Pe aceeași temă
Colegului nostru, d-l conferentiar dr. Vasile Docea, i s-a intocmit un dosar in vederea desfacerii contractului de munca. Dosarul a fost intocmit de Biroul Senatului Universitatii de Vest din Timisoara. Anterior, Biroul Senatului intocmise un Raport privind incalcarea disciplinei universitare de catre d-l conf. dr. Vasile Docea, care se incheia cu propunerea de desfacere a contractului de munca al acestuia. Dosarul trebuia sa justifice si sa probeze concluziile pe care Biroul Senatului se grabise sa le traga in amintitul Raport. Senatul s-a intrunit si a decis formarea unei comisii disciplinare care sa analizeze dosarul si sa elaboreze un alt raport. Apoi, Senatul va lua o decizie.
Cam astea ar fi faptele. Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Tot pe scurt: d-l profesor Docea este membru in Grupul pentru Reforma Universitara (GRU) si, in aceasta calitate, s-a exprimat critic, oral si in scris (punandu-si semnatura pe toate luarile de pozitie), relativ la numeroase probleme cu care se confrunta Universitatea de Vest, considerand, ca si ceilalti membri ai GRU, ca de toate aceste probleme sunt raspunzatori factorii de decizie din conducerea Universitatii. Lucrul acesta este consemnat si in Raportul inaintat de Biroul Senatului, in capul listei, citez: "Acuzarea conducerii UVT si in special a rectorului de abuzuri si ilegalitati care nu pot fi dovedite si nu pot fi sustinute". Poate ca termenul "acuzare" pare prea tare, dar d-l Docea are cateva actiuni deschise in justitie impotriva conducerii Universitatii si, intr-una dintre ele, a si obtinut o sentinta definitiva si irevocabila prin care actiunea dansului este admisa si, mai mult, i se acorda si despagubiri morale, considerandu-se ca imaginea domniei sale a fost afectata de actul in cauza. Deci, cel putin in acest caz, se poate spune ca "acuzatia este dovedita si sustinuta", ca sa-i citam pe cei care au redactat Raportul. Chiar daca n-ar fi asa, poate reprezenta decizia cuiva de a apela la justitie pentru reglarea unui conflict cu conducerea unei institutii un motiv pentru desfacerea contractului de munca? Evident, nu: conducerea avea, la randul ei, posibilitatea de a-si apara punctul de vedere in justitie, la fel cum a procedat d-l Docea.
File din dosar
Sa ne intoarcem la situatia prezentata mai sus: de ce nu a hotarat Senatul desfacerea contractului de munca, odata ce Biroul Senatului facuse deja un Raport in acest sens si a decis sa formeze o noua comisie etc.? Cred ca putem raspunde la aceasta intrebare daca rasfoim putin dosarul "Docea". Este un dosar destul de voluminos, cu foarte multe surprize: declaratii incriminatoare, copii dupa articole din ziare, autobiografii. Sa le luam pe rand: declaratiile sunt date de cativa colegi ai domnului profesor care acuza presiuni facute de acesta asupra lor pentru a demisiona din anumite functii pe care le ocupau, in mod ilegal, prin cumul. Deci, daca ii spui cuiva ca nu poate fi, in acelasi timp, si prodecan si sef de catedra (sau sef al Comisiei de etica), nu inseamna ca respectivul incalca legea, ci ca tu faci presiuni! Atentie, insa! Nu este vorba de reclamatii ale respectivilor (adica de solicitarea unor masuri punitive contra unui coleg din propria initiativa a celor care se simt lezati de atitudinea colegului nostru), ci de declaratii, adica de notificari intocmite la cererea unei autoritati. Politia si alte organe ale statului sunt abilitate sa ia declaratii in cursul cercetarilor. Dar si conducerile universitatilor, decanii, rectorii, atunci cand le trece prin cap? Este greu de crezut. Atunci de ce s-a ales aceasta modalitate? Probabil pentru ca acesti colegi nu ar fi reclamat faptele domnului Docea daca nu erau constransi prin autoritatea celor care le-au cerut declaratiile.
