DNA: Proiectul de desființare a SIIJ fragmentează lupta împotriva corupției

Redactia | 15.02.2022

Direcția Națională Anticorupție susține, marți, într-un comunicat de presă referitor la proiectul pentru desființarea Secției Speciale, că prin acesta este rupt din competența DNA un sector vital pentru so

Pe aceeași temă

În felul acesta se fragmentează lupta împotriva corupției la nivel înalt și mediu și îi este redusă eficiența, spune DNA.

DNA amintește că s-a exprimat în mod ferm și constant pentru desființarea SIIJ și revenirea în competența sa a faptelor de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați.

„Pentru coerența urmăririi penale în cauzele de corupție de nivel ridicat, pentru a valorifica eficient resursele deja alocate, soluția nu este slăbirea mecanismului deja creat și funcțional, ci întărirea lui. Aceasta înseamnă, printre altele, asigurarea faptului că Direcția specializată are competență cu privire la toate sectoarele relevante ale societății și cu privire la toate funcțiile publice relevante”, subliniază DNA.

Direcția Națională Anticorupție atrage atenția că proiectul adoptat de Guvern, deși vizează desființarea SIIJ, nu reprezintă din păcate un progres în asigurarea eficienței combaterii corupției la un nivel înalt, nivel care, indubitabil, ar trebui să cuprindă și reprezentanții sectorului judiciar.

„Dimpotrivă, soluția adoptată prin acest proiect vizează înlocuirea unei singure structuri, SIIJ, cu 16 structuri diferite din cadrul Ministerului Public, cu păstrarea competenței după calitatea persoanei, și nu după materie, a noilor procurori ce vor fi desemnați. Aceasta reprezintă practic o disipare a resurselor și competențelor de urmărire penală și o perpetuare a ne-specializării procurorilor care vor instrumenta cauze de corupție privind magistrați”, arată DNA.

Mai mult decât atât, față de prevederile proiectului de lege, competența noilor procurori desemnați pentru a desfășura urmărirea penală în cauzele privind judecători și procurori s-ar putea extinde asupra altor persoane, ceea ce ar putea știrbi în continuare din competența DNA și ar putea afecta activitatea acestei Direcții.

„Totodată, modalitatea de selecție a procurorilor desemnați este, la rândul ei, de natură să compromită perspectiva efectuării unor anchete profesioniste și eficiente în ceea ce privește corupția în sectorul judiciar”, subliniază DNA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22