Pe aceeași temă
"Chris va face o SUPER treabă! Mark Esper este demis. Îi mulțumesc pentru serviciul său", a scris pe Twitter președintele american.
Demiterea șefului Pentagonului nu este o surpriză, acesta intrând în coliziune cu Trump în timpul demonstrațiilor violente din timpul verii când s-a opus mobilizării trupelor militare pentru menținerea ordinii în principalele orașe din SUA.
Un alt diferend cu președintele american în exercițiu l-a constituit procesul de redenumire a unor unități militare care poartă numele unor ofițeri din armata confederată din timpul Războiului de Succesiune.
De la acea dată, pierderea de influență a lui Esper a devenit evidentă și acesta a dispărut de pe ecranele televiziunilor, pronunțându-se doar prin discursuri pregătite anterior.
Christopher Miller devine ministru interimar până în 20 ianuarie 2021, când noul președinte se va instala la Casa Albă. Acesta este, tehnic, al cincilea șef al Pentagonului în administrația Donald Trump, după fostul general Jim Mattis, inginerul Boeing Patrick Shanahan și șeful Navy Richard Spencer care a condus scurt timp armata, până la confirmare lui Esper de către Senat, în iulie 2019.
Predecesorul lui Esper, Jim Mattis, a demisionat în 2018 după ce a avut divergențe cu Trump pe tema retragerii trupelor americane din Siria. Mattis l-a criticat în iunie pe Trump pentru că este „primul președinte pe care îl văd că nu încearcă să unească poporul american - nici măcar nu pretinde că va încerca. În schimb, el încearcă să ne divică și ai mult.”
La fel ca Mattis, nici Esper nu a fost de asemenea de acord cu atitudinea ostilă a lui Trump față de NATO și a fost îngrijorat de înclinația lui Trump de a vedea alianțele militare americane printr-o lentilă tradițională, chiar dacă între timp el sprijinea apelurile lui Trump pentru ca aliații să crească cheltuielile de apărare, au declarat surse de la Casa Albă citate de AFP.