Articolele din ziare: este vorba despre articole scrise de colegul nostru, dar nu numai: multe sunt semnate si de ceilalti membri ai GRU. In plus, sunt si doua articole semnate de doi intelectuali prestigiosi, este vorba de d-na Alina Mungiu-Pippidi si de d-l Liviu Antonesei, care au fost printre primii care au reactionat public, in scris, la tentativa de desfacere a contractului de munca, criticand-o in termeni duri. Ce cauta aceste articole de ziar intr-un dosar care se ocupa de abateri disciplinare? Scrisul in presa nu reprezinta o infractiune. Nu poate fi socotit nici abatere disciplinara, in masura in care cel care il practica nu-si neglijeaza activitatea de la catedra. Au dorit cei care au intocmit dosarul sa-si zadarniceasca propria actiune, aratand ca, departe de a neglija problemele Universitatii in care lucreaza, d-l Docea este preocupat de ele si ca el se bucura si de sprijinul altor intelectuali? Nu cred. Mai curand, poate, au vrut sa arate ca dansul este apropiat unui anumit gen de intelectuali, critici ai acelorasi tare universitare ca si d-l Docea. Deci este vinovat de "asociere" cu alte "elemente nesanatoase", ca sa preluam niste sintagme pe care le credeam revolute. Dar poate ca ele au fost, totusi, introduse pentru a arata ca, in loc sa se ocupe de activitatea didactica, colegul nostru se deda scrisului la gazete. Un scurt excurs in ultimii ani este suficient insa pentru a demonta o astfel de situatie ipotetica: d-l Docea a fost angajat prin concurs si d-l decan Ioan Biris, actualmente unul dintre cei mai inversunati adversari ai acestuia, a fost seful comisiei de concurs. De la bun inceput, d-l Docea si-a propus sa organizeze o sectie in limba germana, pe care apoi a si facut-o. Tine cursuri, a adus profesori din Germania, sectia se bucura de succes si, daca colegul nostru nu va fi dat afara, ea se va dezvolta mai departe. Nu-i destul? Atunci poate descifrarea, traducerea din limba germana si editarea (cu aparat critic) a jurnalului regelui Carol I va convinge ca nu avem de-a face cu "un frustrat care scrie mai mult reclamatii decat lucrari stiintifice", cum s-a exprimat public d-l rector Robu de la Universitatea Politehnica din Timisoara.
In fine, autobiografiile, vreo trei la numar, cuprinse in dosar: este vorba de cele ale celor "jigniti" de d-l Docea. Ele au fost incluse pentru a demonstra ca ar fi vorba de persoane mai mult decat onorabile. Sigur, orice om trebuie respectat, indiferent daca o merita sau nu. Problema cu unele dintre aceste CV-uri este ca ele sunt pline de "acte ratate". Astfel, unul din autori "uita" sa includa intre cartile publicate si pe cea pentru care a fost acuzat de plagiat si, de aceea, exclus din asociatia politologilor, in vreme ce un altul isi atribuie, cu de la sine putere, conducerea unor proiecte internationale, "uitand" ca acestea erau conduse de d-na conf. dr. Gabriela Coltescu. O alta persoana isi etaleaza functiile de conducere, uitand, de asemenea, sa precizeze ca ele sunt incompatibile si ca legea interzice cumularea lor (iar domnul Docea nu a facut decat sa ceara intrarea in legalitate).
