Dragnea: Nu mai cred că justiția e oarbă. Iohanis, PNL și USR vor ca Liviu Dragnea să dispară

Redactia | 01.10.2018

​Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus duminică seară că trebuie o amnistie și grațiere, „la un moment dat”, pe care însă nu l-a precizat, indiferent că va fi o procedură parlamentară sau Ordonanță de Guvern. „Nu domnule, nu pentru mine. Să dea o amnistie din care să mă excludă pe mine”, a mai declarat șeful social-democraților.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Dragnea a ținut să sublinieze că actul de clemență pentru infractori nu va fi dat la cererea sa, că el nu exercită presiuni de acest tip, dar că este de acord și va susține orice inițiativă în acest sens. "S-a tot vorbit că o vreau pentru mine. Nu, domnule, nu pentru mine. Să dea o amnistie din care să mă excludă pe mine”.

 

"La un moment dat, în această ţară trebuie dată amnistia. Nu ştiu când. Peste un an, peste doi, când vor dori Parlamentul sau Guvernul. Pentru că nu mai vorbim de alte abuzuri, miile de magistraţi cărora li s-au făcut dosare penale. Credeţi că ei au judecat sau judecă doar după propria conştiinţă şi doar după probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă? Eu cred că nu. Când consideră partidul, când consideră coaliţia, când consideră Guvernul trebuie să fie dată”, a declarat Liviu Dragnea duminică seară, la România Tv.

 

Teza conform căreia în pușcărie zac oameni nevinovați, închiși doar pentru că „statul paralel” a vrut asta, a fost din nou adusă în discuție. „Ce se întâmplă cu condamnările care au fost date pe probe falsificate? Oameni care stau în puşcărie nevinovaţi, pe baza unor probe administrate ilegal. Ce se întâmplă cu condamnările date pe protocoale secrete ilegale? Întrebările sunt, dar răspunsurile încă nu au venit”, a mai spus Dragnea.

 

Întrebat cine ar trebui să deschidă discuţia despre acest subiect, liderul PSD a răspuns: "Poate ministrul Justiţiei, poate Parlamentul, mai mulţi”.

 

Dragnea, victimă a justiției nedrepte

 

Dragnea a mai spus că nu se așteaptă ca la recursul la decizia de condamnare în primă instanță la trei ani și jumătate cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman să fie achitat. El deja se victimizează, susținând că el nu mai are încredere în independența justiției.

 

"Eu să mă mai duc cu credinţa că în România nu poţi fi condamnat nevinovat? NU!", a susţinut liderul PSD la Romania TV.

 

"Nu prea mai am aşteptări de la acest recurs. Adică nu mai am încredere că, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi nu numai, că justiţia este oarbă, după ce am primit a doua condamnare fără nicio probă. Să spui că nu sunt probe şi să fii condamnat pe baza unui studiu sociologic, să trimiţi în închisoare un om fără probe, iertaţi-mă, dar. Asta înseamnă lovituri asupra statului de drept în România. Când vezi că se întâmplă lucrurile astea, ce să mai pui în rezervorul de încredere? Când ştii că sunt dosare pe care le au magistraţii, te duci cu gândul că nu toate deciziile se iau pe libera conştiinţă. Au fost multe informaţii care au ajuns la mine înainte de termen, dar nu le-am dat importanţă", a mai spus Liviu Dragnea.

 

El a mai susţinut că s-a înşelat atunci când a spus că nu poate fi condamnat fără probe.

 

 „Proiectul politic al Iohannis, al PNL şi al USR este să dispară Liviu Dragnea. Demonizare, demonizare, demonizare. M-am uitat şi eu în urmă la ce am făcut în această ţară în ultimii ani. Nu nu am făcut deloc rău. Absolut deloc. Dar miza este guvernarea", a afirmat liderul PSD.

 

Întrebat despre intenţia Guvernului de a sesiza CCR cu privire la un conflict cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că nu s-a aplicat noua lege privind statutul magistraţilor, Dragnea a spus că este un demers firesc.

 

"Am auzit că există această intenţie, nu ştiu când şi dacă o vor face, dar cred că este un demers firesc pe care îl face Guvernul. O să vedem dacă se întâmplă. Nu ştiu pe ce merg, că nu am văzut, poate merg pe conflict între Parlament şi ICCJ, nu ştiu. Am auzit doar că se intenţionează această acţiune”, a spus Dragnea.

 

El a adăugat că refacerea completului de judecători nu îl avantajează în judecarea recursului din dosarul său, pentru că presiunea pe magistraţi ar fi aceeaşi.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, dosarul fiind repartizat completului de cinci judecători P1 - Penal condus de vicepreşedintele instanţei supreme Iulian Dragomir.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22