moment în care a fost implicată pacienta sa. A continuat şi a finalizat intervenţia de hemostază, pentru care s-a intrat în sala de operaţie, participă împreună cu echipa de plasticieni la tratamentul complicaţiei combustionale şi finalizează evenimentul prin înscrisurile din protocolul operator, asumându-şi sub semnătura proprie tot ceea ce s-a întâmplat acolo cu bune şi cu rele, ca un bărbat şi ca un chirurg”, mai punctează președintele Colegiului Medicilor.
Borcean subliniază că este de datoria lui să intervină în această dezbatere, care a devenit publică, menționând că Mircea Beuran, ca „orice om mare în profesia sa, are atât prieteni cât şi neprieteni”.
„Pe această cale, îi rog pe prietenii săi, pe foştii săi pacienţi să ia atitudine în apărarea lui şi îi sfătuiesc pe mai puţin prietenii săi şi pe neprietenii săi să nu se bucure. A continua astăzi o dezbatere publică, înainte de finalizarea unei anchete, va pune presiune greu de suportat pe echipa medicală, care tratează un caz de maximă greutate umană, o patologie, complicaţiile fireşti legate de aceasta, dar mai ales legate de accidentul combustional survenit fără voia lor, dar pe care sunt obligaţi să îl trateze”, mai spune acesta.
Colegiul Medicilor s-a autosesizat în caz și a dispus o anchetă.
Pacienta incendiată pe masa de operație de la spitalul Floreasca a murit
Pacienta de 66 de ani care a luat foc pe masa de operație în timpul unei manevre greșite la Spitalul Floreasca, a murit duminică seara.
Informația a fost confirmată de secretarul de stat din Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan.
La o săptămână după eroarea medicală de la spitalul din Capitală, autoritățile încearcă să stabilească exact vinovații. Trei anchete au loc în acest caz: una demarată de conducerea spitalului, una a Ministerului Sănătății și alta începută de Poliția Capitalei.
Familia pacientei arse: Nu ni s-a prezentat gravitatea situației. Am aflat anumite detalii din presă
Familia pacientei arse pe masa de operație la spitalul Floreasca din Capitală a aflat din presă cele mai multe detalii legate de condițiile în care s-a produs accidentul.
Mai mult, familia nu a fost anunțată de medici sau de personalul medical despre accident ci de o colegă de salon a mamei.
Comunicatul familiei pacientei arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca
„În dată de 10.12.2019, mama a fost internată la Spitalul de Urgență Floreasca, cu diagnostic de cancer pancreatic, în vederea intervenției chirurgicale ce a avut loc în dată 13.12.2019, operație ce a fost condusă de prof. dr. Mircea Beuran.
După această intervenție chirurgicală, evoluția mamei a fost una favorabilă, comunicând în permanentă cu familia. Mama se simțea norocoasă pentru șansă care i se oferise și bucuroasă că se simțea mai bine. Recuperarea post operatorie a fost monitorizată în continuare în cadrul spitalului Floreasca, timp de o săptămâna.
În dimineață zilei de 22.12.2019, am fost contactați telefonic de o colegă de salon a mamei, care ne-a adus la cunoștință faptul că mama a fost dusă de urgență la blocul operator, deoarece pe parcursul nopții starea ei s-a înrăutățit.
La aflarea acestei vești, ne-am deplasat de urgență la Spitalul Floreasca, pentru a află mai multe detalii despre starea ei. Din discuțiile purtate cu reprezentanții spitalului, a reieșit faptul că intervenția chirurgicală de pe 22.12.2019 a fost necesară de urgență, datorită unei hemoragii interne. În plus, ne-a fost menționat faptul că, în timpul operației, a avut loc un accident în urmă căruia mama a suferit arsuri de gradul 2. Atunci când am solicitat mai multe detalii, ni s-a spus că nu se știe decât că a fost un accident.
Din blocul operator, pacienta a fost transferată la AȚI (Terapie Intensivă) și ulterior, în dată de 23.12.2019, în jurul orei 13, transferată la secția AȚI Marii Arși.
În tot acest timp, familia a solicitat informații detaliate cu privire la incidentul produs în sala de operație și de gravitatea acestuia, dar personalul medical a continuat să dea doar informații privitoare la starea ei oncologica.
