Dosarele lui Pacurau si Morega, suspendate si trimise la Curtea Constitutionala

Fara Autor | 20.05.2009

Pe aceeași temă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de avocatul lui Paul Păcuraru pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie privind ordonanţa de funcţionare a Parchetului Naţional Anticorupţie, în procesul în care fostul ministru al Muncii este acuzat de corupţie. In cerere se contesta "urgenta" adoptarii, in 2005, a OUG 134 pentru infiintarea PNA. Instanţa supremă a suspendat, astfel, judecata procesului, care va fi reluată după întoarcerea dosarului de la CCR, scrie NewsIn.

Avocatul lui Paul Păcuraru a invocat, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la ordonanţa de funcţionare a Parchetului Naţional Anticorupţie, în procesul în care fostul ministru al Muncii şi liderul PNL Gorj, Ilie Morega, sunt judecaţi pentru corupţie.

Avocatul lui Paul Păcuraru a susţinut că OUG 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie contravine articolului 115, alineat 4 din Constituţie, potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora". Avocatul a arătat că nu s-a demonstrat urgenţa în acest caz şi că, dacă ordonanţa va fi declarată neconstituţională, înseamnă că rechizitoriul întocmit în baza ei a fost făcut de un organ nelegal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare, iar dacă magistraţii vor admite excepţia, procesul va fi suspendat, iar dosarul, trimis Curţii Constituţionale.

Fostul ministru al Muncii şi Morega, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la societăţile comerciale Complexele Rovinari şi Turceni, au fost trimişi în judecată de DNA, în data de 23 decembrie 2008.

Potrivit procurorilor, la data de 3 iunie 2007, Dan Ilie Morega i-ar fi promis fostului ministru Păcuraru că îl va sprijini pe fiul acestuia să obţină contracte de achiziţie publică în domeniul formării profesionale la Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Condiţia pentru oferirea acestor contracte ar fi fost numirea de către ministru, în funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, a unei persoane indicată de Morega. La data la care Dan Ilie Morega a făcut promisiunea lui Păcuraru, fiul ministrului depusese o ofertă de participare la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Turceni, în vederea achiziţionării contractului „Instruire cursuri protecţia muncii”, în valoare de 45.500 lei, iar ulterior a depus o ofertă pentru a participa la licitaţia organizată de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, pentru contractul de achiziţie publică „Comunicare şi spirit de echipă”, în valoare de 68.000 lei.

Morega i-ar fi promis lui Paul Păcuraru, iar acesta din urmă a acceptat, că îl va sprijini pe fiul acestuia să obţină contractele mai sus amintite. "Ulterior discuţiei pe care au avut-o la data de 3 iunie 2007, inculpatul Păcuraru Nicolae Paul Anton, în vederea materializării promisiunii făcute de inculpatul Morega Dan Ilie, l-a pus în legătură pe acesta din urmă cu fiul său. De asemenea, la data de 15 iunie 2007, inculpatul  Păcuraru Nicolae Paul Anton a numit în funcţia de inspector şef interimar al ITM Gorj persoana indicată de inculpatul Morega Dan Ilie", se arată într-un comunicat  al DNA.

În urma acestor înţelegeri, la data de 13 august 2007,  fiul lui Păcuraru a depus o oferă de participare la licitaţie şi la sediul Complexului Energetic Rovinari.

DNA mai arată că se fac cercetări într-o cauză separată, privind condiţiile în care au fost atribuite contractele de achiziţie de către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Complexul Energetic Turceni.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22