Dosarul deputatei Andreea Cosma, fiica fostului președinte al CJ Prahova, trimis la ICCJ

E.b. | 31.01.2017

Dsarul în care deputatul PSD Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, este judecată pentru complicitate la abuz în serviciu a fost declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Pe aceeași temă

  

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații Curții de Apel Ploiești au dispus, luni, declinarea dosarului în favoarea ÎCCJ, instanță competentă cu soluționarea cauzei, după ce unul dintre inculpați, respectiv Andreea Cosma, a dobândit calitatea de parlamentar.

 

Andreea Cosma a obținut un mandat de deputat după ce doi dintre candidații aflați înaintea sa pe listă au renunțat la mandat.

 

Ea a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești, în decembrie 2015, în dosarul privind vânzarea la prețuri subevaluate a unor terenuri ale cazărmii "Ciuperceasca", intrată în activul Parcului Industrial Plopeni în urma unui schimb de terenuri cu MApN, conform Agerpres.

 

Potrivit unui comunicat al DNA, Andreea Cosma, notar public la data faptei, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, iar fostul deputat Florin Anghel, președinte al CJ Prahova la data faptei, este acuzat de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 

În același dosar a fost deferit justiției Dănuț Cornea, care la data faptei era președinte al Consiliului de Administrație al SC Plopeni Industrial Parc SA împuternicit cu atribuții de director general, el fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22