Distrigaz s-a inteles cu Elcen pentru plata datoriilor si a ridicat poprirea de pe conturi

Dora Vulcan | 09.09.2016

Distrigaz Sud, distribuitor de gaze naturale controlat de grupul francez Engie, a ajuns la o înţelegere cu Elcen pentru plata eşalonată a datoriilor restante şi va ridica poprirea pe conturile companiei de stat, acordul eliminând, pe moment, riscul unor întreruperi în alimentarea cu apă caldă a Capitalei, a anunţat vineri seară Ministerul Energiei.

Pe aceeași temă

 

 

 

Distrigaz Sud Reţele a pus joi poprire pe toate conturile Elcen, poprirea fiind extinsă şi la clienţii companiei de stat, inclusiv RADET, a anunţat compania Elcen, care susţine că, din această cauză, ar putea fi obligată să oprească producţia de energie electrică şi termică începând de sâmbătă.

 

 

 

Poprirea a fost instituită de către Distrigaz Sud Reţele pentru datorii neachitate în valoare de 11,67 milioane lei, reprezentând dobânzi de întârziere la plată a serviciilor de distribuţie a gazelor.

 

 

 

"Reprezentanţii Elcen şi Distrigaz au ajuns la o înţelegere de principiu privind eşalonarea, până la sfârşitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente unor facturi din anii precedenţi, conform titlului executoriu obţinut de Distrigaz împotriva Elcen", a precizat ministerul, citat de News.ro.

 

 

 

Ca urmare a înţelegerii, Distrigaz Sud va ridica poprirea instituită asupra conturilor Elcen, însă doar cu condiţia respectării de către Elcen a obligaţiilor asumate în protocolul semnat cu distribuitorul de gaze.

 

 

 

"În măsura în care RADET îşi va respecta obligaţia de a întocmi luni ordinul de plată pentru achitarea subvenţiei scadente, se va putea vira către Romgaz contravaloarea gazelor livrate şi astfel, cel puţin pentru moment, nu vor fi probleme în alimentarea cu apă caldă", a precizat Ministerul Energiei, care are în subordine compania Elcen.

 

 

 

Datoria principală asupra căreia au fost calculate aceste penalităţi de întârziere a fost achitată după data scadentă de către Elcen, care motivează situaţia prin neplata de către RADET a obligaţiilor către Electrocentrale Bucureşti.

 

 

 

În total, RADET are datorii de peste 3,6 miliarde de lei către Elcen.

 

 

 

Marţi, Distrigaz Sud Reţele a decis limitarea furnizării de gaze naturale către Elcen pentru a nu afecta alimentarea cu apă caldă a locuitorilor din Bucureşti racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a apei calde şi agentului termic.

 

 

 

Măsura, susţine compania, vizează locul de consum CTE Vest Cogenerare şi a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonării debitelor.

 

 

 

În cele şase sectoare ale Capitalei sunt 1,23 milioane de clienţi branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, în 566.000 de apartamente.

 

 

 

Elcen se află sub autoritatea Ministerului Energiei şi produce şi distribuie energie termică şi energie electrică. Este cel mai mare producător de energie termică din România. Asigură 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22