Dezbaterea pe tema pensiilor speciale: Partidele se acuză reciproc de ipocrizie și interese meschine

Laurentiu Gheorghe | 28.01.2020

Deputații au început marți dezbaterea finală pe tema anulării pensiilor speciale, însă niciun partid nu pare dispus să piardă din electorat, populismul fiind la cote maxime indiferent de culoarea politică.

Pe aceeași temă

UPDATE: Camera Deputaților a adoptat cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri proiectul de lege care elimină pensiile speciale, inclusiv pentru magistrați și parlamentari.

S-au eliminat pensiile speciale pentru:

  • Parlamentari (indemnizație limită vârstă)

  • Judecătorii, procurorii (pensie de serviciu)

  • Foștii Președinți ai României

  • Primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene (indemnizație pentru limită de vârstă)

  • Judecătorii CCR (pensie de serviciu)

  • Membrii Curții de Conturi

  • Avocatul Poporului

  • Funcționarii publici parlamentari

  • Corpul diplomatic și consular

  • Personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice

  • Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă

    Militarii, polițiștii, lucrătorii din serviciile secrete, sportivi, artiștii și jurnaliștii își mențin privilegiile.

Legea urmează să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis dar are un termen în care poate fi contestată la Curtea Constituțională. De precizat este că magistrații au anunțat că vor contesta legea la CCR și există șanse mari ca aceasta să fie declarată neconstituțională.

UPDATE: S-a supus la vot retrimterea la comisia de specialitate a proiectului de lege dar propunerea a fost respinsă. Raportul făcut de comisia de specialitate este citit în plen.

Liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis, a anuntat marti in plen ca social-democratii vor vota pentru pastrarea indemnizațiilor acordate actorilor si sportivilor si in rest vor sa se abroge pensiile speciale:

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu întrebat, înaintea ședinței de plen, dacă parlamentarii PSD vor vota eliminarea pensiilor speciale, renunțând astfel la pensiile lor:

Evoluția discuțiilor din Camera Deputaților legate de necesitatea eliminării pensiilor speciale infirmă poziția inițială a PSD, liderul celor trei trandafiri spunând că parlamentarii social-democrați vor vota fără probleme eliminarea pensiilor speciale, inclusiv ale parlamentarilor: „Da, e o decizie politică. Veți vedea votul”, anunța sigur pe el Marcel Ciolacu înainte de ședința de plen.

Și liberalii au susținut dezbaterea în plen, în divergență cu USR: premierul Ludovic Orban declara înaintea ședinței că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale nu este asumat de guvern și că deputații PNL vor decide dacă îl vor vota în plenul de marți. Premierul preferă ca inițiativa să fie adoptată de Parlament, pentru ca mai apoi să fie „corectată” de Guvern.

„Asta va stabili grupul parlamentar din Cameră. E proiectul nostru de lege. PNL militează pentru aplicarea în calcul principiul pensiei prun calculul contributivității, cu excepția pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul este depus de parlamentari ai PNL, nu este asumat de Guvern. În funcție de dezbaterile care vor fi în Cameră grupul parlamentar din Cameră va lua decizia. Vedem cum evoluează dezbaterile. Mai bine se adoptă proiectul ăsta de lege și îl corectăm în Guvern prin angajare de răspundere sau OUG”, a spus Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

USR prin deputatul USR Cristian Seidler a propus în şedinţa Comisiei de muncă, rediscutarea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale care se află pe ordinea de zi a plenului, în replică preşedintele comisiei, social-democratul Adrian Solomon, refuzând propunerea pe motiv că nu este regulamentară.

"Am o propunere de modificare a ordinii de zi în sensul repunerii raportului de adoptare privind pensiile speciale aflat la plen, să dăm un scurt raport suplimentar ca să eliminăm unele prevederi semnalate şi în spaţiul public care ar putea ridica probleme de neconstituţionalitate. Am mai făcut acest lucru, este o propunere legitimă", a spus Cristian Seidler, în deschiderea şedinţei.

Și venit discutarea în plenul Camerei Deputaților a unui proiect de lege de care fug toți parlamentarii mai ales ca este vorba de pensiile lor, ale primarilor care îi trimit în Parlament și ale magistraților care îi apără de rigorile legii când se întind prea tare la borcanul de miere.

Ședința a început cu zicerile liderului de grup al PSD, Alfred Simonis, care a propus menținerea rentelor viagere ale sportivilor, artiștilor și jurnaliștilor, dar aruncă pisica în curtea liberalilor: „Eu vă spun ce va face PSD. Toţi colegii vor vota împotriva pensiilor speciale, pentru eliminarea pensiilor speciale. Îmi doresc să văd ce veți face dumneavoastră. În campanie v-aţi urcat pe acest subiect şi nu aţi făcut nimic”

Florin Roman (PNL) acuză PSD, care dă înapoi și își recunoaște înfrângerea și „gafa colosala din Comisia de Munca cand intentionat parlamentarii PSD au depus amendamente sa taie rentele viagere ale sportivilor care au dus tricolorul pe cele mai inalte pozitii”.

La rândul lui Adrian Solomon, de la PSD, autorul amendamentului prin care se taie rentele viagere pentru sportivi și artiști, își pune cenușă în cap: „Eu nu am pus partidul in nicio situatie, avem drept de initiativa si o exercitam cum si cand dorim. Ce-am facut eu la comisie a fost sa va aduc in fata toate tipurile de pensii si indemnizatii bazate pe necontributivitate, unele fiind marii sportivi ai tarii, marii actori ai tarii, sau unii actori mai marunti din ansambluri artistice inainte de 1989. De-a lungul vremii, in perioada de tranzitie, am vazut cu totii ca niste categorii socio-profesionale sunt dezavantajate, fara vina lor. Guvernele tarii noastre, ca erau de dreapta sau de stanga au considerat in 2002, 2006, 2005, au stabilit sa faca tot posibilul ca aceste persoane sa nu sufere si au asigurat un venit rezonabil. De aceea am facut amendamentele, ca dl Rareș Bogdan sa nu mai vorbeasca in permanenta la TV ca toate pensiile necontributive trebuie rase de pe fata pamantului. Schimbati putin discursul, nu mai vorbiti de-a intregul. Eu astazi voi ruga colegii de la toate partidele sa voteze impotriva amendamentelor mele, dar dezbaterea era necesara”, a bâlbâit Adrian Solomon despre amendamentele pe care le-a introdus chiar el.

Alte declarații:

Cristina Pruna, USR: „Trebuie sa fim atenti sa fie constitutionala legea pe care o votam, altfel trebuie sa raspundeti in fata romanilor pentru ipocrizia de care unii dati dovada. Aveti grija ce votati.”

Korodi Attila, UDMR:Dezbaterea de azi e viciata pentru ca propunerile UDMR nu se regasesc la amendamente, din pacate. De aceea, UDMR cere sa amanam discutiile noastre pana se face un raport corect sa putem dezbate punctual.”

Varujan Vosganian ALDE: Nu mi se pare normal să se taie pensiile speciale fără a a se discuta despre statutul profesional al acestor categorii. Trebuie să le dai aceleaşi drepturi, nu e normal să le impui constrângeri, să nu poată profesa, să aibă firme, pentru a-şi spori pensia. Eu nu votez, personal, această lege până când Rareş Bogdan şi Dacian Cioloş nu vor cere în numele USR şi PNL, la Bruxelles, să se taie indemnizaţii”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22