DNA: Există interceptari şi filaje în cazul lui Blejnar. Avocatul său infirmă

Fara Autor | 26.10.2012

Pe aceeași temă

Procurorul DNA a cerut, vineri, instanţei supreme să menţină interdicţia lui Sorin Blejnar de a părăsi ţara, arătând că există interceptări şi filaje care dovedesc legătura directă a acestuia cu inculpaţii din dosarul evaziunii fiscale, susţinerile fiind însă infirmate de avocatul fostului şef ANAF, informează Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 10 octombrie, ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara stabilită de procurorii DNA în cazul lui Sorin Blejnar, în dosarul în care este cercetat, alături de Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă, pentru că ar fi sprijinit un grup acuzat de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.

Decizia a fost contestată de procurorii anticorupţie la instanţa supremă, care vineri a luat în discuţie recursul.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a arătat în faţa instanţei că există indicii temeinice că Sorin Blejnar a săvârşit fapte de natură penală, respectiv că a sprijinit o grupare care s-a ocupat cu evaziunea fiscală, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 16 milioane de euro. El a precizat că aceste aspecte rezultă din interceptări, care au arătat că au existat discuţii directe, "nemijlocite", între Sorin Blejnar şi restul inculpaţilor din dosar.

De asemenea, procurorul a arătat că există şi procesele verbale ale unor supravegheri operative, filaje, de la "întâlnirile conspirative avute de Sorin Blejnar cu membrii grupului, în care discutau mijloace de eludare a legii".

Potrivit procurorului, "în mod surprinzător", Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, de această dată, că din cele 16.000 de file ale dosarului de urmărire penală nu rezultă că ar exista vreo probă în ceea ce-l priveşte pe Blejnar.

Procurorul a mai spus că în acest dosar există persoane care se sustrag urmăririi penale, acesta fiind un motiv în plus pentru care ar trebui menţinută interdicţia în cazul fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Avocatul lui Blejnar, Ovidiu Buduşan, a spus că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a făcut o analiză riguroasă a tuturor probelor din dosarul de urmărire, în sensul că a evaluat toate declaraţiile date în cauză şi nu a găsit referiri la Sorin Blejnar.

Buduşan a arătat în faţa instanţei că înregistrarea comunicaţiilor a fost evaluată de judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti, care de asemenea nu a găsit referiri la Sorin Blejnar. El a precizat că "la dosar nu se găsesc interceptări directe cu Sorin Blejnar, în cazul acestuia nu există nici măcar mandat de interceptare pe numele său".

Avocatul a mai spus că nici rapoartele de supraveghere operativă nu fac referire directă la Blejnar, precizând că atunci când a fost chemat telefonic prima oară de către anchetatori, Sorin Blejnar şi-a anulat călătoria în străinătate în care se afla şi s-a întors imediat în ţară pentru a oferi lămuriri procurorului.

Buduşan a menţionat că, după declaraţia dată de Blejnar procurorului, magistratul nu a mai dorit să-l audieze sau să-i ceară relaţii, deşi fostul şef al ANAF în mod expres şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini ancheta.

În ultimul cuvânt, Sorin Blejnar a cerut instanţei supreme respingerea recursului DNA şi ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara. Blejnar a precizat în faţa instanţei că nu intenţionează să plece momentan, dar că îşi doreşte să se bucure de acest drept. El a mai spus că are doi copii minori în întreţinere şi că nu se fereşte de vreo anchetă penală sau de vreun proces.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să stabilească dacă menţine decizia Curţii de Apel Bucureşti sau dacă Blejnar rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara.

În 3 octombrie, procurorul DNA care instrumentează dosarul fostului şef al ANAF a emis o ordonanţă prin care a prelungit cu 30 de zile măsura prin care lui Blejnar i-a fost interzis să părăsească ţara.

Procurorii DNA îl acuză pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care a iniţiat un amplu mecanism evazionist, vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În acest caz mai sunt cercetaţi Viorel Comăniţă - fostul director al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Dan Secăreanu - fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Codruţ Marta - fostul şef de cabinet al lui Blejnar, soţii Radu şi Dana Nemeş, Mihai Gulea, Ştefan Puşcaşu şi Ovidiu Ioan Moldovan.

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat instituirea sechestrului asiguratoriu asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 - iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş ar fi constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22