Precizăm că, în tot acest timp, familia a fost conștientă de gravitatea bolii (cancer pancreatic), dar incidentul survenit în timpul celei de-a două operații nu ne-a fost explicat clar, nu ni s-a prezentat gravitatea situației și modul în care s-a petrecut acest accident. Am aflat anumite detalii din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune. Nu facem acuzații, ne dorim doar să înțelegem ce s-a întâmplat”, se arată în comunicat.
(sublinierile aparțin redacției)
O pacientă a ars ca o torța pe masă de operații. S-a întâmplat la cel mai mare spital de urgență din țară, Spitalul Floreasca din capitală.
Pacienta care fusese operată de cancer are acum arsuri pe 40% din suprafață corpului.
Secretar de stat la Sănătate despre accidentul de la Floreasca: Nu trebuia folosit bisturiul electric
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că nu trebuia folosit bisturiul electric în combinație cu biocidul care a înlocuit iodul la sterlizarea pacientei arse la Floreasca.
Incendiul s-a produs după ce bisturiul electric a fost folosit în combinație cu un biocid, deși instrucțiunile aparatului interzic această combinație.
Potrivit informațiilor obținute astăzi de Digi24, biocidul ar fi fost un dezinfectant pentru mâini, folosit pentru că pacienta era alergică la iod.
„Am constatat că pacienta este foarte bine îngrijită de echipa de la Chirurge plastică, este într-o situație critică, prognosticul ei este rezervat. Nu sunt în măsură să vă dau concluziile anchetei. Nu doresc să mă antepronunț. Colegiul medicilor s-a autosesizat, iar Corpul de Control al Ministerului Sănătății are un control în curs, avem date despre el. Însă nu furnizez informații preliminare care să orienteze o soluție”, a declarat Horațiu Moldovan, la Spitalul Floreasca.
Pacienta suferă de cancer pancreatic și a suferit două intervenții chirurgicale majore. Echipa Ministerului analizează situația pe baza documentelor medicale foaia de observație, protocolul operator. „(În protocol, n.r.) E precizat operatorul și e semnat și parafat de medicul care a făcut operația”, a precizat secretarul de stat.
Întrebat de ce Spitalul Floreasca a anunțat Ministerul Sănătății după câteva zile de la producerea incidentului, Moldovan a spus: „Nu pot să răspund. E una dintre problemele care se relevă în această situație”.
De asemenea, secretarul de stat a mai explicat cum s-a produs, de fapt, incendiul de pe masa de operații.
„Acest accident combustional intrachirurghical e rezultatul combinației dintre un biocid care s-a folosit la aseptizarea tegumentului pacientului cu concentrație ridicată de alcool, câmpurile chirurgicale textile și folosirea unui electro-bisturiu. Este foarte probabil ca, din intersecția acestor 3 elemente să se fi produs incendiul. Este un biocid care s-a folosit la aseptizarea câmpului operator, tegumentelor pacientului. Acel biocid are autorizație să fie folosit în acest sens. Problema este că electro-bisturiul are în specificația tehnică interdicția de a fi folosit în combinație cu acest biocid”, a spus acesta.
Echipa medicală trebuie să cunoască aceste specificații. De asemenea, probabil ar fi trebuit folosit al tip de dezinfectant, spune secretarul de stat.
Aceste accidente nu sunt unice în țară și în străinătate, însă sunt rare, a menționat el.
„Nu putem vorbi de vină din poziția în care suntem în acest moment. Vorbim despre fapte, interpretarea lor, înțelegerea fenomenului și când vom avea concluzii, vom vorbi mai departe”, a mai spus reprezentantul Ministerului.
Bolnavă de cancer, incendiată la Floreasca, pe masa de operație, în urma unei manevre greșite
O femeie bolnavă de cancer, în vârstă de 66 de ani, a fost arsă în urma unei manevre chirurgicale greșite, la Spitalul Floreasca din București.
