Dragnea aproape să scape de dosarul angajărilor fictive cu mâna lui Iordache: A sesizat CCR

Laurentiu Gheorghe | 25.03.2019

Florin Iordache, lăsat de Liviu Dragnea la conducerea Camerei Deputaților, a sesizat CCR privind completurile specializate de 3 judecători de la ÎCCJ. Liderul PSD vrea să scape astfel de condamnare.

Pe aceeași temă

Sesizarea făcută de Florin Iordache în locul lui Liviu Dragnea privește un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Curtea Supremă în cazul completurilor specializate. Avocații lui Liviu Dragnea au invocat tocmai acest aspect prin care liderul PSD să scape de acuzațiile din dosarul angajărilor fictive în care a fost condamnat de completul de 3 judecători la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

În cazul admiterii sesizării, CCR ar putea oferi şi o dezlegare, în sensul rejudecării dosarului în prima instanţă.

În documentele depuse la instanța supremă, avocații au invocat o nulitate absolută, spunând că sentințele în acest proces au fost pronunțate de un complet penal obișnuit, și nu de un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, așa cum prevede Legea 78/2000.

La termenul de lunea trecută al procesului, avocații lui Liviu Dragnea și avocatul Toni Neacșu, care o reprezintă pe Olguța Șefu, fost director executiv adjunct DGASPC Teleorman, au invocat o nulitate absolută privind constituirea nelegală a completului de fond, arătând că dosarul ar fi trebuit judecat de un complet specializat în cauze de corupție.

Avocații solicită desființarea sentințelor penale din 21 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în acest dosar și rejudecarea cauzei de către un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, arătând că sentința a fost pronunțată de un complet nelegal compus întrucât nu a respectat condiția specializării prevăzută în art. 29 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pentru judecarea în prima instanța a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege se constituie complete specializate. În acest dosar, inculpații au fost trimiși în judecată și judecați în prima instanță, printre altele, și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, infracțiune prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000. Fiind vorba de o normă de organizare judecătorească obligatorie, iar nu supletivă, judecarea cauzei în prima instanța trebuia să aibă loc în fața unui complet specializat pentru cauzele de corupție, se arată în documentele depuse în instanță de avocați.

Și avocatul fostului ministru Dan Șova i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă să sesizeze CCR cu privire la existența unui conflict între Parlament și Instanța Supremă.

Mai exact, conducerea Înaltei Curţi este acuzată că nu a constituit completuri specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie, conform legii nr. 78/2000.

De cealaltă parte, şefa instanţei Supreme susţine că legea care prevede completuri specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie nu se aplică şi în cazul Înaltei Curţi.

Florin Iordache, cel care îl înlocuieşte în această perioadă pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema completurilor specializate.

Sesizarea a fost depusă vineri, 22 martie, la CCR. Iordache susţine că ÎCCJ a generat un conflict pentru că nu a constituit completuri specializate de trei judecători care să judece în primă instanţă dosarele de corupţie, aşa cum prevede Legea 78/2000.

Potrivit art. 29 din Legea 78/2000, "1) Pentru judecarea în prima instanța a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate."

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22