Pe aceeași temă
De aceea, DNA a decis să-i ceară statului român să-și asume vina și să plătească, scrie Romania Curată.
În primul dosar, victimele solicită 42.194.144 euro şi 28.477.456 lei, iar în cel de-al doilea, 90 de persoane s-au constituit părţi civile cu sume cuprinse între 30.000 euro şi 2.000.000 euro. Dosarele au fost conexate într-un singur proces în care sunt judecaţi atât patronii clubului, patronii firmei de artificii, pompierii care au fost în control şi nu au luat măsuri, cât şi fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
“Din examinarea proceselor-verbale de punere în aplicare a măsurilor asigurătorii şi din înscrisurile existente rezultă că, bunurile imobile, mobile şi sumele de bani identificate în patrimoniile inculpaților, fie au o valoare insignifiantă raportat la amploarea prejudiciilor produse, fie sunt grevate de diferite sarcini, astfel că acestea, în mod cert, nu vor fi suficiente pentru repararea pagubelor pricinuite părţilor civile”, a arătat procurorul DNA în faţa instanţei.
“Chiar şi dacă acţiunile civile nu ar fi admise integral, în mod rezonabil despăgubirile civile vor fi direct proporționale cu gravitatea dezastrului.
(…) Este evident că, matematic, Judecătorul este în imposibilitate absolută de a pronunţa, pe latură civilă, o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi pusă în executare, în mod real (...)
România a mai fost condamnată la CEDO pentru că, nu a asigurat executarea hotărârilor judecătorești, iar în prezenta cauză
Prin urmare, procurorii DNA au cerut instanţei de judecată să introducă în proces Statul român prin ministerul Finanţelor astfel încât victimele să aibă de unde să îşi primească despăgubirile. Mai cu seamă că, spune procurorul DNA în cererea adresată instanţei, Statul român este vinovat pentru tragedia produsă şi pentru că nu a fost în stare să salveze victimele.
„Având în vedere premisele care au declanşat săvârşirea faptelor cauzatoare de prejudicii, respectiv autorizarea de către autoritatea publică a Statului Român a funcţionării unităţii de alimentaţie publică Club Colectiv, fără îndeplinirea cerinţei privind securitatea la incendiu, prin urmare contrar intereselor colectivităţii, precum şi deficienţele entităţilor publice implicate în intervenţia de urgenţă la incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, în seara zilei de 30 octombrie 2015, deoarece au acţionat necoordonat şi cu elemente de improvizație, datorate lipsei de exerciţii în caz de urgenţe majore şi bazei materiale deficitare, fapt ce a împiedicat evitarea pierderilor de vieţi omeneşti, necesitatea participării ca subiect procesual în sensul art.34 Cod procedură penală a Statului Român rezultă cu necesitate din aceste împrejurări”, arată procurorii în cererea adresată instanţei.