Pe aceeași temă
Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a aprobat astazi solicitarea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu, urmarit penal in dosarul ANRP. Theodor Nicolescu nu a participat la dezbaterile care au avut loc inaintea luarii acestei decizii.
Copresedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, joi, ca a vorbit cu Theodor Nicolescu iar acesta a anuntat ca se retrage din Comisia juridica a Camerei Deputatilor. Gorghiu a precizat ca liberalii vor vota in Parlament pentru cererea DNA de arestare preventiva a acestuia
Theodor Niculescu, deputat PNL
DNA a extins urmarirea penala fata de Nicolescu
Procurorii DNA au extins urmarirea penala fata de Theodor Nicolescu, pentru luare de mita. Nicolescu era deja acuzat de trei infractiuni de abuz in serviciu, in dosarul retrocedarilor ANRP.
La intrare în sediul DNA, Nicolaescu a declarat că el crede că Justiția se face în sala de judecată și în fața procurorului și că ceea ce va decide Justiția va fi adevărul."Nu am prezentat un punct de vedere, nu pentru că nu l-aș avea, ci pentru că, așa cum am spus întotdeauna, eu cred într-o justiție civilizată, decentă, normală și, indiferent de situația neplăcută în care mă aflu astăzi, ba chiar datorită acestei situații neplăcute, trebuie să demonstrez că eu chiar cred în lucrul acesta. Tocmai de aceea vreau să vă spun că nu voi face nicio declarație cu privire la dosar, la probele pe care intenționez să le depun sau apărările pe care le voi face (...). Eu cred că justiția se face în sala de judecată și în fața procurorului și, evident, ceea va decis de justiție va fi adevărul", a afirmat el.
În dosarul ANRP, deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. Alte persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar, printre care fostul șef al ANI, Horia Georgescu.
Nicolescu a fost vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) in perioada octombrie 2005 - mai 2008, potrivit Agerpres.
De asemenea, intre 2006-2007, a fost membru in Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea.
Nicolescu a fost adus cu mandat la DNA in acelasi dosar in care a fost audiat si seful Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, surse judiciare declarand ca anchetatorii vizeaza retrocedarea ilegala a unor imobile supraevaluate. Acesta nu a dorit sa faca nicio declaratie cand a fost adus de anchetatori la sediul Directiei Nationale Anticoruptie. Ulterior, Horia Georgescu a fost retinut si ulterior arestat pentru 30 de zile in dosarul ANRP.
CITITI comunicatul integral al DNA
In completarea comunicatelor nr. 512/VIII/3 din 16 martie 2015, 518/VIII/3 din 17 martie 2015 si 530/VIII/3 din 18 martie 2015, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:
In conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie - doamna Laura Codruta Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, in vederea sesizarii Camerei Deputatilor, pentru formularea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului NICOLESCU THEODOR-CATALIN, cu privire la savarsirea unei infractiuni de luare de mita si a trei infractiuni de abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Cererea procurorilor anticoruptie are in vedere faptul ca, in acest moment, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt:
La data de 12.01.2015, Guvernul Romaniei - Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a sesizat Directia Nationala Anticoruptie cu privire la faptul ca, in decursul anului 2009, Curtea de Conturi a Romaniei a efectuat un control la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea si utilizarea fondurilor alocate pentru plata despagubirilor in anul 2008, constatandu-se ca rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despagubiri conform Legii nr. 247/2005nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor.
In cursul anului 2008, inculpatul NICOLESCU THEODOR-CATALIN, impreuna cu ceilalti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, a emis in cazul a trei dosare, titluri de despagubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor si nici prevederile art. 10 alin. 6 si 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, supraevaluand bunurile imobile respective cu suma totala de aproximativ 75.000.000 euro, cu aceasta suma fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obtinerea unor despagubiri necuvenite de catre titularii si cesionarii drepturilor de despagubire.
Concret:
- La data de 04.12.2008, in conditiile sus mentionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor au aprobat raportul de evaluare intocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, in dosarul inregistrat sub. nr. 8745/CC/2006, prin care a fost stabilita o valoare a terenului in suprafata de 55.390 metri patrati de 84.546.000 lei (1526 lei/ metru patrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 lei, prejudiciind cu aceasta suma bugetul de sta si facilitand obtinerea unor avantaje patrimoniale de catre doua persoane.
- La data de 10.11.2008, in conditiile sus mentionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor au aprobat raportul de evaluare intocmit de expertul evaluator Drula Dorin Cornel, in dosarul de despagubire inregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilita o valoare a terenului de 1.535 metri patrati si constructie demolata de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu aceasta suma bugetul de stat si facilitand obtinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de catre o persoana.
- La data de 02.09.2008, in conditiile sus mentionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor au aprobat raportul de evaluare intocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin in dosarul de despagubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilita o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudesti Cioplea, actualmente sector 3 Bucuresti, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu aceasta suma bugetul de stat si facilitand obtinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de catre trei persoane.
In cursul anului 2007, Nicolescu Theodor-Catalin, care la momentul respectiv detinea functia de vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul actiunilor pe care acestia urmau sa le primeasca in urma conversiei titlurilor de despagubire din dosarele aflate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. In schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Catalin, prin prisma functiei si calitatii pe care o detinea, urma sa asigure solutionarea favorabila si cu celeritate a dosarelor de despagubire.
Ca urmare a solutionarii dosarului de despagubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafata de 20,5 ha, teren situat in Bucuresti, in zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Catalin a primit, in perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentand bani si contravaloarea actiunilor. Banii au fost remisi in general, in transe de pana la 250.000 de lei, in lei si euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, in baza unui contract de comision incheiat fictiv pentru a masca comisionul.
Cererea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a fost formulata avand in vedere ca sunt indeplinite conditiile prevazute de Codul de procedura penala.
Cererii transmise i-au fost atasate referatul intocmit de procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie care efectueaza cercetari in cauza, impreuna cu dosarul cauzei, in copie certificata.
Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.