Incidentul a avut loc pe 22 decembrie, însă informația a fost făcută publică de deputatul USR Emanuel Ungureanu sâmbătă, pe pagina sa de Facebook și care spune că incidentul ar fi fost mușamalizat de șefa PSD a Direcției de Sănătate Publică pentru că chirurgul care a făcut manevra greșită care a dus la incendierea pacientei ar fi Mircea Beuran, cadru de frunte al PSD și fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu.
Beuran, însă, neagă că el ar fi fost cel care ar fi făcut operația și spune că nu ar fi fost în tot acest timp în spital.
„Pacienta a ars ca o torță câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operație”, spune deputatul Emanuel Ungureanu care a publicat pe pagina sa de Facebook, în facsimil, mărturiile asistentelor care au intervenit la incident.
Ministrul Sănătății Victor Costache a confirmat incidentul și a declarat pentru Digi 24 că a trimis corpul de control la spital pentru a verifica ce s-a întâmplat.
Ministrul spune că a aflat despre incident abia pe 27 decembrie, la 5 zile de la operație, de la o terță persoană, nu de la reprezentanții spitalului.
„Domnul Beuran declară că nu a fost în sală. E o minciună ordinară. Informațiile pe care le am eu le am de la o asistentă care este avertizor de integritate în acest spital și care mi-a relatat că nici unul dintre medicii care au fost în sală nu au fost audiați de inspecția de stat ceea, ce miroase de la o poștă a mușamalizare”, a declarat Emanuel Ungureanu, deputat USR, pentru Digi24.
Postarea deputatului USR
INCREDIBIL!
PACIENTĂ INCENDIATĂ PE MASA DE OPERAȚIE LA SPITALUL FLOREASCA DIN BUCUREȘTI!
"Am văzut cum pacienta de pe masa de operație a luat foc"
Beuran, fostul consilier prezidențial al lui Iliescu a dat foc unei paciente în sala de operație!
Chirurgul Beuran, 66 de ani, un pesedist plagiator de renume, capul Umefistanului, a dat foc unei paciente pe care a operat-o în data de 22 decembrie!
Iată cum descriu 2 asistente că s-ar fi întâmplat nenorocirea:
Asistenta 1
"Când m-am întors în Blocul Operator am simțit un miros puternic de fum și am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1.
Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea și toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operații fumega.
S-au făcut manevrele necesare unui astfel de incident, urmând ca apoi să transport pacienta în Sala 2, conform indicației medicului după care am transportat-o în ATI Poli 2."
Asistenta 2
"Mă aflam pe holul blocului operator auzind țipete și gălăgie,îndreptându-mă către Sala 1 m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator care avea o galeata de apă în mână, i-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum și foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul. Am mutat pacientul in sala 2 la solicitarea medicului."
Acest incident se pare că a fost inițial mușamalizat de către Direcția de Sănătate Publică București unde Pintea a numit-o ca director executiv pe Cristina Pelin, filieră PSD.
Absolut scandalos, Inspecția Sanitară de Stat care a fost trimisă în cele din urmă să cerceteze cazul, NU I-A LUAT NICIO DECLARAȚIE CHIRURGULUI BEURAN cel care a fost mâna 1 pentru această intervenție chirurgicală.
Nici ceilalți 2 medici care au fost în sală la momentul tragediei nu au fost audiați.
Se încearcă, se pare, ca de obicei, găsirea unor vinovați din rândul personalului auxiliar.
Din spusele asistentelor rezultă faptul că, Beuran care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluții câmpul operator de sub pacientă și la contactul cu electrocauterul pielea pacientei și câmpurile sterile au luat foc.
Pacienta a ars ca o torță câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operație.
Îl rog pe ministrul Sănătății, Victor Costache, să trimită urgent un control la Spitalul Floreasca și să verifice ce substanțe sunt folosite în sălile de operație pentru dezinfecție în Spitalul Floreasca și cum sunt instruiți chirurgii să lucreze cu ele?
Pacienta incendiată pe masa de operație este în stare critică, cu arsuri peste 40% din suprafața corpului și se zbate între viață și moarte!
Suntem blestemați ca popor ca în secolul 21 sălile de operație să fie populate de beurani incompetenți dar bolnavi de putere!
explicație colaj foto: medicul Dan Grigorescu, stânga - medicul Gheorghe Borcean, președintele Colegiului medicilor, dreapta