DNA: Dumitru, fost director la Apele Romane, trimis in judecata pentru abuz in serviciu

Vlad Toma | 26.10.2016

DNA anunta astazi trimiterea in judecata a unui fost director al Apelor Romane, Dumitru Dumitru, pentru abuz în serviciu. Procurorii au pus poprire pe conturile bancare ale acestuia si sechestru pe bunurile sale imobile.

Pe aceeași temă

 

Procurorii il acuza pe Dumitru Dumitru ca, la sfarsitul anului 2012, avand functia de director economic la Apele Romane, a achizitionat in mod ilegal de la trei agenti economici materiale de combatere a poluării și înghețului accidental.

 

DNA arata ca "inculpatul Dumitru Dumitru a stabilit efectuarea achiziției de materiale de la cele trei societăți comerciale fără procedura licitației deschise, solicitând reprezentanților administrațiilor bazinale, care nu erau autorități contractante, să efectueze recepția produselor."

 

Conform procurorilor, "Administrația Națională ”Apele Române” s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.094.146 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate în mod ilegal de către inculpatul Dumitru Dumitru prin încălcarea regulilor interne și a legislației incidente achizițiilor publice."

 

Cititi comunicatul DNA:

 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului


DUMITRU DUMITRU, la data faptei director economic în cadrul Administrației Naționale ”Apele Române”, în prezent suspendat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 


În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, inculpatul Dumitru Dumitru, în calitate de director economic în cadrul Administrației Naționale ”Apele Române”, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, a dispus achiziția directă, de la trei agenți economici, a unor materiale de combatere a poluării și înghețului accidental.


Achiziția publică ce trebuia realizată prin procedura licitației publice deschise a fost divizată, contrar dispozițiilor legale, în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, cu scopul de a evita obligațiile pe care instituția trebuia să le respecte, în raport cu anumite praguri valorice.


Concret, inculpatul Dumitru Dumitru a stabilit efectuarea achiziției de materiale de la cele trei societăți comerciale fără procedura licitației deschise, solicitând reprezentanților administrațiilor bazinale, care nu erau autorități contractante, să efectueze recepția produselor.


Materialele de combatere a poluării accidentale au fost achiziționate și plătite doar de către A.N.A.R. – Sediul Central, și nu de către administrațiile bazinale din teritoriu, reprezentanții acestora nefăcând decât recepția mărfurilor plătite și distribuite de către A.N.A.R.


Pentru realizarea scopului infracțional, inculpatul Dumitru Dumitru a solicitat fiecărei structuri teritoriale efectuarea recepției mărfurilor pe care A.N.A.R. – Structura Centrală le achiziționa, pentru a crea aparența unor achiziții distincte, la valori mai mici, prin care să eludeze pragul valoric stabilit de lege și care obliga autoritatea contractantă să efectueze achiziția prin licitație deschisă.


Practic, de la data de 15 noiembrie 2012, inculpatul a început achiziția de materiale, activitate ce a avut loc până în luna martie 2013, A.N.A.R. – Structura Centrală efectuând plăți succesive către cei trei furnizori fără un angajament legal (contract), doar în baza unor facturi fiscale primite de către inculpat, iar în unele cazuri plățile fiind efectuate chiar înainte de emiterea facturilor.


Mai mult, au existat chiar și situații în care, deși nu aveau nevoie de materialele achiziționate și repartizate de către A.N.A.R., administrațiilor bazinale li s-a impus primirea produselor respective.


Prin acest demers, inculpatul a cauzat o pagubă instituției în cuantum de 1.170.657 lei, reprezentând diferența între prețurile de achiziție în cuantum de 3.094.146 de lei și prețurile estimate de Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul A.N.A.R. pentru procedura de licitație deschisă în cuantum de 1.923.488 de lei, prețurile de achiziție fiind astfel mai mari cu aproape 60% decât prețurile estimate.

Administrația Națională ”Apele Române”, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.094.146 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate în mod ilegal de către inculpatul Dumitru Dumitru prin încălcarea regulilor interne și a legislației incidente achizițiilor publice.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente și viitoare în conturile bancare deținute de către inculpatul Dumitru Dumitru.


De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin aceluiași inculpat. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22