DNA în era Kovesi: 37 de demnitari condamnați definitiv în ultimii 5 ani

Redactia | 10.07.2018

Nouă miniștri și foști miniștri, 21 de deputați, șase senatori și un europarlamentar, au fost condamnați definitiv în dosare întocmite de DNA în cei cinci ani cât la șefia instituției s-a aflat Laura Codruța Kovesi, se arată în raportul publicat luni pe site-ul instituției.

Pe aceeași temă

 

 

''Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit în ultimii 5 ani o structură eficientă, pro activă şi care îşi îndeplineşte rolul instituţional de a investiga cauze de corupţie la nivel înalt şi mediu'', se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kovesi şi postat luni pe site-ul DNA.

 

Potrivit raportului, în aceeaşi perioadă a crescut, anual, numărul rechizitoriilor, al inculpaţilor trimişi în judecată, al demnitarilor investigaţi şi valoarea măsurilor asigurătorii dispuse.

 

Raportul mai arată că în ultimii cinci ani DNA a trimis în judecată 68 de demnitari - 14 miniştri şi foşti miniştri, 39 deputaţi, 14 senatori şi 1 membru al Parlamentului European.

 

În timul maandatului Laurei Codruța Kovesi, a fost pentru prima dată când procurorii au deschis dosare penale unor miniştrii, judecători, oameni de afaceri. Dosarele penale au adus cu ele şi impunerea de sechestre asiguratorii pentru recuperarea prejudiciilor, în ultimii 5 ani, fiind blocate bunuri şi bani în valoare de 2 miliare de euro.

 

Printre numele cunoscute care au ajuns în instanţă se numără fostul premier Victor Ponta, actualul lider PSD, Liviu Dragnea, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, sau ministrul finanţelor, Darius Valcov.

 

Lor li se adaugă o lungă listă de prefecţi şi primari care au fost trimişi în judecată. În sute de cauze, DNA a obţinut condamnări, însă au fost și achitări.

 

Activitatea DNA a fost lăudată de toate cancelariile occidentale, iar Codruța Kovesi a fost privită ca un port-stindard anticorupţie.

 

 

În raport se face referire şi la procentajul achitărilor, care s-a menţinut la 10%, fiind sub media europeană.

 

"Acest procent dovedeşte că am fost preocupaţi în mod permanent de respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi de respectarea garanţiilor procesuale, aplicând legea în mod egal", se susţine în raport.Un alt aspect evidenţiat în document este şi încrederea publică pe care a câştigat-o DNA prin faptul că nu a avut reţineri "în a atinge vârful piramidei reţelelor de corupţie".

 

"Câştigarea încrederii publice s-a realizat prin faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a aplicat legea în mod egal, nu a avut şi nu are reţineri în a atinge vârful piramidei reţelelor de corupţie, indiferent de apartenenţa politică sau calitatea oficială a persoanelor cercetate şi indiferent de averea deţinută de aceştia", arată sursa menţionată.

 

 

Conform raportului, în cadrul procedurilor de numire în funcţie în mai 2013 şi de reînvestire în funcţie în luna mai 2016, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a verificat şi aprobat principalele măsuri manageriale dispuse sau propuse prin proiectele de management, astfel că acestea au fost implementate în cadrul activităţii manageriale, obiectivele stabilite prin proiectele manageriale de procuror-şef fiind îndeplinite până în acest moment.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22