Pe aceeași temă
Deputatii au respins, miercuri, cererea Directiei Nationale Anticoruptie privind retinerea si arestarea colegului lor Ion Ochi (PSD), acuzat de luare de mita si abuz in serviciu. Votul a fost de 108 voturi „pentru” si 152 „impotriva” arestarii deputatului.
In 21 aprilie, DNA a solicitat Camerei Deputatilor sa incuviinteze retinerea si arestarea deputatului PSD Ion Ochi, fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov. Acesta este acuzat de procurorii DNA de luare de mita si de abuz in serviciu, in legatura cu un contract legat de reparatia unor drumuri judetene, in urma carora a obtinut foloase materiale necuvenite. Alte patru persoane au fost puse sub control judiciar in acest dosar.
"Doamnelor si domnilor deputati, nu credeam vreodata sa ajung sa fiu un obiect de spectacol mediatic. E trist sa ajungi in fata Parlamentului, sa fii nevoit sa te dezvinovatesti atunci cand esti nevinovat. Am toata deschiderea fata de justitie. Nu consider ca este un gest de curaj sa mergi in fata instantei, ci e un gest de normalitate", a declarat Ion Ochi in Parlament, potrivit HotNews.
"Ca parlamentar, cand vine vorba despre libertatea unui om, nu voi fi niciodata de acord ca exceptia sa devina regula", a subliniat deputatul.
Luni, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a avizat favorabil cererea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului PSD Ion Ochi.
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut sesizarea presedintelui Camerei Deputatilor pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului Ion Ochi, vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov la data faptelor, pentru luare de mita si abuz in serviciu in forma continuata.
Procurorii anticoruptie sustin ca, in a doua jumatate a anului 2011, fara respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizitiile publice, Ion Ochi, in calitate de vicepresedinte CJ Brasov, ar fi convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia sa execute lucrari de reparatii ale unui drum judetean, urmarind obtinerea de foloase materiale necuvenite, precum si de capital electoral pentru alegerile din toamna lui 2012, in urma carora a si devenit deputat.
DNA a retinut ca, prin acest mecanism, firma beneficiara a contractului de lucrari publice a obtinut un folos necuvenit in valoare de peste 2,5 milioane lei, suma care reprezinta totodata prejudiciu pentru CJ Brasov, potrivit HotNews.
De altfel, potrivit referatului DNA, deputatul Ion Ochi prezinta pericol public, deoarece si-a construit in mediul politic si de afaceri imaginea de persoana de neatins, aflata deasupra legii.