Pe aceeași temă
Ministerul Sănătății a cerut unităților medicale o statistică a deceselor, inclusiv a celor în care oamenii au fost intubați. Puține clinici au centralizat deja, dar managerii care au făcut-o și datele preliminare de la celelalte spitale, ambele culese de Libertatea, arată o realitate dramatică.
Statistica din Europa și SUA arată în schimb o creștere, față de începutul pandemiei, a supraviețurii celor intubați, dintre care între 50% și 70% se vindecă, mult mai mulți ca la noi.
Ministerul Sănătății a instruit Direcțiile de Sănătate Publică, pe 3 noiembrie, să solicite spitalelor rapoarte defalcate în cazul pacienților COVID decedați: ”deces pe secție sau în ATI, sub oxigen sau intubat”.
Libertatea a mers pe urma raportărilor, ca să încerce să afle primele rezultate.
”44 au necesitat ventilație mecanică invazivă, prin intubare, iar 42 au decedat” ”Până pe 5 noiembrie, în Spitalul de Pnaumoftiziologie Marius Nasta, au fost internați 967 de pacienți confirmați cu COVID dintre care 127 au ajuns în secția de Anestezie Terapie Intensivă. 44 au necesitat ventilație mecanică invazivă, prin intubare, iar 42 au decedat. Doar doi au supraviețuit și au fost detubați. Totalul deceselor, socotind și puținii oameni care au murit pe secții și cei de la ATI, intubați sau nu, este de 83”, sunt cifrele oferite ziarului de Beatrice Mahler, managerul spitalului-suport COVID din București.
Spitalul ”Nasta” este unul dintre cele care a completat raportul cerut de ministrul Nelu Tătaru. 6 din 10 oameni ajunși la ATI au murit Mahler a precizat că medicii ATI recurg la intubarea pacientului abia atunci când ventilația mecanică nonivazivă nu mai este suficientă. Dintre cele 83 de decese înregistrate în total la ”Marius Nasta”, 5 au intervenit pe secții, restul la ATI. ”Au fost pacienți a căror stare s-a degradat extrem de rapid, au făcut infarct și au intrat în stop cardio-respirator. Toți aveau și alte afecțiuni, în special oncologice”, a explicat doctorul Mahler cele 5 cazuri care au murit pe secții.
În cazul ”Nasta”, cel mai mare spital de plămâni din țară, situația mortalității solicitată de minister este, de la începutul pandemiei și până pe 5 noiembrie, următoarea:
Rata totală a mortalității, pentru oamenii internați, este de 8,5%. Rata mortalității pentru pacienți ajunși la ATI este de 61%. Rata mortalității pentru pacienții intubați invaziv este de 95%. Emilian Imbri: ”În general, pacienții intubați nu supraviețuiesc” La ”Victor Babeș”, un alt spital COVID din Capitală, mult mai mare, conducerea admite că nu deține încă statistica solicitată de ministrul Tătaru. ”Nu am aceste date, dar în general, pacienții intubați nu supraviețuiesc. Avem câteva cazuri fericite, de pacienți care s-au întors pe secție”, a explicat doctorul Emilian Imbri, managerul spitalului.
Acesta a precizat că la spitalul pe care-l gestionează au avut până acum cam 7.000 de pacienți internați și în jur de 200 de decese, o rată mai mică decât la Nasta, dar datele urmează să fie confirmate abia în momentul centralizării.
Articolul integral, în Libertatea