Pe aceeași temă
"Trăim într-o societate care nu este ocolită de fenomenele globale – terorismul şi acţiunile grupărilor de crimă organizată. Preocuparea noastră ca Serviciu trebuie să fie garantarea siguranţei cetăţeanului român. E o schimbare de paradigmă, pentru că abordăm lucrurile de la cetăţean către stat, şi nu de la stat către cetăţean. E un proces care ţine de mentalităţi şi care presupune o regândire a modului în care ne raportăm la societate", a spus directorul SRI.
Hellvig a subliniat, în interviul acordat ziarului Adevarul, că România nu este ferită de atacurile teroriste. "Din pacate, nu suntem feriti de potentiale atacuri teroriste. De altfel, ati putut constata ca, de la inceputul acestui an, la propunerea SRI, nu s-a permis intrarea in tara pentru 246 de persoane despre care noi am obtinut date ca erau conectate la fenomenul terorist si prezentau riscuri in acest domeniu. Mai mult, au fost declarate indezirabile si expulzate de pe teritoriul national alte 9 persoane, din aceleasi considerente.
O alta cifra relevanta este cea de 9.000 de persoane, pe care le avem in bazele noastre de date ca fiind persoane care nu pot intra pe teritoriul Romaniei. Sunt persoane date in consemn la frontiera, ca sa folosesc o expresie uzuala. In ceea ce priveste profilul acestor persoane, tin sa subliniez faptul ca aproximativ 70% din acestea (peste 6.000 de persoane - n.r.) sunt in conexiune sau au derulat activitati in sprijinul retelei teroriste Daesh (Statul Islamic, n.red.). Acesti indivizi provin in special din Iran, Irak, Siria si Pakistan. Le cunoastem trecutul si intentiile, iar aceasta cunoastere se datoreaza muncii informativ-operative a SRI si parteneriatelor pe care noi le avem, atat cu serviciile romanesti, cat si cu cele din strainatate", a raspuns directorul SRI.
Directorul SRI a avertizat asupra riscului ca, în comunicare din interiorul rețelelor teroriste, să fie folosite cartele românești de tip pre-pay: ”Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că aceste cartele preplătite româneşti sunt folosite în diferite zone în care se desfăşoară activităţi de natură teroristă. Şi să nu uităm că nu este vorba numai despre terorism aici şi că avem de-a face şi cu criminalitatea organizată transfrontalieră. Aşadar, da, cei care vor să distrugă libertăţile civile ale cetăţenilor utilizează aceste cartele preplătite pentru a comunica între ei”, a spus Eduard Hellvig, subliniind că România trebuie să îmbine nevoia de libertate individuală cu nevoia de a fi garantate de către stat libertățile civile. ”Dacă nu facem tot ceea ce trebuie, în timp util, pentru a stopa acest val de recrudescenţă teroristă, care s-ar putea abate şi asupra României, ne-am putea confrunta cu situaţii pe care nu şi le-ar dori nimeni în această ţară”, a adăugat șeful Serviciului Român de Informații
Hellvig a mai precizat ca SRI pune un accent mare pe prevenţia posibilelor atentate: "Serviciul si-a intensificat eforturile de culegere de informatii relevante pentru prevenirea oricaror actiuni care pot afecta climatul de siguranta a Romaniei si a aliatilor sai. De asemenea, SRI si-a accelerat schimbul de informatii in cadrul cooperarii atat cu partenerii nationali din SNPCT, cat si cu serviciile partenere.
Colegii nostri de la Antitero lucreaza la foc continuu inca de dinainte de atentatele de la Paris. Este un efort imens, la nivel personal si institutional, care contribuie la acest 'albastru precaut'. In spatele normalitatii, va asigur ca exista multa munca si, adesea, riscuri asumate atat de ofiterii nostri, cat si de colaboratorii nostri institutionali", a mai declarat Eduard Hellvig, in interviul luat de Adevarul.
CITITI interviul integral pe Adevarul.ro