Am prezentat toate detaliile pentru a face evident caracterul acestui dosar: daca l-am prezenta unui cercetator familiarizat cu arhivele fostei Securitati, el nu ar gasi nicio diferenta notabila intre acesta si unul intocmit de lucratorii aparatului represiv. Un dosar real de desfacere a contractului de munca ar fi trebuit sa cuprinda mai degraba calificativele pe ultimii ani, sanctiunile pentru abateri disciplinare si decizia catedrei de politologie din care, totusi, d-l profesor face parte si unde isi desfasoara activitatea. Pe baza acestor documente, daca se intruneau conditiile prevazute de Codul Muncii, se putea lua decizia desfacerii contractului de munca. Cei care au intocmit acest dosar par a se fi gandit mai curand la condamnarea pe motive "politice" (pentru "atitudine dusmanoasa") a colegului nostru decat la un conflict de munca. Pentru ca, totusi, desfacerea contractului de munca nu este decat un conflict de munca, care poate fi atacat de partea care se considera lezata in justitie. Sigur, nu ar fi primul proces de acest fel pe care l-ar pierde Universitatea, dar poate ca ar fi ultimul, macar pentru d-l rector Ioan Mihai. Care este, totusi, conflictul real? D-l rector a sustinut in mai multe randuri in fata presei ca d-l Docea "vrea sa desfiinteze Facultatea de Stiinte Politice" si ca dansul nu poate accepta asa ceva. Colegul nostru nu a dorit si nu doreste asa ceva. Nimic din ceea ce i se reproseaza in acest dosar nu ar putea determina desfiintarea facultatii. Facultatea nu poate fi desfiintata decat de catre cei care pot s-o faca. D-l rector a incercat acest lucru in 2005, dar atunci toti membrii facultatii (deci si d-l Docea) au semnat un memoriu catre Senat in care au cerut renuntarea la aceasta decizie. Situatia seamana, prin absurd, cu cea a ascultatorului de la Radio Erevan, care spune "nu mi s-a dat, ci mi s-a luat", adica d-l rector ii face colegului nostru un proces de intentie, deoarece facultatea exista, si pentru care vrea sa-l dea afara desi el insusi a incercat sa faca exact acelasi lucru pe care i-l reproseaza. Mai mult, prin plecare d-lui Docea s-ar putea ca sectia germana sa ramana fara cadre didactice, profesorii germani fiind revoltati de atitudinea conducerii Universitatii. Deci s-ar putea ca nu ramanerea colegului nostru sa afecteze facultatea, ci tocmai plecarea lui.
Ajungem, astfel, la motivul real al intregii afaceri: ruptura care a aparut in interiorul universitatilor (cred ca nu suntem unici in aceasta privinta, din nefericire) dupa reforma facuta de d-l Andrei Marga: autonomia universitara a transferat intreaga putere de decizie de la nivelul Ministerului Educatiei la nivelul organelor de conducere ale fiecarei universitati (rectorat, Biroul Senatului, Senat). Astfel, comunitatea universitara, pana atunci unita de lipsa unei puteri de decizie autentice, s-a scindat in doua: conducerea Universitatii (si respectiv a facultatilor) si ceilalti membri ai comunitatii, lipsiti de orice putere sau posibilitate de control asupra modului in care se iau deciziile. Grupul pentru Reforma Universitara a inteles ca lupta pentru reforma universitara nu se mai da in afara universitatii, ci in interior si ca nu se poate schimba nimic, dupa cum se poate constata chiar din acest caz, daca nu sunt schimbati oamenii care se opun schimbarii, adica cei care vor sa prezerve acest monopol care i-a transformat pe rectori in baroni. Ceea ce am cerut, si d-l Docea in primul rand, fara sa primim a fost o mai mare transparenta in procesul de decizie, o consultare a comunitatii academice atunci cand masurile ii afecteaza pe membrii acesteia, eliminarea masurilor discriminatorii si arbitrare, intr-un cuvant, reforma. Ce am primit? Un dosar "Docea". Nu stim cum se va "solutiona" acest dosar, ce rezolutie va primi, dar noi suntem hotarati sa nu renuntam la demersurile noastre de democratizare interna a Universitatii. Suntem profesori, ne iubim meseria si nu stim si nici nu vrem sa facem altceva.
